Cronica înfiorătoare a unei crime pasionale care a îngrozit mapamondul. Românul care şi-a ucis amanta în Irlanda, incapabil să accepte despărţirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai înfiorătoare crime pasionale comise în ultimii ani are la mijloc povestea de dragoste neîmplinită dintre un fost director al APIA Hunedoara, Marian Mihalache, şi amanta sa, o tânără asistentă medicală, plecată să muncească în Irlanda. Loredana Pricăjan a fost ucisă de acesta într-o cameră de hotel din Dublin, iar bărbatul a încercat apoi să se sinucidă. Mihalache a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Marian Mihalache (53 de ani) va plăti pentru tot restul vieţii pentru crima cumplită pe care a săvârşit-o în urmă cu cinci ani. Hunedoreanul şi-a ucis atunci fosta amantă, în camera unui motel din Sandyfor – Dublin. Povestea ciudată a crimei pasionale a făcut, la acea vreme, înconjurul lumii.

Chiar dacă a pledat nevinovat în faţa acuzaţiilor, Marian Mihalache nu a reuşit să convingă instanţa Curţii Penale Centrale din Irlanda că probele împotriva lui nu pot duce la condamnarea sa la închisoare pe viaţă.

În sentinţa primită în februarie 2015, juraţii l-au declarat „vinovat” în unanimitate. „A fost iubirea vieţii mele”, le-a declarat hunedoreanul anchetatorilor în apărarea sa. A adăugat că tânăra s-a sinucis, pentru că el nu ar fi putut să o omoare, însă probele strânse împotriva lui au arătat că un astfel de gest al femeii era „infinit improbabil” să se petreacă.

În vara anului 2009, după 13 ani în care Marian Mihalache îi fusese amant tinerei asistente plecate să muncească în Dublin, Loredana a decis să renunţe la relaţie. Bărbatul, om de afaceri, vicepreşedinte al PD-L Hunedoara, şi, pe rând, director al Eco Sid Hunedoara şi director adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Hunedoara, se afla în faţa divorţului din cea de-a doua căsătorie, însă pentru tânăra asistentă era prea târziu.

loredana pricajan

13 ani de iubire neîmplinită

Loredana cunoscuse un alt bărbat, în România, pentru care a fost dispusă să renunţe la amant. În Ajunul Crăciunului din 2009, Marian Mihalache a vizitat-o pe tânără în Dublin, iar apoi l-a invitat şi pe noul iubit al acesteia în Dublin. Întâlnirea dintre cei trei a avut loc în ianuarie 2010, iar tânăra, pusă în faţa unei alegeri, a decis să rămână cu noul ei iubit.

O înregistrare video descoperită de anchetatori pe telefonul mobil al lui Mihalache, din ianuarie 2010, o arăta pe Loredana goală, plângând la duş, în timp ce fostul amant o ameninţa disperat că va posta filmarea cu ea pe Youtube, „ca toată lumea să afle că este o târfă”. Mihalache se auzea întrebând-o pe femeie cum de îl iubea pe celalalt atât de mult, şi nu pe el.

Întors în România, directorul adjunct al APIA Hunedoara şi-a luat concediu medical, pentru a putea reveni în Irlanda. Şi-a făcut rezervare pentru trei zile, din 25 ianuarie, la motelul din Sandyford, luându-şi cu el două cuţite. Ajuns în Dublin, a sunat-o pe mama Loredanei pentru a-i spune că o iubeşte pe fiica ei, însă a fost trădat de ea, că tânăra este o târfă, iar singurul loc unde femeia o va mai întâlni pe Loredana va fi Raiul.

loredana pricajan

A zburat în Irlanda pentru a ucide

Două zile mai târziu, pe 27 ianuarie, Loredana Pricăjan îşi terminase tura de noapte la jobul său de asistentă medicală. S-a deplasat cu autobuzul la Sandyford, unde era aşteptată de Mihalache. La ora 10.00 dimineaţa, Marian şi Loredana au fost văzuţi intrând în camera de motel. O jumătate de oră mai târziu, criminalul a aşezat pe uşă semnul „nu deranjaţi”. În dimineaţa următoare, portarul de noapte a primit un mesaj vocal din cameră. A intrat şi l-a găsit pe Marian întins pe podea, în stare de inconştienţă. A observat urmele de sânge din baie şi pe Loredana, zăcând fără suflare, cu faţa în jos, în dormitor, doar în lenjerie intimă. Cele două cuţite aduse de Mihalache se găseau în cameră, unul fiind plin de pete de sânge. Gâtul femeii era tăiat adânc, ceea ce îi provocase nu doar hemoragia mortală, dar şi ruperea coloanei vertebrale, au descoperit anchetatorii.

Marian, cu răni cauzate la gât, prin tentativa de sinucidere, a fost preluat de un echipaj medical şi adus la spital, apoi a fost arestat sub acuzaţia de omor. Juriului, format din şapte bărbaţi şi cinci femei, i-a luat o oră şi un sfert pentru a-l declara vinovat, iar un an mai târziu a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Recent, apelul său a fost respins, astfel că va rămâne cu condamnarea primită în primă instanţă.

Fata fără noroc în dragoste

Despre Loredana Pricăjan, localnicii din satul hunedorean Vaidei, povestesc că era singură la părinţi, absolvise Liceul Sanitar din Hunedoara şi lucrase un timp la cabinetul medical din cadrul societăţii comerciale Siderurgica SA din Hunedoara. Apropiaţii ei relatau că tânăra fusese lipsită de noroc în dragoste. Avusese două relaţii înainte de a-l cunoaşte pe Mihalache, iar una dintre ele s-a sfârşit cu un divorţ, după un an şi jumătate de căsnicie.

Cea de-a doua relaţie, cu un tânăr şofer de tir, s-a încheiat repede, când Loredana l-a cunoscut pe Marian Mihalache, om de afaceri, implicat în politică şi cu mai multe funcţii în administraţia locală. Foştii vecini ai fetei din Vaidei povesteau la rândul lor că familia Loredanei a încurajat legătura ei cu Mihalache, chiar dacă acesta era căsătorit. Mihalache are doi copii din două căsătorii, încheiate prin divorţ.

Omul care şi-a acordat 180 de salarii compensatorii

Marian Mihalache fusese numit director adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, după ce fusese director al Eco Sid, societate la care acţionar majoritar era Consiliul Local Hunedoara. La acea vreme, vicepreşedintele PDL Hunedoara a semnat un amendament la contractul său individual de muncă, potrivit căruia în cazul în care actul este desfăcut fără acordul lui, angajatorul urma să-l despăgubească cu echivalentul a 180 de salarii. Salariul brut al directorului Mihalache era de 3.800 de lei, la care se adăugau sporuri multiple.


Vă recomandăm şi:

Lucian Hoară, fostul „emo“ care i-a tăiat gâtul iubitei sale, o elevă de 15 ani: „M-am pus în pielea celor care au suferit”

Lucian Hoară (22 de ani), tânărul din Hunedoara care, în 2008, a omorât o elevă din Hunedoara, în vârstă de numai 15 ani, se află în libertate de un an, fiind eliberat după şase ani petrecuţi în închisoare. Fostul adolescent – emo spune că încearcă să ducă o viaţă normală, în timp ce tatăl său afirmă că şi-a căutat de lucru, însă, deocamdată, fără prea mult succes.

Mărturia monstrului care a ucis o elevă şi i-a tranşat cadavrul: Aurel Enea s-a lepădat de Dumnezeu în puşcărie şi a scris o carte despre evoluţia omului

Aurel Enea, unul dintre cei mai sadici criminali ai Hunedoarei, a scris o carte în puşcărie, în speranţa că va fi pus în libertate mai devreme. Volumul se numeşte „Evoluţie vs. Creaţie: 33 de argumente în favoarea teoriei ştiinţifice a apariţiei vieţii prin evoluţie” şi cuprinde o serie de observaţii pe care condamnatul le face asupra lumii, unele cu totul şocante.

Copilul abuzat sexual cu un ardei iute, de "mama criminală", va fi despăgubit. Alina Ardeleanu a fost condamnată

Judecătoria Petroşani a condamnat-o pe Alina Ardeleanu, pentru maltratarea unui copil de şapte ani, pe care l-ar fi abuzat sexual, chinuindu-l cu ardei iuţi. Femeia este cercetată şi pentru omor calificat, fiind acuzată că a provocat incendiul care a dus la moartea a trei dintre cei patru copii ai săi. Tot ea a fost cercetată pentru uciderea altor doi copii.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite