Românii care trăiesc cu 140 de lei lunar, într-un oraș minier: „Ne mulțumim și cu ajutorul social” VIDEO
0Orașul Aninoasa a ajuns, la peste 15 ani de la închiderea minei sale de cărbune, un oraș al extremelor. Zeci de localnici trăiesc din ajutoarele sociale, în schimb foștii mineri au cele mai mari venituri. Orașul duce lipsă de investiții și forță de muncă.
Din anul 2006, când Mina Aninoasa și-a închis porțile pentru totdeauna, după aproape un secol și jumătate de activitate neîntreruptă, niciun investitor important nu a mai ajuns în orașul din Valea Jiului.
În
anii următori, declinul economic a afectat tot mai mulți dintre cei
aproape 5.000 de localnici din orașul Aninoasa. În lipsa locurilor de
muncă, tinerii au părăsit așezarea din Valea Jiului, aflată la poalele Munților Vâlcan
și Parâng. La
fel au făcut-o și mulți dintre foștii angajați din Mina Aninoasa.
Unii însă nu au avut noroc. La scurt timp după ce și-au primit drepturile în urma disponibilizăriilor colective, unii și-au pierdut viața în accidente, în Defileul Jiului, își amintește Laurențiu (65 de ani), fost mecanic de locomotivă în Mina Aninoasa. Alți foști ortaci au pierdut banii în scurt timp, în urma unor investiții și cheltuieli nechibzuite.
Pensii de miner, cele mai mari venituri
Foștii mineri rămași în Aninoasa privesc cu regret spre rămășițele fostei mine de cărbune, în care familiile lor au muncit aici din generație în generație.
Unii se bucură de pensii de miner care pot ajunge la 4.000-5.000 de lei, în funcție de vechimea în muncă și de gradul de dificultate al acesteia. Însă munca dificilă din subteran a lăsat urme adânci în viața multor localnici.
„Luăm o pungă de medicamente pe zi. Soțul are reumatism, are probleme cu vederea, și câte și mai câte. Toate s-au scumpit”, spune Maria, o pensionară din Aninoasa, soție a unui fost miner, ambii veniți în Valea Jiului din județul Maramureș.
Cei doi soți sunt printre puținii localnici din colonia din Aninoasa care și-au permis să își racordeze locuința la rețeaua de gaz. Cei mai mulți localnici din cartierul mărginaș se încălzesc cu lemne, locuiesc în clădiri unde baia este la comun, iar izvoarele captate din zonă sunt folosite ca sursă de apă.
Pericolele din Mina Aninoasa
Cei care locuiesc la case se bucură de ceva mai mult confort.
„Am lucrat 28 de ani în mina Aninoasa. Tatăl meu a lucrat tot aici, bunicul meu, la fel. Am ieșit la pensie în 2003, cu trei ani înainte ca mina să fie închisă. Cărbune este jos încă pentru 30 – 40 de ani, iar noi plătim gazul enorm de scump. După ce s-a închis mina, tineretul din oraș a plecat peste hotare. Am doi copii: unul este acum prin Italia, unul prin Anglia... Păcat, pentru că se putea munci aici, să avem noi, țara noastră”, spune Laurențiu.
Bărbatul locuiește în vecinătatea fostei exploatări și vede din gospodăria sa ruinele fostei mine și puțul acesteia, încă bine păstrat, prin care minerii ajungeau în subteran.
„În Aninoasa viața minerilor nu a fost ușoară. Nu aveai Paști, nu aveai Crăciun, munceai și de Revelion, și câte două schimburi, pentru că România avea nevoie de cărbune. În fiecare dimineață te sculai și intrai jos. Intrai în subteran și nu știai dacă mai ieși afară. Gazele din mină te pot zăpăci de cap. Exploziile erau cel mai mare pericol. Apoi surpările, bolile. Nu mai am dantură deloc”, spune fostul miner.
La închiderea exploatării din 2006, reprezentanţii primăriei plănuiau transformarea acesteia într-o zonă turistică, unde urma să fie amenajat un muzeu, iar vizitatorii să poată vedea cum arată interiorul unei mine de cărbune.
„Au vrut să facă o zonă turistică, un parc, cu un trenuleț care să intre într-un tunel. Era și aia o variantă, dar tot mai bun era cărbunele”, spune Laurențiu.
Investițiile în turism pe terenul fostei mine nu au mai avut loc, însă recent unele dintre clădirile acesteia au intrat în șantier. Vor fi reabilitate și folosite ca locuințe pentru tineri.
Colonia din Aninoasa
În Aninoasa, cel mai vechi cartier de locuințe datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este „colonia” aflată într-un defileul, pe valea pârâului Aninoasa. Tot mai multe dintre locuințele clădirilor cu un etaj înșiruite la capătul orașului au rămas pustii. Unele sunt locuite de oameni care trăiesc în condiții modeste, din ajutorul social.
„Care au bani, trăiesc, care nu, se chinuie. Nu suntem numai pensionari, care avem pensiile mai mari. Sunt și oameni care lucrează în altă parte și nu sunt plătiți atât cât luăm noi o pensie. Și mulți cu ajutoare sociale”, spune Dumitru Savastița (68 de ani), care a lucrat 23 de ani în mină.
În iarna anului 2019, din cauza ninsorilor, mai multe acoperișuri ale clădirilor s-au prăbușit. Unele au fost reparate, de primărie, cu fonduri primite de la Guvernul României, iar fațadele clădirilor au fost reabilitate.
Alte clădiri din colonie nu au fost restaurate de mai multe decenii. Unii dintre locatarii lor trăiesc din ajutoare sociale, care încep de la 140 de lei.
„Cu acești bani primiți ca ajutor social, nici nu trăim, nici nu murim. Vara e mai bine, pentru că mergem la sapă, la bureți, la afine. Dar iarna, până să primim lemnele, facem focul cu ce apucăm”, spune Iuliana, o femeie care și-a transformat o veche canapea din casă în lemn de foc.
Vasile Popescu are 52 de ani și trăiește și el din ajutorul social primit de la primărie. Nu a lucrat în mină și nu are de lucru, dar spune că reușește să se chibzuiască, astfel încât să nu aibă prea multe lipsuri.
„Ne mulțumim și cu ajutorul social. Pe lângă acești bani, aproape 150 de lei câți sunt, mai primim câte un ajutor în alimente, acele carduri de la Guvern, mai primim lemne pentru iarnă, de vreo 1.600 de lei. Eu singur, mă mai descurc. Mai lucrez pe la vecină și poate mai îmi pune o farfurie de ceva și poate mai îmi dă o țigară sau două”, spune Vasile.
În anii trecuți, când o companie s-a arătat interesată de a investi în Aninoasa, a fost nevoită să renunțe la planurile sale, pentru că nu a găsit forță de muncă.
„Sunt oameni care vin şi întreabă mai întâi ce salariu vor primi. Când li se spune de salariu minim zic: <<Domnule, pentru aşa ceva nu merită să mă duc>>. Ei vor din prima tură salariu imens, cu muncă puţină. Nu se poate aşa ceva, trebuie să muncim dacă vrem bani”, afirma, în 2018, Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa.
Mina Aninoasa avea 4.000 de salariați
În prezent, mai puţin de 5.000 de oameni locuiesc în Aninoasa, cel mai mic oraş al Hunedoarei, înfiinţat în jurul unei exploatări miniere care datează de aproape un secol şi jumătate.
Aninoasa a devenit oraş în anul 1989, când avea peste 6.000 de locuitori şi o mină în care lucra cea mai mare parte a populaţiei active.
Atunci peste 4.000 de localnici aveau locuri de muncă, iar „coloniile” oraşului de pe valea Jiului de Vest erau pline de viaţă. În primăvara anului 2006, după un declin prelungit, Mina Aninoasa a fost închisă pentru totdeauna. La acea vreme, 1.700 de localnici încă mai aveau locuri de muncă.
Aninoasa a fost în 2013 primul oraş al României intrat în insolvenţă, după ce a acumulat datorii la bugetul de stat de aproape şase milioane de lei.
Un an mai târziu, localitatea din Valea Jiului a fost salvată din pragul falimentului, după ce Guvernul României i-a alocat un ajutor de peste 3,7 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară.
La 16 ani de la scoaterea ultimului vagonet de cărbune, în orașul Aninoasa mai sunt 500 – 600 de salariați și câteva zeci de asistați sociali.
Se încarcă comentariile...
