Peste 32.000 de copii şi adolescenţi din judeţul Hunedoara s-au întors la cursuri după o pauză prelungită
0Peste 32.000 de copii şi adolescenţi s-au întors în clase, după o pauză prelungită în care cursurile s-au derulat on-line.
Luni, au început cursurile în majoritatea şcolilor din judeţul Hunedoara. Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, în toate şcolile din judeţ reînceperea cursurilor s-a desfăşurat în condiţiile de siguranţă sanitară prevăzute de Ordinul Comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii.
„În şcolile hunedorene au început cursurile cu prezenţa în clase, 32.850 copii şi tineri, ceea ce reprezintă 62 % din numărul total al preşcolarilor şi elevilor din judeţ. Ceilalţi vor participa la cursuri în regim online, în funcţie de scenariul în care se afla fiecare unitate de învăţământ”, a informat Prefectura Judeţului Hunedoara.
Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Sebastian Mezei, în următoarele zile vor fi distribuite către unităţile de învăţământ din judeţ aproximativ 20.000 de teste antigen rapide, în vederea testării elevilor si cadrelor didactice simptomatice.
Mai puteţi citi şi:
Secretul sumbru al regimului Ceauşescu. Ce practică barbară a cauzat epidemii de HIV la bebeluşi
Cum reuşeşte o văduvă să se bucure de viaţă în ţinutul dezolant al combinatului din Hunedoara VIDEO