Grevă japoneză în şcolile din Hunedoara. Elevii cer mai mulţi bani pentru Educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii cer condiţii mai bune pentru studiu. FOTO: ARHIVĂ.
Elevii cer condiţii mai bune pentru studiu. FOTO: ARHIVĂ.

Consiliul Judeţean al Elevilor din Hunedoara a anunţat că elevii mai multor şcoli şi licee din judeţul Hunedoara au intrat în grevă japoneză, solicitarea lor principală fiind acordarea a şase la sută din PIB pentru educaţie.

Consiliul Judeţean al Elevilor Hunedoara, structura reprezentativă a elevilor din judeţ, a anunţat acţiuni de protest în mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Hunedoara. Elevii au intrat în grevă japoneză, pentru a atrage atenţia faţă de finanţarea necorespunzătoare a educaţiei, se arată în comunicatul publicat de Consiliul Judeţean al Elevilor, din Huendoara.

Printre revendicări se numără acordarea a 6% din PIB pentru educaţie, dotarea corespunzătoare a unităţilor de învăţământ, decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru navetişti, manuale gratuite pentru clasele a XI-a şi a XII-a, creşterea alocaţiilor, consiliere vocaţională, democratizarea sistemului educaţional prin aprobarea Statutului Elevului şi acordarea reprezenzanţilor elevilor dreptului de vot în Consiliul de Administraţie, depolitizarea sistemului educaţional.

„Finanţarea corespunzătoare a educaţiei este principala cale înspre obţinerea unui învăţământ de calitate în România. Bugetul acordat educaţiei după ultimele rectificări este de 3,51% din PIB, acesta reprezentând doar jumătate din procentul prevăzut în Legea Educaţiei Naţionale. Subfinanţarea educaţiei generează o serie de probleme extrem de importante care duc la degradarea întregului act educaţional. Mulţi dintre colegii noştri din judeţ sunt nevoiţi să renunţe la frecventarea orelor de curs din cauza faptului că părinţii nu le mai pot asigura resursele financiare necesare, în condiţiile în care învăţământul românesc este declarat a fi gratuit. Educaţia constituie o  prioritate naţională în România, vrem să se acţioneze în interesul elevilor, noi suntem principalii beneficiari ai sistemului educaţional”, a declarat Miruna Ganea, preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Hunedoara.

Reprezentanţii elevilor hunedoreni solicită Guvernului să respecte art. 8 din Legea Educaţiei Naţionale şi să acorde cele şase procente din produsul intern brut, lucru care reprezintă într-adevăr o necesitate pentru dezvoltarea societăţii româneşti şi pentru adaptarea la normele europene.


Vă recomandăm şi:

Scandal în Colegiul Aurel Vlaicu din Orăştie: elevi acuzaţi că îşi hăituiesc colegele pe Facebook şi Ask.fm. Cum pot fi amendate înjurăturile de pe Internet

Un scandal imens a izbucnit în Colegiul Aurel Vlaicu din Orăştie, din cauza unui elev de 15 ani care a dorit să îşi verse furia pe colegele sale, insultându-le pe paginile de socializare Askfm şi Facebook. Părinţii fetelor s-au plâns la conducerea liceului, iar directorul a relatat că va propune sancţionarea elevilor care se insultă între ei pe paginile de socializare.

Premiantul de sâmbătă: Mircea Nistor, dascălul care îşi învaţă elevii să inoveze

Profesorul de astro-fizică Mircea Nistor, de la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara, a fost premiantul zilei de sâmbătă, în cadrul campaniei civice care are loc în Deva.

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe Acxente Leucian, dascălul - şofer pentru elevii şcolii din Bulzeşti

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi decretul de decorare cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ, pentru Acxente Leucian, învăţătorul din Bulzeştii de Sus, judeţul Hunedoara, care este în acelaşi timp şi şofer pentru elevii săi de la Şcoala primară din sat.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite