Oasele balaurului bondoc din Ţara Haţegului au fost expuse în cel mai mare parc al dinozaurilor din România
0Fosilele balaurului bondoc, dinozaurul pitic care a trăit în insula preistorică a Haţegului, au ajuns în cel mai mare parc cu dinozauri, inaugurat în Râşnov.
Balaurul bondoc este prezent şi la Dino Parc, considerat cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, inaugurat zilele acestea, la Râşnov.
"În baza unui parteneriat între cele două entităţi, vizitatorii vor putea admira în sala centrală a Centrului de Vizitare al Dino Parcului Râşnov, pentru următoarele două luni, fosilele originale de dinozaur din specia Balaur bondoc şi vor putea afla informaţii despre Geoparc", au informat reprezentanţii Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.
Fosilele au fost aduse la Râşnov chiar de descoperitorul lor, Mátyás Vremir, de la Societatea Muzeului Ardelean şi de Mark Norell de la American Museum of Natural History, doi dintre cei patru membri ai echipei de cercetători care a făcut cunoscută, la nivel mondial, această descoperire. Cei doi paleontologi au fost de altfel şi invitaţi speciali în cadrul evenimentului de deschidere al Dino Parcului.
Balaurul bondoc este unul dintre dinozaurii unicat în întreaga lume, un carnivor feroce cu pene care popula teritoriul ce forma Insula Haţegului cu cca. 70 de milioane de ani în urmă. Este singurul dinozaur care are o denumire ştiinţifică în limba română şi nu în latină, cum este uzual, ca un omagiu adus de descoperitori culturii româneşti. O machetă în mărime naturală a acestui dinozaur a fost realizată de celebrul paleoartist canadian Brian Cooley şi poate fi admirată la sediul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, într-un spaţiu expoziţional dedicat în întregime Balaurului bondoc.

Vă recomandăm şi:
De peste un secol, Ţara Haţegului este celebră datorită fosilelor unor specii unice de dinozauri, descoperite pe teritoriul ei. Cercetătorii susţin că, în urmă cu peste 65 de milioane de ani, locurile care poartă acum numele de Ţara Haţegului erau o insulă, populată de specii de dinozauri pitici, dar şi de reptile zburătoare imense.
Cum arăta Balaurul bondoc, prădătorul preistoric de pe Insula Haţeg
Balaurul bondoc, una dintre cele mai spectaculoase specii de dinozauri ale căror fosile au fost descoperite pe teritoriul Transilvaniei, poate fi văzut la centrul de vizitare din Haţeg al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului. Reprezentarea ştiinţifică a prădătorului din era dinozaurilor este punctul de atracţie al unei expoziţii inedite.
Final de expediţie pentru Magyarosaurus dacus: va rămâne în Ţara Haţegului
Macheta celebrului Magyarosaurus dacus a ajuns în dimineaţa de joi în comuna General Berthelot, un unde se află sediul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.
FOTO Un muzeu al dinozaurilor în aer liber a fost inaugurat în Ţara Haţegului
Turiştii care ajung în Ţara Haţegului au posibilitatea, începând de astăzi, să vadă cum arătau dinozaurii care populau în urmă cu zeci de milioane de an aceste ţinuturi. Mai multe replici ale dinozaurilor şi ale celorlalte specii din Mezozoic sunt expuse la Sânpetru.
Incursiune pe tărâmul dinozaurilor pitici care populau Ţara Haţegului
Turiştii care ajung la sfârşitul acestei săptămâni în Retezat sunt invitaţi să asiste la o serie de evenimente inedite. În perioada 22 – 24 iunie au loc Zilele Geoparcului Dinozaurilor din Ţara Haţegului, iar vizitatorii sunt invitaţi la şezători, expoziţii şi la inaugurarea unei case a dinozaurilor pitici în localitatea Sânpetru.