FOTO Palatele antice ale Cetăţii Costeşti îşi schimbă aspectul. Cum s-a lucrat la cele două turnuri - locuinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre cele două turnuri locuinţă. FOTO: Melania Iscru. Facebook.
Unul dintre cele două turnuri locuinţă. FOTO: Melania Iscru. Facebook.

Ce nu au făcut autorităţile pentru protejarea vestigiilor cetăţii dacice Costeşti, fac voluntarii şi specialiştii implicaţi în proiectul Ambulanţa pentru monumente.

La patru decenii de când „palatele” cetăţii dacice Costeşti au primit un acoperiş metalic pentru a fi protejate în faţa naturii, vechile structuri metalice depăşite de vremuri vor fi înlocuite treptat, cu ajutorul voluntarilor.

GALERIE FOTO DE LA CETATEA COSTEŞTI

Lucrările sunt derulate de Asociaţia Monumentum, în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) şi autorităţile locale, prin proiectul „Ambulanţa pentru monumente”.

De la începutul lunii iulie unul dintre cele două turnuri antice – folosite de strămoşii noştri ca locuinţe, potrivit arheologilor, s-a aflat în şantier. Lucrările derulate constau în demontarea protecţiei metalice vechi, prin care plouă de câţiva ani pe ruinele dacice, şi edificarea unei suprastructuri contemporane, cu acoperiş înierbat.

De asemenea, vor fi reaşezate în poziţia originară, sub îndrumarea arheologilor, a istoricilor şi a arhitecţilor, elementele din piatră căzute sau vandalizate. În cele trei săptămâni de la reînceperea proiectului, o parte din vechiul acoperiş a fost înlăturată şi înlocuită cu noua structură.

image

Lucrările sunt complexe, iar voluntarii vor lua o pauză până mijlocul lunii august, când vor reveni pe şantier. Şi la celălalt turn antic, în acest an va fi căptuşit acoperişul metalic, astfel încât apele pluviale să nu mai ajungă la construcţia antică, urmând ca anul viitor să fie înlocuită întreaga structură. Veronica Vaida, reprezentanta Asociaţiei Monumentum, susţine că este nevoie de voluntari la lucrările derulate la Costeşti, iar cei care doresc să se implice în proiect o pot contacta la numărul 0740.597.184. Echipamentul de lucru şi masa sunt asigurate de asociaţie. Materialele de construcţie necesare lucrărilor de protejare a vestigiilor antice au fost asigurate cu ajutorul donaţiilor, până în prezent.



Cetatea Costeşti este considerată de arheologi drept cea mai veche aşezare dacică din Munţii Orăştiei, a doua ca popularitate după Sarmizegetusa Regia. A fost ridicată în vremea regelui Burebista şi a servit ca fort militar, dar şi ca reşedinţă pentru căpeteniile strămoşilor noştri. A fost devastată în anii războaielor de cucerire a Daciei de către romani (101 - 106). Mai multe dintre construcţiile sale (două turnuri locuinţă, bastioane, patru sanctuare, ruinele unei cisterne de apă, ziduri) sunt vizibile şi în prezent, deşi s-au degradat, mai ales în ultimii ani. Cele mai ample lucrări de consolidare şi conservare a monumentului istoric au avut loc la începutul anilor 1980, potrivit unui proiect elaborat de arheologi şi de Institutul de Proiectări Hunedoara.

cetatea costesti


Fotografii: Melania Iscru

cetatea costesti

Mai puteţi citi şi:

VIDEO Feţele Albe, situl dacic distrus de români. Sex şi ritualuri bizare în ruinele de lângă Sarmizegetusa Regia

Enigmele vestigiilor antice dispărute din Sarmizegetusa Regia: baia romană şi turnul circular

Secretul ascunzătorii pline cu aur de la Sarmizegetusa Regia, locul legendar care nu a mai fost descoperit

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite