O tânără a jefuit patru familii. A fost reţinută de Poliţie, dar s-a împăcat cu victimele, de la care a furat 36.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 19 ani a produs pagube de 36.000 de lei, după ce intra în casele unor vârstnici, sub pretextul că le oferă produse promoţionale, şi le fura banii. Patru familii din Deva au reclamat că au fost înşelate de femeie.

Poliţiştii au reţinut o tânără de de 19 ani, din judeţul Galaţi, acuzată că a comis mai multe infracţiuni de furt din locuinţe, în perioada decembrie 2016 – martie 2017.

Anchetatoriii au stabilit că tânăra intra în locuinţele persoanelor în vârstă din municipiul Deva, cu acordul proprietarilor, sub pretextul oferirii unor produse promoţionale din partea unor supermarketuri, după care profita de neatenţia părţilor vătămate, cărora la sustrăgea sumele de bani pe care le deţineau în locuinţe. Prejudiciul total produs de aceasta se ridică la 36.000 lei, cea mai mare sumă de bani sustrasă fiind de peste 24.000 lei. Ultima infracţiune de furt comisă de tânără în Deva a  fost reclamată în data de 3 martie 2017, de un bărbat de 81 de ani.

„Acesta le-a declarat poliţiştilor că a permis accesul în locuinţă unei femei care susţinea că este reprezentanta unui supermarket din Deva şi oferă pensionarilor produse gratuite. Persoana respectivă, profitând de neatenţia persoanei vătămate şi a soţiei acestuia, a sustras dintr-un sertar al mobilei din dormitor un plic cu  24.500 de lei, după care a părăsit locuinţa”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Tânăra a fost reţinută de poliţişti. „Ea şi-a recunoscut faptele şi a restituit celor patru  persoane vătămate sumele de bani sustrase, în cauză intervenind împăcarea părţilor. Ca urmare, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva s-a dispus încetarea de drept a măsurii reţinerii, iar suspecta a fost pusă în libertate”, a informat IPJ Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Povestea Mirelei Litera, „femeia fatală” dintre Simota şi Litera, devenită martor împotriva „Comisarului Cattani”

Dosarele în care sunt cercetaţi baronul Văii Jiului Alin Simota, liderul interlopilor Cristian Litera şi fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu au un numitor comun: Mirela Simina Litera. Tânăra a fost soţia milionarului Alin Simota, apoi a devenit soţia fostului său om de încredere Cristian Litera, iar recent a depus mărturie în dosarul în care a fost arestat Traian Berbeceanu.

Mărturia elevei prostituate de dragul iubitului. Cum a ajuns o adolescentă de 14 ani cea mai căutată damă de companie

Cristina, o elevă din localitatea hunedoreană Vulcan, a fost nevoită să se prostitueze mai multe luni, de la 14 ani, de dragul iubitului său, ameninţată şi şantajată sentimental. Adolescenta se numără printre victimele minore a trei proxeneţi care îşi aşteaptă sentinţa definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia. Ea a relatat că a fost vândută unui număr impresionant de clienţi, cu care întreţinea relaţii sexuale într-o garsonieră şi în hoteluri.

Aventurile sexuale ale baronului Polco. Germanul obsedat de sex cu minore şi-a transformat castelul moştenit în Ţara Haţegului într-un loc al depravării

Castelul Kendeffy din Ţara Haţegului a fost un locul aventurilor deocheate ale unui aşa-zis baron Polco (pe numele său Pal von Daranyi), un moştenitor al familiei nobiliare Kendeffy, condamnat pentru sex cu minore. Germanul de 73 de ani a stat doi ani în închisoare, iar rechizitoriul dosarului său oferă amănunte înfiorătoare despre obiceiurile sale.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite