PORTRET ADS HUNEDOARA: Dorina Bărbănţan predă limba română prin teatru

Profesoara este inventivă atunci când vine vorba de predare şi transformă orele clasice în experimente reuşite. Spune că a ales limba şi literatura română pentru că, atunci când predă Bacovia sau Nichita Stănescu, pur şi simplu se simte împlinită.

Profil
Născut: 10.06.1976
Studii: Universitatea de Vest Timişoara
Experienţă profesională: 13 ani de activitate la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva
Familie: Căsătorită

Un elev e judecător, apărarea şi acuzarea are câte doi avocaţi, alţi trei şcolari au rolul de juraţi, iar restul clasei reprezintă personajele. Acţiunea evocată este cea din romanul Ion, însă cu unele modificări. Personajul cu acelaşi nume este chemat în instanţă pentru că şi-a maltratat soţia, care încă trăieşte. La tribunal apar şi familiile celor doi, inclusiv psihologul care a examinat-o pe Ana în urma tratamentului dur primit de la bărbatul său. Procesul, de data aceasta literar, este unul din mijloacele pe care Dorina Bărbănţan le întrebuinţează des în predarea literaturii române.

CLICK PE POZĂ PENTRU FOTOGALERIE!

„Interpretarea personajelor de către copii stârneşte interesul, îi determină să citească opera chiar dacă iniţial nu aveau acest gând”, a declarat profesoara de limba şi literatura română. Dăscăliţa numără opt generaţii de elevi pe care le-a pregătit pentru bacalaureat, plus una de gimnaziu. Chiar dacă elevii de generală au farmecul lor, este de părere că doar cei de liceu îi vin ca o mănuşă. „Sunt mai maturi şi discut altfel cu ei. Având în vedere că e vorba de un liceu vocaţional şi nu teoretic, copiii au specificul lor. Sunt mai sensibili şi trebuie să te apropri altfel de ei”, a adăugat Dorina. Tocmai de aceea, cadrul didactic apelează de fiecare dată la mijloace interactive de predare-învăţare. 

CLICK PE POZĂ PENTRU  ALTĂ FOTOGALERIE!

Scrisoarea pierdută

Proiectul său de succes este „O scrisoare pierdută”. Pentru că, anul trecut, materia stufoasă şi orele puţine nu i-au permis să predea această operă literară şcolarilor de clasa a X-a, le-a promis că o vor studia  în clasa a XI-a, însă într-un mod aparte. Le-a cerut ceva artistic şi astfel piesa de teatru a prins viaţă cu adevărat. S-a făcut preselecţie pentru distribuirea rolurilor, s-a lucrat la decor şi la ţinută. De fiecare dată s-a muncit după orele de curs, iar elevii au făcut faţă cu brio provocării, chiar dacă personajele masculine principale au fost interpretate numai de fete.

„La un moment dat credeam că discursul politic al lui Caţavencu nu va ieşi aşa cum trebuie, însă mi s-a demonstrat contrariul. Iniţial, singurul personaj care era băiat atât în piesa de teatru, cât şi în realitate, era Cetăţeanul Turmentat. Pe parcurs, lucrurile s-au mai schimbat, pentru că unele fete au răcit şi au apărut băieţi interesaţi să intre în pielea actorilor”, a spus profesoara. Piesa a depăşit nivelul clasei, fiind jucată la nivel de şcoală. Au fost puse în scenă chiar două reprezentaţii.

Întrebări şi răspunsuri

Ce alte mijloace interactive folosiţi în lucrul cu elevii?
Culegerea de basme. De fiecare dată când predau Harap Alb la clasa a X-a pun elevii să creeze ei înşişi un basm, fie că e vorba de Scufiţa Emo, fie de o altă variantă a lui Harap Alb. Iau toate basmele, le tehnoredactez şi la finalul anului şcolar le împart din nou elevilor, însă dau fiecăruia basmul unui alt coleg.

Apelaţi şi la simţul artistic al elevilor?
Da. Uneori le propun să ilustreze grafic operele literare. Ei pot fie să deseneze personajul principal, adică să facă portretul lui Ştefan cel Mare atunci când studiem cronicarii, fie orice alt aspect care face referire la opera literară în cauză.

De ce aţi vrut să deveniţi profesoară de limba şi literatura română?
Pentru că atunci când predau Bacovia sau Nichita Stănescu pur şi simplu mă simt împlinită.

Ce-i place:
„Îmi place să citesc, să descopăr scriitori de care nu am aflat în timpul facultăţii. Amintesc aici autori japonezi precum Murakami. Îmi place să ascult muzică, fie că e vorba de Enya, fie de house, pentru că lucrând mereu cu adolescenţi e imposibil să nu mă molipsesc şi eu. Îmi place să merg la teatru şi să ies în natură, să descopăr locuri noi”, a spus Dorina

Ce nu-i place:
„Nu-mi place felul în care a ajuns să fie privit şi considerat un profesor. Sunt conştientă că orice pădure are uscăturile ei, însă mă doare faptul că un cadru didactic sau altul care nu mai este un model spiritual ajunge un caz generalizat şi extins la nivelul întregului domeniu de învăţământ”, a adăugat profesoara