Video „Record” în realizarea unei investiții în sport. Pista de atletism construită în patru ani care costă o avere
0Lucrările la noua pistă de atletism din stadionul municipal Deva, prezentată ca fiind cea mai modernă din România, au fost reluate după aproape patru ani, iar în aceste zile este așternut stratul de tartan.
Încă din vara anului 2020 au început, la Deva, lucrările de amenajare a primei piste de atletism (video) construită pentru a putea găzdui competiții internaționale. Valoarea inițială a investiției în noua pista de atletism de pe Stadionul municipal „Cetate” a fost estimată atunci, la cinci milioane de lei.
Proiectanții au propus acoperirea pistei cu un material elastic de tip Mondo Sport Flex, pentru care viitoarea pistă era prezentată de Primăria Deva ca fiind cea mai modernă din România. Furnizorii din Italia ai cauciucului special nu și-au mai putut onora comanda, iar lucrările au fost blocate.
În cele câteva luni de lucru, constructorii au realizat infrastructura pistei de atletism, care cuprinde fundația acoperită cu beton asfaltic și o rigolă pentru preluarea apei. Apoi șantierul a fost părăsit, iar unele persoane au folosit pista pentru cursele cu mașina.
S-au apucat de lucru odată cu ploile
Primăria Deva a scos la licitație publică lucrările de modernizare a pistei, rămase neexecutate, iar la începutul acestui an, contractul de peste 3,7 milioane de lei a fost atribuit unei firme din Cluj Napoca.
„Se dorește finalizarea pistei de atletism prin realizarea restului rămas de executat, respectiv amenajarea terenului, asigurarea utilităților și realizarea sectoarelor pistei de atletism, precum și modificarea temei de proiectare, prin înlocuirea cauciucului prefabricat Sportflex Super X729 cu un material de tip tartan, stabilizat, cu o elasticitate și rezistență deosebite în timp și grosimea de minim 13,5 mm”, se arată în caietul de sarcini al achiziției.
Noua pistă de atletism de pe stadionul din Deva, va avea, conform proiectului anunțat de municipalitate, 15.700 de metri pătraţi, o lungime de minimum 400 de metri şi opt culoare de alergare. În spatele porţilor de fotbal vor fi amenajate opt sectoare speciale de atletism – aruncare cu suliţa, aruncarea greutăţii, groapă cu nisip, săritura cu prăjina, alergare, săritură în lungime şi triplusalt etc.
Deși autorizația de construire pentru noua pistă a fost emisă în luna februarie, constructorii acesteia s-au apucat de lucru abia la venirea toamnei, când ploile și temperaturile mai scăzute pot fi obstacole pentru turnarea pistei.Lucrările vor trebui finalizate în acest an, potrivit contractului.