Cetate medievală cu telecabină de patru milioane de euro. „Călătoria cu ascensorul ne-a dat fiori“ VIDEO

0
Publicat:

Cetatea medievală Deva (video) a redevenit accesibilă cu telecabina. Investiția în noua instalație de transport din Hunedoara a costat patru milioane de euro, însă a stârnit unele controverse.

Telecabina Cetății Devei. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Telecabina Cetății Devei. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Patru milioane de euro a investit Primăria municipiului Deva, din fonduri publice, în lucrările de modernizare a instalației de transport de pe Dealul Cetății Devei.

Noua telecabină a fost inaugurată vineri, 29 martie 2024, după ce o slujbă religioasă a avut loc la poalele cetății medievale din Hunedoara.

„Noul ascensor are o capacitate de 30 de persoane. Investiția a presupus modernizarea instalației de transport înclinat, a sistemelor de comandă și siguranța funcțională a acestora, modernizarea celor două stații (plecare și sosire), amenajarea și refuncționalizarea zonei de așteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetății, redimensionarea camerelor tehnice în cele două stații (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turiști, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficiențe neuromotorii, amenajarea peisagistică”, a informat Primăria municipiului Deva.

Lucrările la noua telecabină de pe Dealul Cetății Devei au început în toamna anului 2021, după ce vechea instalație de transport, amenajată la începutul anilor 2000, a fost dezafectată fiind considerată uzată și subdimensionată pentru turiștii care vor să urce cu ascensorul în Cetatea medievală Deva.

Cu telecabina sau pe jos, la Cetatea medievală Deva

De vineri, 29 martie 2024, telecabina Cetății Devei va funcționa zilnic, între orele 10.00 și 19.00. Un bilet pentru o călătorie dus-întors pentru adulți costă 20 de lei/persoană. Copiii până la 14 ani și pensionarii vor plăti 10 lei/persoană pentru călătoria dus-întors, iar persoanele cu dizabilități au acces gratuit.

Vineri, turiștii au putut folosi gratuit telecabina Cetății Devei și au avut acces în Incinta I a ansamblului medieval, aflată în prezent în șantier.

„Lucrările la Incinta I au ajuns la 99%”, spune primarul Devei, Florin Oancea.

Incinta I, care cuprinde cele mai vechi monumente istorice din ansamblul medieval, va fi inaugurată în preajma Sărbătorilor de Paște. Ea a putut fi vizitată vineri, însă constructorii mai au de realizat finisajele și curățenia în cetate. Unele locuri nu au fost încă amenajate și mobilate.

Costul de circa patru milioane de euro al investiției în telecabina Cetății Devei, care înlocuiește vechea telecabină montată în 2003, a stârnit nemulțumirea unor localnici, în timp ce unii călători au remarcat zgomotul pe care îl face instalația.

„Călătoria cu ascensorul mi-a dat fiori, pentru că urcușul este abrupt, este și zgomotos. Dar odată ajunși în cetate am respirat ușurată și am fost încântată de panorama care mi s-a înfățișat de aici”, a relatat o turistă venită vineri la Cetatea medievală Deva.

Cei care nu vor să folosească ascensorul pot vizita așezarea, urcând pe potecile de pe Dealul Cetății Devei, care duc la Poarta I a cetății din secolul al XIII-lea. 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite