Fosta mină Petrila, prădată de hoţi. Au intrat în clădirile ei după ce au spart un perete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fosta mină Petrila. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Fosta mină Petrila. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Hoţii au pătruns în clădirile fostei Exploatări Miniere Petrila şi au furat mai multe piese metalice pe care le-au putut valorifica la fier vechi.

Clădirile fostei Mine Petrila au fost prădate de hoţi, care au reuşit să pătrundă în interiorul lor după ce au spart un perete.

VIDEO Mărirea şi declinul minei Petrila. Ce a mai rămas din vechea exploatare de cărbune din Valea Jiului

Prăbuşirea celui mai mic oraş din Hunedoara. Sunt 15 ani de la închiderea minei de cărbune vechi din 1880 VIDEO

Fosta exploatare minieră din Valea Jiului este păzită, însă acest lucru nu i-a descurajat pe spărgători.

„În spatele fostei staţii de salvare, în magazia închisă în care sunt depuse cizme, căşti, rulmenţi, din mina Paroşeni, hoţii au reuşit să spargă o parte dintr-un perete, au pătruns în interior şi, în urma unei decizii interne care a făcut un inventar, am stabilit că lipsesc o parte din rulmenţi. Acum nu am încă valoarea prejudiciului, dar vom încerca să îl recuperăm, dacă se va mai putea”, a declarat Daniel Sîrb, directorul Societăţii Naţionale de Închideri Mine din Valea Jiului, potrivit cotidianului local Cronica Văii Jiului.

Mina Petrila, o istorie de un secol şi jumătate

Mina Petrila, una dintre cele mai vechi din Valea Jiului, s-a închis definitiv la sfârşitul anului 2015, după aproape un secol şi jumătate de funcţionare. De atunci o parte din clădirile şi instalaţiile sale au fost dezafectate sau demolate. Alte construcţii au fost jefuite, iar componentele lor au ajuns la centrele de colectare a fierului vechi. Câteva construcţii au rămas încă în picioare şi pot fi vizitate de curioşi. Au fost incluse recent pe lista monumentelor istorice, astfel că nu au mai fost demolate, însă nici nu au beneficiat de protecţie adecvată, în faţa hoţilor şi a naturii.

Printre ele se află vechea preparaţie, clădirea compresoarelor, atelierul mecanic, puţul-centru şi puţul cu schip - considerat cel mai adânc din Europa, având 940 de metri. Puţul Minei Petrila a păstrat o maşină de extracţie preţioasă, care a funcţionat neîntrerupt peste 70 de ani, dar care după închiderea minei a fost vandalizată de hoţi. Un muzeu al Salvatorului minier a fost inaugurat în 2018 la Mina Petrila şi poate fi vizitat. Alte clădiri istorice aşteaptă să fie puse în valoare.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Mărturiile jurnaliştilor străini ajunşi în Valea Jiului, în 1990: iadul din subteran şi răzbunarea minerilor

Drumul de fier al cărbunelui a împlinit 150 de ani. Cum a fost construită calea ferată Simeria - Petroşani

FOTO Valea Jiului la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum a uimit ţinutul „aurului negru“ un celebru geolog englez

Iadul negru al Petroşaniului, descris de Nicolae Iorga: "mulţimea lucrează chinuită în pământ, la cărbunele negru care umple de duhoare aerul umed"

Minele „mortale“ de cărbune în România comunistă. Cum munceau românii în cele mai riscante exploatări

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite