FOTO Autocar răsturnat în apropiere de Orăştie. Peste 20 de pasageri au fost  evacuaţi prin turela maşinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autocarul s-a răsturnat. Pasagerii nu au suferit răni grave. FOTO: Prefectura Hunedoara
Autocarul s-a răsturnat. Pasagerii nu au suferit răni grave. FOTO: Prefectura Hunedoara

Un autocar cu 23 de călători s-a răsturnat la intrarea în municipiul Orăştie, dinspre Deva, pe Drumul naţional 7. Accidentul rutier s-a soldat cu doi răniţi uşor.

Accidentul rutier în care a fost implicat un autocar s-a petrecut pe DN7, în această după-amiază.

Şoferul maşinii în care se aflau 23 de persoane a ieşit în decor în urma unei manevre greşite.

„Echipajele medicale care au ajuns la faţa locului au constatat că doi dintre pasageri au suferit răni uşiare. Aceştia au primit îngrijiri. Călătorii au ieşit prin turelă autocarului răsturnat, nefiind nevoie de intervenţia echipajelor Descarcerării”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

„Şoferul a frânat brusc pentru a nu intra în impact cu autoturismul care rula în faţa sa şi care a oprit pentru a vira la stânga, a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile, oprindu-se în şanţul de colectare a apei pluviale, pe partea dreaptă a direcţiei sale de mers. Conducătorul auto şi cei 20 de pasageri care se deplasau cu autocarul cu destinaţia Belgia. Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 320 lei şi 3 puncte de penalizare pentru nepăstrarea distanţei corespunzătoare în mers”, a informat inspectorul principal de poliţie, Bogdan Niţu.

Incidentul s-a produs pe fondul unui carosabil umed, în timp ce un autoturism a depăşit autocarul printr-o manevra bruscă, revenind pe sensul de mers şi semnalizând schimbarea direcţiei de mers către stânga. Pasagerii se află în afara oricărui pericol şi şi-au reluat călătoria după mai putin de 45 de minute. Doi dintre aceştia au prezentat câteva zgârieturi uşoare, iar toţi cei 23 de călători au fost examinaţi de echipajul SMURD sosit la faţa locului. În acest moment, toţi pasagerii îşi continuă călătoria spre Arad, fiind preluaţi de un alt autocar. Pentru mai multa siguranţă, aici îi asteaptă o alta ambulanţă pentru a fi examinaţi înainte de ieşirea din ţară. Compania a luat legătura cu fiecare dintre pasageri, care au confirmat că se simt bine. - a comunicat compania de transport Eurolines România.

Traficul este restricţionat în zona localităţii Turmaş, în care s-a produs accidentul. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care autocarul, cu numere de Constanţa, s-a răsturnat.

hunedoara

Vă recomandăm şi:

hunedoara

Accident rutier grav provocat de un tânăr care conducea fără permis auto

FOTO Povestea unor tragedii ascunse: cum mureau siderurgiştii pe şantierele combinatului din Hunedoara

Cum au fost eutanasiaţi maidanezii în perioada interbelică

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite