Galeriile de artă din Deva vor fi renovate. Investiţia se ridică la 1,4 milioane de lei
0Aproape 1,4 milioane de lei sunt necesari pentru reabilitarea spaţiilor Galeriilor de Artă Forma, din municipiul Deva.
Doar sala de expoziţie a Galeriilor de artă Forma funcţionează după criterii acceptabile, iar celelalte spaţii nu răspund exigenţelor de finisare, lumină şi de conformare şi necesită intervenţii substanţiale pentru a putea fi folosite eficient, susţin reprezentanţii Consiliul Judeţean Hunedoara.
Au fost elaborate nota conceptuală şi tema de proiectare pentru obiectivul de investiţii „Reamenajare spaţiu expoziţional la Galeriile de artă Forma Deva”, documente care vor fi supuse aprobării în şedinţa Consiliului Judeţean Hunedoara de vineri, 19 aprilie 2019, a informat CJ Hunedoara.
Amenajarea întregului ansamblu va aduce galeria de artă va aduce un plus de vizibilitate galeriei şi oportunitatea unui program curatorial mai diversificat. „Se poate aprecia o cheltuială de execuţie în valoare de 1.395.000 lei cu TVA, însă calculul exact al cheltuielilor pentru execuţia obiectivului de investiţii se va face după elaborarea documentaţiilor în toate fazele de proiectare”, a informat CJ Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi: