Video Tabăra de containere refuzată de toată lumea. Oamenii preferă chiriile de 10 lei în clădiri ruinate VIDEO

0
Publicat:

O tabără de containere modulare a fost amenajată pe terenul fostei mine din Aninoasa (Hunedoara) pentru a-i găzdui pe localnicii mai multor blocuri în pericol de prăbușire. Oamenii, care plătesc chirii modice pentru a locui în clădirile vulnerabile, nu se lasă convinși să le părăsească.

Tabăra de containere pustie din incinta fostei mine Aninoasa. Foto: Daniel Guță
Tabăra de containere pustie din incinta fostei mine Aninoasa. Foto: Daniel Guță

Au trecut două luni de la valul de cutremure care au afectat mai multe localități din vestul României, iar în Aninoasa (județul Hunedoara), unul dintre orașele unde seismele au fost resimțite puternic, autoritățile au anunțat atunci măsuri hotărâte pentru a-i pune în siguranță pe localnici.

Curtea fostei mine de cărbune din Aninoasa și terenul de sport al unei școli din oraș au fost transformate în „tabere” provizorii de containere modulare, unde urmau să fie mutați locatarii mai multor clădiri vulnerabile la seisme din colonia din Aninoasa.

„În cele 11 blocuri, cu câte un etaj fiecare, aflate grupate în zona Colonie a orașului, locuiesc 562 persoane, dintre care 118 sunt copii. Asupra stării tehnice a clădirilor, construite în urmă cu peste 100 de ani, nu s-a intervenit niciodată, astfel că acum, pentru cele 182 de familii, trebuie aplicată procedura evacuării”, informa atunci Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Hunedoara.

În 24 februarie 2023, primele 11 containere au fost amplasate pe terenul de sport al școlii din Aninoasa, după ce CJSU Hunedoara a anunțat că locatarii blocurilor nereabilitate trebuie evacuați. În următoarele săptămâni, au fost aduse alte 40 de containere modulare.

La sfârșitul lunii februarie, zece familii au fost convinse să își părăsească locuințele din vechea colonie din orașul Aninoasa, pentru a se muta în containerele modulare de pe terenul școlii (video).

Șocul cutremurelor i-a grăbit să accepte propunerea autorităților, însă unii localnici au ajuns să regrete decizia luată, nemulțumiți de condițiile oferite în locuințele provizorii.

„Eu cu soțul și cu fetița stăm într-un container modular, iar socrii - în cel învecinat. Este foarte dificil, pentru că spațiul este mic, seara este gălăgie. Nu sunt condițiile la care speram, a plouat prin acoperiș și a trebuit să acoperim boxa cu o prelată”, relata Bianca, una dintre locatarele containerelor modulare.

Tabăra de containere pustii

Doar vreo șapte-opt containere modulare din cele 40 amplasate pe terenul fostei mine din Aninoasa au fost ocupate până în prezent, în pofida eforturilor autorităților din Aninoasa de a-i convinge pe localnici să se mute în ele.

Cutremurele din luna februarie au fost date uitării, iar traiul în noile boxe nu îi atrage pe localnici, chiar dacă actualele lor locuințe riscă să se prăbușească.

„Este greu să îi convingem să se mute, pentru că oamenii nu ar vrea să rămână să locuiască prea mult în aceste containere. Ne întreabă cât vor trebui să stea aici, un an - doi, cât va dura până le vom găsi alte locuințe. Alții au reușit să își cumpere locuințele în blocurile vechi și nu vor să le părăsească”, spune primarul Nicolae Dunca.

Colonia din Aninoasa, cu chirii de 10 - 12 lei

Potrivit primarului orașului Aninoasa, mulți dintre locatarii vechii colonii plăteau chirii modice de 10-12 lei, la care se adăuga plata utilităților (apa și curent). Sunt asistați social, cu venituri de circa 150 de lei pe lună. Pentru locuințele modulare însă cei care s-au mutat nu plătesc, deocamdată, niciun ban. Chiar și așa, unii sunt nemulțumiți.

„Cu bani primiți ca ajutor social, nici nu trăim, nici nu murim. Vara e mai bine, pentru că mergem la sapă, la bureți, la afine. Iarna a fost mai greu, până au venit lemnele. Ne-am mutat în containere, dar nu știm cum va fi aici la iarnă. O să mă mut înapoi, decât să stau să îngheț aici”, spune Iuliana, una dintre asistatele social, mutată din colonie într-un container modular.

La începutul lunii aprilie, Guvernul României a alocat 40 de milioane de lei pentru construirea în regim de urgență a 100 de locuințe în orașul Aninoasa, unde vor fi mutate familiile din clădirile vulnerabile din vechea colonie.

Orașul Aninoasa, tot mai depopulat

Aproape 1.000 de oameni au părăsit definitiv orașul Aninoasa (video) în ultimii zece ani, fostul oraș minier din Valea Jiului ajungând la o populație de 3.369 de oameni, cu aproape un sfert mai mică decât în 2011.

Aninoasa a devenit oraş în anul 1989, când avea peste 6.000 de locuitori şi o mină în care lucra cea mai mare parte a populaţiei active.

Atunci peste 4.000 de localnici aveau locuri de muncă, iar „coloniile” oraşului de pe valea Jiului de Vest erau pline de viaţă. În primăvara anului 2006, după un declin prelungit, Mina Aninoasa a fost închisă pentru totdeauna, după aproape un secol și jumătate de exploatare a zăcămintelor de cărbune.

În lipsa locurilor de muncă, tinerii au părăsit așezarea din Valea Jiului, aflată la poalele Munților Vâlcan și Parâng. La fel au făcut-o și mulți dintre foștii angajați din Mina Aninoasa.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite