Cele şapte milioane de euro de la UE, pentru mega-proiectul pasajului subteran din centrul Devei, vor fi redirecţionate
0
Primăria Deva intenţionează să obţină şapte milioane de euro de la Uniunea Europeană, pentru şase proiecte de infrastructură urbană care vor fi derulate până la finalul anului viitor. Fondurile UE urmau să fie acordate pentru moderizarea zonei Opera şi construirea unui pasaj subteran de peste 250 de metri, însă acest proiect a fost suspendat.
Administraţia locală din Deva a obţinut o finanţare de circa şapte milioane de euro de la UE pentru reabilitarea zonei Opera, extinderea parcului I.C. Brătianu şi construirea unui pasaj subteran de 270 de metri pe Bulevardul Decebal, însă a fost nevoită să suspende proiectul aflat în faza de atribuire prin licitaţie publică. Fondurile vor fi redistribuite spre alte proiecte de infrastructură urbană, pregătite pentru a fi depuse de primărie.
“Pentru a nu pierde cele şapte milioane de euro, am discutat cu reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Vest şi am decis să finanţăm alte şase proiecte mai mici. Proiectul pentru I.C, Brătianu va fi revizuit şi va fi depus pentru sesiunea 2014 -2020, pentru că în cazul lui am întâmpinat o serie de dificultăţi în procedurile de achiziţie, dar şi din punct de vedere tehnic şi economic la implementarea proiectului iniţial”, a declarat primarul Devei, Petru Mărginean.
Şase proiecte
Potrivit primarului Devei, proietele care îl vor înlocui pe cel de modernizare a zonei Opera sunt: reamaneajarea Pieţei Arras, construirea unei piste de biciclişti pe Calea Zarandului, amenajarea parcului din zona autogării Devei, reabilitarea Bulevardului Decebal pe tronsonul dintre străzile Avram Iancu şi Ion Creangă şi reabilitarea Bulevardului Iuliu Maniu.
Dacă vor fi aprobate, proiectele trebuie finalizate până la sfârşitul anului viitor, pentru a beneficia de finanţare în Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.
Pentru anul viitor, când vor putea fi accesate Fondurile Structurale, vor fi depuse proiecte legate de reabilitarea centrului istoric al Devei, zona Piaţa Unirii, şi pentru continuarea proiectului de restaurare al Cetăţii Devei, ce prevede reabilitarea Incintei I.
Vă recomandăm şi:
Piaţa Arras din Deva îşi va schimba înfăţişarea, printr-un proiect estimat la aproape 1,4 milioane de euro, finanţat de Uniunea Europeană. Consilierii din Deva sunt invitaţi să adopte miercuri, documentaţia de avizare a lucrărilor de reamenajare a pieţei, pentru ca proiectul să poată fi depus.
Proiectul de reabilitare a Cetăţii Devei a ajuns în ultima sa parte, dar întârzierile cu care s-a derulat vor prelungi termenul de finalizare cu cel puţin şase luni. Treptat, schelele care înconjurau zidurile cetăţii au fost îndepărtate, astfel încât monumentul devine din ce în ce mai atrăgător pentru vizitatori.
Aproape două milioane de euro vor fi investiţi în construirea ştrandului din Hunedoara, cea mai mare parte a fondurilor urmând să fie achitată de la bugetul local, dacă în viitorul apropiat administraţia locală nu găseşte alte mijloace de finanţare.
Cum s-a lucrat DN 76 Deva – Brad, şoseaua aflată în reabilitare de patru luni
Traficul rutier de pe DN 76 Deva – Brad este aproape sufocat de numărul mare al porţiunilor de carosabil unde se circulă pe un singur sens, din cauza lucrărilor de reabilitare. Şoferii şi localnicii se plâng că în unele zone nu se mai lucrează.