Rezultate alegeri parţiale 2014 în Hunedoara. E oficial: Sorin Marica (PSD) a câştigat alegerile la Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petru Sorin Marica (PSD) a obţinut peste 10.000 de voturi la alegerile electorale pentru funcţia de deputat al Colegiului Uninominal Haţeg, Călan, Ţinutul Pădurenilor, loc lăsat vacant în urmă cu un an după demisia lui Dan Radu Ruşanu. Rezultatele au fost prezentate dede Biroul Electoral de Circumscripţie.

Potrivit Biroului Electoral al Circumscripţiei 22, Hunedoara, Petru Sorin Marica (PSD) a obţinut 10.190 de voturi la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor, în timp ce Sorin Ştefoni (PNL) a primit 8.930 de voturi.

Ioan Ciolea a fost votat de 1287 de alegători, deşi în urmă cu o săptămână şi-a retras candidatura din partea PDL pentru a se alătura PMP.

Marian Muntean (PP-DD) a obţinut 1287 de voturi, iar Mihai Cristescu (PMP) a obţinut 1243 de voturi.


Alegătorii din Ţara Haţegului au fost chemaţi la vot, duminică, 25 mai, pentru a desemna reprezentantul Colegiului uninominal 3 (zona Haţeg - Călan) în Camera Deputaţiilor. Patru candidaţi sunt înscrişi în cursa electorală pentru locul de deputat lăsat liber de Dan Radu Ruşanu.

Pentru alegerile care au avut loc în localităţile din Ţara Haţegului şi Ţinutul Pădurenilor s-au înscris în cursa electorală patru candidaţi. Unul dintre ei este Petru Sorin Marica (PSD-UNPR-PC) primarul comunei Sălaşu de Sus, aflat la conducerea administraţiei locale pentru al patrulea mandat consecutiv. Marica este inginer miner, dar şi absolvent al Facultăţii de Management şi Administraţie.

În acelaşi colegiu candidează Radu Mihai Cristescu (PMP), om de afaceri, fost preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului şi fost consilier al ministrului Economiei Lucian Bode. Al treilea candidat la alegerile parţiale este Dumitru Sorin Ştefoni (PNL), fost primar al comunei Densuş din 2012, funcţie din care a demisionat anul trecut pentru un post de secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii. A fost revocat din funcţie după ce PNL a ieşit de la guvernare.

Cel de-al patrulea candidat pentru Colegiul Ţara Haţegului este Marian Muntean (PPDD), finanţatorul echipei de handbal feminin CSM Cetate Devatrans, consilier local în Deva. Muntean se află şi pe lista candidaţilor la europarlamentare. Ioan Ciolea, cel de-al cincilea candidat pentru locul de deputat lăsat liber de Dan Radu Ruşanu, şi-a retras între timp candidatura.

Potrivit Biroului Electoral de Circumscripţie din judeţul Hunedoara numărul alegătorilor înscrişi pentru alegerile parţiale din Ţara Haţegului este de 52.440 de persoane. Au fost înfiinţate 134 de secţii de votare în Haţeg, Călan, Pui, Baru, Sarmizegetusa, Sălaşu de Sus, Peştişu Mic, Densuş, Bunila, Teliucu Inferior, Topliţa, Toteşti, Râu de Mori, Răchitova, Sântămărie Orlea, Lelese, Lunca Cernii de Jos, Lelese, Cerbărl, Bretea Română, Boşorod, General Berthelot.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Alegeri parţiale 2014. Dan Radu Ruşanu e istorie în Ţara Haţegului         Dan Radu Ruşanu a renunţat în urmă cu un an la funcţia de deputat în Parlamentul României, pentru un cea de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Acum este arestat preventiv, însă oamenii din Ţara Haţegului şi din împrejurimile Hunedoarei, zone reprezentate de acesta în Camera Deputaţilor, nu îi duc dorul.

Ce vor oamenii din Ţara Haţegului şi Pădurenime de la cel pe care îl trimit în Parlament: de la bani la o Românie înfloritoare       Nu îşi pun prea multe speranţe în cei pe care îi votează şi totuşi au mers la vot. În Ţara Haţegului, Călan şi Ţinutul Pădurenilor, oamenii au fost chemaţi astăzi să îi aleagă pe viitorii europarlamentari din partea României şi pe cel de care vor să fie reprezentaţi în Camera Deputaţilor după locul lăsat liber în Parlament, de fostul deputat Dan Radu Ruşanu.

UPDATE Alegeri parţiale 2014. Live text. Alegătorii din Ţara Haţegului şi Ţinutul Pădurenilor şi-au ales candidaţii pentru un loc în Camera Deputaţilor               Alegeri parţiale 2014 în Hunedoara. Peste 50.000 de alegători din Ţara Haţegului şi Ţinutul Pădurenilor sunt chemaţi la vot, duminică, 25 mai, pentru a desemna reprezentantul colegiului în Camera Deputaţiilor. Patru candidaţi sunt înscrişi în cursa electorală pentru locul de deputat lăsat liber de Dan Radu Ruşanu.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite