Monstruozităţi din viaţa unei familii cu 10 copii: sclavia sexuală a fetelor violate de tată şi silite de mamă să se prostitueze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Detalii înfiorătoare au ieşit la iveală în cazul părinţilor a zece copii, care şi-au abuzat sexual fiicele minore şi le-au obligat să cerşească şi să se prostitueze. Soţii Gheorghe şi Maria Voina se află în închisoare, după ce le-au nenorocit vieţile copiilor lor, pe care i-au transformat în proprii sclavi. Potrivit anchetatorilor, din cauza bătăilor primite cu o ţeavă de fier de la tatăl său, una dintre victime a pierdut o sarcină.

Unul dintre cele mai cutremurătoare cazuri de trafic de minori înregistrat în ultimii ani în România a fost cel al familiei cu zece copii din Blaj: doi părinţi denaturaţi şi-au obligat, sub ameninţarea violenţelor şi a agresiunilor sexuale, fiicele să se prostitueze şi să cerşească în gările oraşelor din Alba şi Hunedoara. Maria şi Gheorghe Voina, cuplul care şi-a transformat copiii în sclavi, se află în închisoare, în urma anchetei Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorism. Femeia a primit nouă ani de detenţie, iar soţul ei zece ani, pentru trafic de minori, abuzuri sexuale şi agresiuni.

Iniţial, anchetatorii au oferit puţine detalii despre monstruozităţile săvârşite de cei doi asupra copiilor lor. „S-a reţinut că inculpaţii, soţ şi soţie, obţineau zilnic sume de bani, din exploatarea sexuală sau prin obligarea la practicarea cerşetoriei, a patru copii ai familiei, dintre care trei minori, cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani. Minorii erau obligaţi să cerşească, fiind supuşi unor suferinţe fizice în situaţia în care nu reuşeau să predea inculpaţilor sumele de bani  pretinse. Gheorghe Voina a întreţinut, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, raporturi sexuale cu fiicele sale, dintre care una în vârstă de 13 ani. Minora era obligată si să practice prostituţia şi să predea inculpaţilor sumele de bani obţinute”, informau reprezentanţii DIICOT, la momentul arestării celor doi soţi, din 2012.

Cerşetorii din cartierul romilor
Ancheta a scos la iveală amănunte şocante despre practicile familiei Voina, ţinute sub tăcere timp de mai mulţi ani şi arată cum funcţiona reţeaua de cerşetorie şi prostituţie cu minore creată de soţii Voina.

Gheorghe Voina (47 ani) şi Maria Voina (49 ani) s-au căsătorit din 20 octombrie 1984 şi au împreună 10 copii, dintre care trei sunt minori, informau anchetatorii. „Inculpaţii, împreună cu trei copii minori şi fiica lor majoră, încadrată în gradul 2 de handicap, locuiau la marginea municipiului Blaj, într-un cartier de romi, având o locuinţă formată dintr-o singură cameră şi condiţii precare. Toţi ceilalţi copii ai familiei, majori, erau plecaţi de la domiciliu, cu excepţia unei adolescente născută în anul 1985, care a fost pierdută pe tren de inculpaţi, în timp ce se afla cu aceştia la cerşit prin trenuri, în urmă cu mai mult de 10 ani, astfel că nu se mai cunoaşte nimic despre ea. Alţi doi copii ai erau deţinuţi în penitenciarele Aiud şi Bârcea Mare (Deva)”, se arăta în rechizitoriul dosarului de trafic de minori.

Profitau de copiii puşi la cerşit
Cei doi părinţi nu au avut pregătire şcolară şi profesională şi nu au fost încadraţi în câmpul muncii niciodată, singurele surse de venit ale lor fiind obţinute din cerşit, ajutoarele sociale, alocaţiile de susţinere a familiei şi indemnizaţiile de handicap ale copiilor care locuiau cu ei: un copil cu oligofrenie, o fată de 13 ani şi un copil de 15 ani ambii cu tulburare de conduită şi retard psihic uşor şi o elevă. „Banii ce se cuveneau minorilor din alocaţii şi indemnizaţii erau luaţi de cei doi soţi şi folosiţi în totalitate de către aceştia pentru mâncare, băutură şi ţigări. Inculpaţii nu au reuşit să acorde o educaţie corespunzătoare copiilor sau să le asigure mijloacele necesare de existenţă, astfel că aceştia au fost plasaţi, în marea lor majoritate, temporar, în grija statului, fiind instituţionalizaţi pe diferite perioade de timp în centre de plasament”, se arată în dosar. Timp de doi ani, soţii Voina au fost plecaţi la cerşit în Spania, iar copiii lor au fost lăsaţi în grija nimănui, ajungând în final, în acea perioadă, în centre de plasament, informau anchetatorii.

S-a automutilat cu sodă caustică
Pentru a inspira compasiune şi milă publică, Gheorghe Voina s-a automutilat, turnându-şi sodă caustică peste un picior, după care nu s-a mai tratat ca să rămână cu sechele (cicatrice extinse).
„Grav este faptul că soţii Voina şi-au trimis şi obligat să cerşească toţi copiii aflaţi în grija lor, profitând de calitatea lor de părinţi, iar banii obţinuţi erau luaţi de ei. „în situaţia care copiii nu reuşeau să obţină sume cuprinse între 20 - 30 lei pe zi, aceştia erau bătuţi de cei doi inculpaţi cu o bâtă şi o ţeava metalică. Copii erau trimişi la cerşit singuri, indiferent de condiţiile meteo, sau erau trimişi la groapa de gunoi a oraşului Blaj să adune material combustibil, sticle sau deşeuri metalice, pe care ulterior inculpaţii le valorificau”, informau anchetatorii.

În 2011, ca urmare a violenţelor repetate exercitate de Gheorghe Voina asupra unuia dintre copiii săi, minorul a fugit de la domiciliu şi a fost găsit în zona gării Simeria din judeţul Hunedoara, însă nu a mai vrut să se întoarcă acasă. S-a internat într-un centru de plasament. De acelaşi comportament violent, au avut parte şi fraţii şi surorile lui, fiind bătuţi în repetate rânduri pentru diferite motive, inclusiv pentru că nu obţineau din cerşit sumele de bani minime prestabilite, arătau anchetatorii.

A pierdut sarcina din cauza bătăilor
Pentru a obţine sumele de bani impuse de cei doi soţi, dar pe care nu le puteau obţine numai din cerşetorie, două dintre fiicele lor, una de 13 ani şi cealaltă de 16 ani, au început să se prostitueze.
Fata mai mare, în timp ce se afla la cerşit în Alba lulia, a cunoscut un bărbat, pensionat medical, cu care s-a împrietenit, iar ulterior l-a invitat la locuinţa familiei sale, unde au întreţinut relaţii sexuale. Prezenţa clientului fetei la domiciliul soţilor Voina a fost acceptată de aceştia şi chiar încurajată, dar cu condiţia ca bărbatul să le dea aproape integral pensia pe care o avea.
La scurt timp, fata a rămas însărcinată şi a născut prematur o fetiţă, care, după câteva zile a decedat. „În perioada cât a fost însărcinată, ea a fost obligată de inculpaţi să cerşească prin frig, a fost bătută de tatăl ei cu palmele peste burtă şi cu ţeava metalică, deoarece nu aducea bani suficienţi acasă, acesta fiind probabil motivul naşterii premature şi a decesului fătului născut”, se arată în dosar. Bara metalică folosită la comiterea violenţelor a fost ridicată de anchetatorii DIICOT din locuinţa familiei.

Copilă vândută amantului surorii ei
Iubitul adolescentei a început să vină des în casa familiei de cerşetori, susţineau procurorii. Cu timpul, părinţii fetei au determinat-o şi pe sora mai mică a acesteia, de doar 13 ani, să-i facă avansuri bărbatului şi să-l sune pe telefonul mobil pentru a-l invita în casă la ei, cu scopul de a primi şi folosi banii de pe cardul pe care încasa pensia. Astfel, oferindu-şi fiicele, cei doi soţi au reuşit să-l facă pe clientul familiei să-şi folosească aproape toţi banii în folosul lor, precum şi să le aducă o parte din bunurile sale, menţionau anchetatorii. „Mai mult, inculpaţii o trimiteau chiar pe minora de 13 ani să se culce în pat lângă bărbat şi să-l provoace, să-l pipăie, să-l sărute şi i-au promis martorului că la împlinirea vârstei de 18 ani o să o căsătorească pe victimă cu el, tocmai pentru a-l determina să rămână cât mai mult în locuinţa lor şi să-i folosească banii”, se arată în dosar. Copila era trimisă la cerşit de părinţi atât singură, cât şi împreună cu fraţii şi sora ei, prin Blaj, Alba lulia, Simeria şi Deva şi s-a dovedit că pentru a procura sumele de bani impuse de părinţii ei, ea a cerşit sau a întreţinut relaţii intime cu diverşi bărbaţi.

A început să îşi violeze fiicele
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că minora avea posibilitatea limitată de a-şi exprima voinţa sau de a se împotrivi voinţei părinţilor, iar din raportul de constatare medico-legală a reieşit că, la numai 13 ani, ea prezenta deflorare veche cicatrizată a himenului, ceea ce pune în evidenţă întreţinerea de raporturi sexuale, arătau anchetatorii.
Gheorghe Voina consuma frecvent băuturi alcoolice şi avea un comportament violent în familie, mai ales faţă de copii. În timp ce soţia sa era plecată de acasă, iar bărbatul se afla în locuinţă doar cu fiica sa adolescenă de 16 ani, profitând că ea nu se putea apăra, a întreţinut relaţii sexuale cu ea, fapt constatat de soţia sa când s-a întors acasă şi de sora ei mai mică, se arată în dosar. De mai multe ori s-au petrecut infracţiunile, iar amantul fetei a relatat că atunci când mama acesteia voia să o pedepsească o ameninţa spunându-i „lasă că o să vină acasă taică-tău şi o să te f...".

Sex în WC-ul gării
Gheorghe Voina a profitat de faptul că fiica sa de 13 ani era în imposibilitate de a se apăra şi a-şi exprima voinţa şi a întreţinut relaţii sexuale şi cu ea, atât în locuinţa familiei, dar şi într-un WC din staţia CFR Teiuş. Un alt copil al celor doi soţi a relatat că în timp ce se afla în gară, împreună cu mama sa, l-au surprins în WC pe Gheorghe Voina în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu minora sora sa de 14 ani. „Am auzit-o pe sora mea urlând la baie, însă mi-a fost frică să merg să văd ce se întâmplă", a declarat fiul bărbatului.

Gheorghe Voina nu a recunoscut faptele, iar soţia sa i-a luat apărarea. Minora violată de tată relata că mama ei cunoştea că a fost supusă la presiuni de tatăl ei şi bătută atunci când refuza să-i satisfacă poftele. „Faptele pentru care Gheorghe Voina şi Maria Voina au fost condamnaţi sunt foarte grave, neputându-se face abstracţie de faptul că inculpatul, cu consinţământul tacit al soţiei sale a abuzat de cele două fiice în mod repetat, consecinţele abuzului sexual asupra celor două victime, care au rămas şi vor rămâne în continuare cu grave traume psihice”, informau anchetatorii. Bărbatul mai fusese condamnat pentru furturi şi tâlhării.

Recent, cei doi au cerut instanţelor Tribunalului Alba şi Curţii de Apel Alba Iulia revizuirea sentinţelor primite, dar solicitările le-au fost respinse, ca inadmisibile.


Vă recomandăm şi:

Fieful prostituatelor, bântuit de cea mai cumplită crimă: tragedia şoferului atras de două minore şi ucis de proxeneţi

Amintirea unei crime înfiorătoare „bântuie” locurile de la marginea Orăştiei unde prostituatele obişnuiesc să îşi atragă clienţii. Aici, un şofer care a apelat la serviciile sexuale oferite de două minore a fost ucis în bătaie de proxeneţi. Dosarul dezvăluie amănunte despre modul în care ucigaşii bărbatului s-au chinuit, fără succes, să scape de cadavru şi de maşina în care acesta a fost omorât.

Misterul asasinatului mafiot al unui şef PDSR, săvârşit în centrul Devei. Cum „au rezolvat” procurorii cazul complex din „Cetatea Crimei”

Cazul uciderii, în centrul Devei, a unui fost şef din PDSR Hunedoara, partid aflat la putere în judeţ la începutul anilor 2000, continuă să stârnească numeroase controverse. Sorin Moldovan a fost asasinat la comandă, iar presupusul criminal a fost găsit împuşcat în cap. Misterul crimei s-a adâncit odată cu aflarea detaliilor „întunecoase” din trecutul fostului şef al Vămii din Deva.

Secretul crimei neelucidate de 12 ani. Atacul mafiot cu cocktail Molotov în care au fost arşi doi tineri, iar unul a murit

Cel mai vechi dosar de omor cu autor necunoscut aflat în cercetare la Parchetul Hunedoara este al atacului criminal cu cocktailuri Molotov, săvârşit în martie 2004, asupra unei benzinării din Baia de Criş. Un tânăr a murit în urma arsurilor suferite, iar un alt angajat a fost rănit, însă la 12 ani de la comiterea infracţiunii nu au fost descoperiţi autorii. Crima arată cât de periculoasă era lumea interlopă din Hunedoara anilor 2000.

Secretul ucigaşului emo, care şi-a omorât iubita de 15 ani după o seară de dragoste. Detaliile ascunse ale crimei pasionale săvârşite cu o violenţă extremă

Amănunte înfiorătoare, ascunse până în prezent, au ieşit la iveală la opt ani de la cea mai crimă comisă de un adolescent din Hunedoara. În iulie 2008, Lucian Hoară şi-a ucis fosta iubită dintr-un motiv pe care l-a ţinut sub tăcere. Hoară a fost eliberat în urmă cu doi ani şi a încercat să îşi refacă viaţa după şase ani petrecuţi în detenţie, în timp ce foştii apropiaţi ai victimei sale au rămas îndureraţi pentru întreaga viaţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite