Şosea nouă în inima munţilor spre satul izolat din Ţinutul Pădurenilor. Drumul actual se afundă într-o pădure imensă

0
0

Cea mai nouă şosea din munţii Hunedoarei va ajunge în satul Vadu Dobrii, unul dintre cele mai izolate din Ţinutul Pădurenilor, unde mai locuiesc câteva familii.

Lucrările de construcţie a unei noi şosele prin munţii Hunedoarei, spre satul Vadu Dobrii, au fost scoase la licitaţie publică. Proiectul, estimat la aproape şapte milioane de lei, prevede modernizarea drumului comunal DC 103A Vălari – Cernişoara Florese – Vadu Dobrii, în lungime de 13 kilometri.

Drumul comunal 103 A este asfaltat până la marginea satului Vălari. În localitatea învecinată, Cernişoara Florese, a rămas acoperit cu piatră pe un sector de circa cinci kilometri, iar de la capătul satului aflat într-o vale a Ţinutului Pădurenilor, se afundă în pădure, rămânând un drum de pământ, inaccesibil autoturismelor. El va fi asfaltat şi dotat cu rigole şi podeţe, conform proiectului aprobat anul trecut prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Alte două drumuri de pământ din zonă vor fi modernizate prin acelaşi program: DC 111 A Bunila – Cernişoara Florese şi DC 109 A Topliţa – Goleş – Dăbâca.

Satul aproape inaccesibil
O dată cu modernizarea celor 13 kilometri ai Drumului Comunal 103 A, accesul în satul Vadu Dobrii va fi mult mai uşor. În ultimii ani, cătunul din Munţii Poiana Ruscăi s-a transformat într-un „sat-fantomă, unde mai trăiesc câţiva vârstnici. Locul a devenit o umbră a zonei populate în trecut de zeci de familii prospere.


Casă din Vadu Dobrii. ADEVĂRUL.

Imagine indisponibilă

Până la începutul anilor 2000, în Vadu Dobrii a funcţionat o bază militară antiaeriană, cu rachete şi buncăre, ascunsă în pădurea deasă de brazi. La celălalt capăt al satului se afla mina de fier unde au lucrat până în urmă cu două decenii hunedoreni din întreg ţinutul, iar în apropiere a funcţionat o tabără şcolară, ruinată în prezent.


Cernişoara Florese. ADEVĂRUL.

Imagine indisponibilă

Şase drumuri de munte legau Vadu Dobrii de alte localităţi din Ţinutul Pădurenilor: Lunca Cernii de Sus, Lunca Cernii de Jos, Bunila, Runcu Mare, Bătrâna şi Cerbăl. Dintre acestea, doar unul mai este accesibil celor care vor să ajungă în sat cu autoturismul, drumul forestier care porneşte din Lunca Cernii de Jos.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Satele fără şosea
Şi alte sate pitoreşti din Ţinutul Pădurenilor au rămas izolate şi s-au depopulat în ultimele decenii, printre motive fiind şi lipsa infrastructurii. În ultimii ani, câteva „bucăţi” din drumurile aflate în Ţinutul Pădurenilor au fost asfaltate pentru prima dată. Cel mai mare proiect de infrastructură derulat în zonă a fost modernizarea şoselei Topliţa – Lunca Cernei de Sus – limita cu judeţul Caraş Severin, un tronson de 30 de kilometri construit până în anul 2013, cu finanţare de la Uniunea Europeană. Au mai fost modernizate tronsoane din drumurile judeţene din comunele Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Lelese, Ghelari, însă zeci de kilometri de drum judeţean au rămas neasfaltaţi. Şi şosele de acces spre Ţinutul Pădurenilor, cum este drumul judeţean Hunedoara - Teliucu Inferior – Govâjdia sau Hunedoara – Topliţa au rămas într-o stare avansată de degradare.


Vă recomandăm să citiţi şi:

România lucrului prost făcut. Staţiunea - fantomă, fără apă şi curent, dotată cu o telegondolă care nu duce nicăieri

VIDEO Noua Transalpina, construită pe jumătate. Priveliştile impresionante ale drumului istoric, „blocat“ în munţi

Staţiunea fantomă cu telegondolă de opt milioane de euro caută investitori: zeci de parcele oferite la preţuri de chilipir

Hunedoara


Ultimele știri
Cele mai citite