Satele din Ținutul Pădurenilor ies din izolare. Drumurile, modernizate după decenii de așteptare VIDEO

0
Publicat:

Drumurile care leagă Hunedoara de satele comunei Lelese din Ținutul Pădurenilor vor fi modernizate, după o așteptare îndelungată a localnicilor. Proiectul va fi realizat chiar în acest an.

Drumul spre Runcu Mare va fi modernizat complet. Foto: Daniel Guță
Drumul spre Runcu Mare va fi modernizat complet. Foto: Daniel Guță

Turiștii care vor să viziteze satele pitorești din comuna Lelese din Hunedoara vor putea circula pe drumuri modernizate, începând din acest an, susțin autoritățile locale.

Cele două drumuri care leagă municipiul Hunedoara de comuna Lelese din Ținutul Pădurenilor, traversând valea Govâjdiei, vor fi modernizate.

Primul dintre ele Hunedoara – Govâjdia – Runcu Mare (video) se află în șantier încă din anul 2021, iar un sector de circa nouă kilometri va fi asfaltat printr-o investiție derulată de Primăria Lelese, cu fonduri accesate prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

„Așteptăm ca lucrările la sectorul de drum dintre Govâjdia și Runcu Mare să fie finalizate în acest an. Pentru celelalte sectoare ale drumului, unul spre satul Runcu Mare și altul dincolo de sat, spre Vadu Dobrii, a fost semnat contractul de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru ca și acestea, în lungime de vreo cinci kilometri să fie modernizate”, a precizat primarul comunei Lelese, Ciprian Achim.

Noua șosea de pe valea Runcului din Hunedoara, construită în locul drumului forestier, va facilita accesul în satul Runcu Mare, una dintre așezările din România care și-au păstrat aproape nealterată înfățișarea de acum un secol.

Recent, opt dintre casele vechi din satul Runcu Mare (video) au fost incluse pe „Ruta satelor cu arhitectură tradițională”, un proiect sprijinit de Uniunea Europeană, prin care vor fi restaurate pentru a deveni repere ale turismului rural din Hunedoara.

Drumul spre comuna Lelese, asfaltat pe bucăți

În ultimii ani, drumul Hunedoara – Govâjdia – Lelese a fost asfaltat pe bucăți, iar în prezent trei tronsoane, care însumează circa cinci kilometri, au rămas nemodernizate.

Consiliul Județean a scos la licitație publică lucrările de modernizare a sectoarelor acoperite cu pământ și piatră, aflate între Furnalul din Govâjdia (video) și satul Lelese. Investiția este estimată la peste zece milioane de lei.

În prezent, mai puțin de 350 de oameni trăiesc în cele patru sate din comuna Lelese din Ținutul Pădurenilor, una dintre cele mai mici, ca număr de locuitori, din România. Înconjurate de păduri întinse, așezările leleșenilor se află la 30-35 de kilometri de Hunedoara, iar călătorii ajung în ele traversând văile Cernei, Govâjdiei și Runcului.

Satele Lelese, Sohodol (video) și Cerișor au fost înființate pe coamele unor dealuri care oferă panorama Munților Poiana Ruscă, Retezat și a văilor Mureșului și Streiului. În valea adâncă a Runcului se înșiruie, pe mai mult de cinci kilometri, casele din satul Runcu Mare – un sat cu trei biserici vechi, unde doar vreo 20 de case mai sunt locuite permanent.

În ultimii ani, străzile din Lelese, Runcu Mare, Cerișor și Sohodol au fost asfaltate, dar mai multe sectoare din afara localităților au rămas de pământ și pietriș. Sunt foste drumuri forestiere și industriale, care nu au mai fost modernizate, unele din cauza birocrației și a situației juridice a terenurilor, susțin autoritățile.

Porțiuni din același drum au administratori diferiți: Consiliul Județean Hunedoara, Romsilva, Primăria Lelese, Primăria Ghelari ori foste întreprinderi industriale. De asemenea, fiind foarte aproape de malurile unor râuri, a fost nevoie de documentații suplimentare pentru realizarea proiectelor.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite