Situaţie fără precedent. Un supermarket  a fost închis la trei ore de la inaugurare, iar clienţii au fost daţi afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supermarketul amenajat la parterul Hotelului Deva a fost inaugurat astăzi, însă reprezentanţii lanţului de magazine au fost nevoiţi să evacueze clienţii şi să îl închidă, la doar trei ore de la deschiderea sa. Motivul este lipsa autorizaţiei de funcţionare.

Un supermarket înfiinţat la parterul unui hotel din municipiul Deva a fost închis la mai puţin de trei ore de la inaugurare. Evenimentul s-a petrecut în această dimineaţă.

Zeci de oameni au venit la cumpărături, ademeniţi de promoţiile oferite cu ocazia inaugurării supermarketului, însă magazinul nu avea autorizaţie de constucţie şi de funcţionare. Cu 400 de lei au fost amendată conducerea magazinului, de către poliţiştii locali, pentru că a deschis porţile acestuia, înainte de a intra în legalitate.

„Dacă un amărât de buticar din oraşul acesta are autorizaţie de funcţionare, mi se pare o bătaie de joc la adrea devenilor ca un astfel de lanţ comercial să îşi permită să deschidă un magazin fără să aibă autorizaţie de funcţionare şi fără măcar să aibă autorizaţie de construire. Magazinul va rămâne închis până în momentul în care legea este respectată”, a declarat Andrei Nistor, reprezentantul Primăriei Deva.

Reprezentanţilor lanţului comercial li s-a pus în vedere la începutul acestei săptămâni că nu pot deschide supermarketul, până nu obţin toate autorizaţiile. Împotriva construcţiei cu scop comercial s-au ridicat zilele trecute şi arhitecţii primăriei, care au sesizat mai multe neconcordanţe legate de amenajarea acestuia la parterul Hotelului Deva
 


Vă recomandăm şi:

Supermarketul amenajat la parterul Hotelului Deva i-a revoltat pe arhitecţi      Membrii Comisiei de Arhitectură şi Urbanism a Devei s-au arătat revoltaţi faţă de modul în care reprezentanţii unui lanţ de magazine au acţionat, în cazul înfiinţării unui supermarket în municipiu. Magazinul a fost amenajat fără a avea autorizaţiile de construcţie şi funcţionare, la parterul Hotelui Deva.

Cum a ajuns Deva un municipiu al „hipermarketurilor fantomă”        Criza a afectat profund investiţiile în retail, din zona Devei. Dacă în urmă cu câţiva ani se putea vorbi despre Deva ca fiind unul dintre cele mai comerciale municipii din ţară, datorită numărului mare de centre de cumpărături mari raportate la numărul de locuitori, în prezent multe din afaceri au eşuat.

Mall-ul din Deva, cu datorii de peste zece milioane de euro, îşi prelungeşte agonia      Administratorii judiciari ai Deva Mall preconizau intrarea în faliment a complexului comercial devean la începutul lunii februarie, considerând o simplă formalitate judecarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara.

Strategiile milionarilor de la Plaza Centers pentru terenul mall-ului din Hunedoara        Construirea primului mall din Hunedoara rămâne o incertitudine chiar şi la cinci ani după ce dezvoltatorul imobiliar Plaza Centers a achiziţionat un teren de aproape 15.000 de metri pătraţi în localitate, cu scopul declarat de a ridica un centru comercial imens.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite