Secretul întunecat al mănăstirii Prislop, dezvăluit în timpul unor săpături la pardoseala bisericii VIDEO
0Mănăstirea Prislop din Hunedoara are o istorie presărată de evenimente tragice, unele fiind confirmate de lucrările de restaurare a așezământului, care au avut loc de-a lungul timpului.
Mănăstirea Prislop din Hunedoara este cunoscută multor români datorită călugărului Arsenie Boca (1910 – 1989) al cărui mormânt a devenit loc de pelerinaj în ultimii ani.
Așezarea medievală are o istorie de peste șase secole și a fost locul unor evenimente dramatice.
De-a lungul timpului, a fost jefuită, mistuită de flăcări, părăsită, închisă și transformată în azil, iar unii dintre viețuitorii ei au sfârșit tragic.
Unul dintre marile mistere ale bisericii aflate - așa cum îi spune și numele „Prislop”, adică trecătoare – la cumpăna dintre Țara Hațegului și Valea Cernei din Ținutul Pădurenilor, a fost descoperit în primii ani ai secolului trecut, în timpul unor lucrări de refacere.
În anul 1909, zidarii au scos la iveală de sub pardoseala bisericii de piatră, mormântul domniței Zamfira, cea care a contribuit la reclădirea mănăstirii în secolul al XVI-lea.
Domnița Zamfira, îngropată în biserică
Mormântul simplu și primitiv era acoperit cu o lespede din marmură roşie, purtând stema Ţării Româneşti, care conţinea un epitaf cu următorul text:
„Saphira, a principelui Moise vestită fată, în acest pământ şi-a aşezat jalnicul trup. Mai întâi lui Keseriu, prea scumpă soţie, i-a închis ochii, apoi devine soţia ta, Nisowski. Pământul valah nu vede sub cerul său nimic mai ales ca ea, dacă neamul i-ai cerceta. Având în vedere şi altceva, domn i-a fost acesteia şi bunicul şi tatăl. Dacia îi plânge pe amândoi. Tu, oricare eşti acela care priveşti aceaste amintiri ale iubitei Saphira, spune: Saphira a fost demnă de numele de safir”.
În mormânt se afla însă, alături de presupusele rămășițe ale domniței, și cele ale unui copil.
„La un capăt al groapei, într-o lădiță pătrată, putregăită, s-au aflat îngrămădite oase și două craniuri, unul mai mare și altul mai mic. Acest din urmă poate să fi fost al copilei despre care spune tradiția că a aflat-o Zamfira în pădure și a dorit să fie înmormântată cu dânsa la un loc”, relata preotul Jacob Radu, în volumul „Istoria vicariatului greco catolic din Hațeg” (1913).
Descoperirea din biserică
Preotul greco-catolic a fost martor al descoperirii bizare. A observat că mormântul fusese jefuit în trecut și și-a amintit legenda care circula pe seama domniței care ridicase biserica de piatră.
„O tradiție auzită de noi spune că, pe când petrecea la mănăstire, Zamfira a mers odată la preumblare prin pădure și a auzit dintr-o tufă plânset de copil mic. Și, mergând la tufă, a aflat acolo o copilă ca de trei luni, pe care a adus-o la mănăstire și a nutrit-o cu lapte de capră. Copila a trăit până când a fost de șapte ani și apoi a murit, iar Zamfirei i-a părut foarte rău după dânsa și a lăsat ca după ce va muri și dânsa să o dezgroape și să o pună lângă ea în mormânt”, relata preotul.
Domnița Zamfira (Saphira), fiica domnitorului muntean Moise Vodă, a fost cea care a finanţat ridicarea bisericii de piatră din curtea aşezământului, la mijlocul secolului al XVI-lea. O altă legendă spune că domniţa s-a vindecat bând din apa izvorului care trece prin curtea mănăstirii.
„Fiind Zamfira bolnavă, i s-a arătat în vis o solie dumnezeiască și i-a zis că dacă va bea din izvorul Prislopului se va însănătoși. Urmând acestei îndrumări, a aflat izvorul, a băut din el și s-a însănătoșit. În semn de mulțumire, a cumpărat cu bani mulți acel loc și a zidit aproape de izvor mănăstirea”, relata preotul Jacob Jianu.
Atunci domnița Zamfira a decis să ridice biserica, pe care a împodobit-o cu odoare şi mai apoi a înfiinţat în apropiere o şcoală de cânăreţi bisericeşti.
Mormântul Zamfirei se găsește și astăzi în biserica de piatră a mănăstirii Prislop. Prin apropiere, trece pârâul Slivuț din curtea mănăstirii, unde credincioșii aruncă bani și își pun dorințe. În primii ani ai secolului XX, când biserica a fost restaurată, a fost amenajat un mic lac în vecinătatea ei, alimentat de izvorul considerat în timpuri vechi făcător de minuni.
Peștera sfântului Ioan
În susul izvorului, la circa 200 de metri de cimitirul mănăstirii, unde se află locul de veci al călugărului Arsenie Boca, un alt loc era considerat sfânt de către localnici.
Aici se afla peștera sfântului Ioan, un călugăr din secolele XV-XVI care şi-a dăltuit singur, într-o stâncă ascunsă de pădurea Silvaşului, locul de vieţuire.
„Spune tradiţia populară că, pe când îşi făcea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celălat al prăpastiei l-au împuşcat”, arăta Mircea Păcurariu, autorul cărţii "Sfinţi Români".
O altă legendă spune că Ioan plecase din satul Silvaș, învecinat mănăstirii, împreună cu o tânără de care se îndrăgostise, și s-au refugiat în vechea chilie a călugărilor de la Prislop. Acolo ar fi murit iubita acestuia și tot acolo, pe mormântul ei aflat pe malul pârâului, la poalele grotei, a fost găsit mort și Ioan, despre care localnicii credeau că este făcător de minuni. De atunci, i-au spus locului „casa sfântului”.
Mănăstirea din Țara Hațegului, distrusă în trecut
În secolul al XVIII-lea, mănăstirea Prislop a fost distrusă și abandonată pentru câteva decenii, după ce călugării acesteia, greco-catolici, au trecut la ortodoxie.
„Episcopul s-a supărat foc pentru această apostasie şi ceru, la 12 aprilie 1762, de la baronul Dietrich, membru în comisiunea aulică transilvăneană, să prindă pe călugări şi să-i alunge din mănăstirile Prislop şi Plosca (n.r. de pe valea Cernei). Generalul Bucow, preşedintele comisiunii, fu cu mult mai aspru în rezolvarea chestiunii şi porunci oficialilor comitatului, în 5 iunie 1762, ca amândouă mănăstirile să fie arse şi distruse, iar averea lor mobilă să fie dată episcopului Aaron ca să deschidă o şcoală la Haţeg”, arăta istoricul Ştefan Meteş.
Mănăstirea a fost refăcută în deceniile următoare și a trecut prin mai multe etape de restaurare, însă la sfârșitul anilor ´50 a fost din nou desființată.
Atunci, starețul acesteia Arsenie Boca a fost arestat și îndepărtat din preoție, iar pentru o perioadă devenise azil de vârstnici. După 1990, popularitatea așezării a crescut datorită călugărului înmormântat aici în decembrie 1989.
Se încarcă comentariile...
