Primarul Gheorghe Ile cere daune de 50.000 de euro unui consilier pentru afirmaţii calomnioase pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Ile.
Gheorghe Ile.

Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, s-a prezentat marţi în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara, la procesul în care solicită daune morale de la un consilier local, Florin Mărza, pe care l-a acuzat de afirmaţii calomnioase.

Primarul Gheorghe Ile a pretins în instanţă 50.000 de euro despăgubiri de la consilierul local Florin Mârza, potrivit acestuia din urmă, pe care îl acuză de afirmaţii denigratoare şi calomnioase, publicate pe pagina acestuia de Facebook.

„Martalogule, ce făcuşi? Ai intrat cu maşina în bietul om la Pui? Astea sunt semne că ţi se apropie sfârsitul. Trebuia să umbli cu aia blindată,nu cu Touaregul! Pentru cei care nu ştiu, primarul penal Gheorghe Ile a făcut accident rutier în Comuna Pui! Eu personal sunt sigur că martalogul era beat. Sau cel puţin trăsese la măsea. Am zis!”, a fost una dintre puostările consilierului local, la adresa duşmanului său din primărie. Şi Florin Mârza l-a reclamat, la rândul său, pe primarul municipiului Vulcan. Ambele procese sunt judecate la Tribunalul Hunedoara.

Gheorghe Ile a fost prezent, marţi, la Tribunalul Hunedoara, unde au avut loc audieri. Apropiaţii săi au declarat că afrimaţiile calomnioase i-au stricat imaginea primarului, că fiul său îşi doreşte să plece din municipiu ca urmare a denigrărilor la care i-a fost supusă familia, prin reţeaua de socializare, iar soţia sa ar fi fost denigrată în postările în care era acuzată că ar face afaceri ilegale cu medicamente.


Vă recomandă să citiţi şi:

Ce s-a ales de mineri la 17 ani după bătălia de la Costeşti. Culisele violenţelor încheiate cu Pacea de la Cozia şi decăderea apocaliptică a oraşelor-mină

Evenimentele care au culminat, pe 23 ianuarie 1999, cu Pacea de la Cozia au rămas în istorie ca apogeul puterii minerilor din Valea Jiului. De acolo nu se mai putea merge decât în jos. Şi s-a ajuns atât de jos, încât localităţile prospere de acum 25 de ani au devenit ruine, iar titanii acelor vremuri scormonesc în munţii de bolovani în căutare de cărbune ca să aibă ce mânca.

Cel mai mic oraş din Hunedoara: Aninoasa, blestemul aşezării din care minerii au plecat "să facă ordine" în 1990

Cel mai mic oraş din judeţul Hunedoara are o istorie tumultoasă. Aninoasa, un orăşel din Valea Jiului cu mai puţin 5.000 de locuitori, a fost unul dintre locurile din care primele contingente de mineri s-au îmbarcat spre Bucureşti în vara anului 1990, pentru a participa la cea mai sângeroasă mineriadă. De câţiva ani, Aninoasa este pragul falimentului, după ce mina de cărbune s-a închis.

FOTO Valea Jiului refuză să-şi amintească Mineriada din iunie 1990

Evenimentele din 13 – 15 iunie 1990 au lăsat urme adânci în Valea Jiului. La 24 de ani de la cele mai sângeroase mişcări de protest ale minerilor, mulţi dintre foştii ortaci nu vor să mai audă de eticheta de “oi negre” ale societăţii.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite