Video Aici a fost ținutul minelor de aur din România. Sute de kilometri de galerii străpungeau munții VIDEO
0Din satul Crișcior din Hunedoara (video) pornesc drumurile și tunelurile spre cele mai valoroase mine de aur din istoria României. Centrul minier Barza a fost închis în anii 2000, iar ruinele sale au fost înghițite de natură.
Minele de aur de la Barza (comuna Crișcior din Hunedoara) au fost închise în anii 2000, lăsând terenuri virane întinse și nenumărate ruine, peste care natura și-a intrat treptat în drepturi. Au rămas, abandonate, și marile tuneluri subterane care duceau spre adâncurile munților.
Peste 5.000 de oameni munceau în anii ‘90 în centrul minier Barza, aflat în vecinătatea municipiului Brad și a localității Crișcior.
Centrul minier Barza a fost una dintre cele mai productive exploatări de aur din istoria României. De aici, în ultimul secol și jumătate au fost extrase peste două sute de tone de aur, dar și cantități mari de argint, cupru şi minereuri complexe.
Câmpul minier Barza se întindea pe circa 80 de kilometri pătraţi în Munții Metaliferi, mărginiți de valea Crișului Alb din Hunedoara. Zăcămintele sale au fost exploatate din Antichitate, iar primele mine moderne au fost deschise în secolul al XIX-lea.
În anii ’50, minele din zona Brad produceau anual 2 – 2,5 tone de aur anual, dar metalul prețios era trimis Uniunii Sovietice, care controla în acei ani, prin Sovrom-urile înființate în România, industria românească.
Atunci, cele mai bogate filoane de aur au fost exploatate intens, pentru ca în cel mai scurt timp posibil să poată fi extrase cantităţi importante de aur.
Centrul minier Barza a continuat să se extindă în deceniile următoare, până în anii ’80, când lungimea totală a galeriilor subterane de la Barza a ajuns să depăşească 500 de kilometri, iar numărul angajaţilor din minerit era de aproape 10.000 de oameni. Mii de muncitori s-au mutat la Brad și Crișcior, localități aflate în plină expansiune odată cu industria minieră.
Minele de aur din Hunedoara a intrat în declin după 1990. Multe zăcăminte erau epuizate, investițiile în retehnologizare au lipsit, utilajele și instalațiile au fost depășite și ele de timp, iar disponibilizările începute în 1997 și legea pensiilor din anul 2001, care prevedea reducerea vârstei de pensionare a minerilor, au grăbit sfârșitul, în numai un deceniu, al marilor exploatări aurifere din zona Bradului.
Tunelurile uriașe din inima munților
Centrul minier Barza a fost închis definitiv în anul 2006, iar cele mai multe dintreclădirile sale au fost dezafectate. Numeroase halde de steril, dar și construcții uriașe de beton au rămas la marginea satului Crișcior din Hunedoara, în timp ce văile Bărzii, Morii și Arsului, ce pornesc din Crișcior, sunt împânzite de ruine miniere.
Cele mai spectaculoase dintre ele sunt vechile tuneluri prin care circulau trenurile cu mineri spre minele de aur. Aveau mai mulți kilometri și au fost închise odată cu numeroasele galerii miniere.
Printr-un tunelul subteran de şapte kilometri, care lega cele trei văi, circulau zilnic, la fiecare schimb din minele din zonă, peste 200 de vagoane încărcate cu minereu.
„Totul a fost lăsat în paragină după închiderea minelor de aur. Chiar şi din tunel, acum inundat, au fost furate calea ferată şi instalaţiile electrice”, arăta Adrian Pașca, un fost miner din Brădișor.
Tunelul care începea din Valea Arsului şi trecea pe sub munte spre Barza a fost betonat, astfel că a rezistat trecerii timpului.
„Tunelul ajungea până la Podul Morii, unde minereul era preluat pe benzile transportoare de cauciuc şi adus la uzina de preparare de la Crişcior”, îşi amintea Ioan, un fost inginer la mina Barza.
Rămășițele instalațiilor de beton folosite în transportul minereului și ale tunelului pot fi văzute pe dealurile satului Crișcior, pe malul stâng al Crișului Alb.
Trenulețele dispărute ale minerilor
De peste un secol, minerii au folosit tunelurile de la Barza pentru a intra în adâncurile muntelui. Mulți dintre ei parcurgeau cu trenulețul cel puțin cinci kilometri prin munte, până la puțurile care îi coborau spre locurile unde să găseau bogatele zăcăminte de aur.
„Un semnal și locomotiva pornește în goană cu viteză de expres. Ghemuit în vagonetul care îmi serveşte de cupeu, privesc cu coada ochiului pereţii stâncoşi ai tunelului, uneori sclipitori la lumina farurilor care luminează întunericul drumului. La lumina lămpii mele de carbid, figura blândă a inginerului care ne însoţeşte pare chipul unui înger bătrân, pe care demonii îl duc în gheena din fundul minei. Inginerul încearcă cu destulă bunăvoinţă să ne dea unele explicaţiuni de-a lungul drumului pe care-l parcurgem, dar zgomotul micului ”expres” mă împiedică să desluşesc îndeajuns de bine cuvintele. Din când în când sprintena locomotivă cu pretenţii de „pacific”, şuieră strident, semnalizând cotiturile şi intersecţiile de galerii, de unde ar putea ieşi, pe neaşteptate oameni sau vagonete”, informa publicistul Ion Țic, care a explorat centrul minier Barza, în 1937.
Trenul circula cu viteză, cu vagoanele mici, ocupate de mineri.
„Am parcurs doar câţiva kilometri prin beznă — şi drumul, cu toata „viteza”—mi s-a părut fără de sfârşit. Ici şi colo zăresc pereţii de piatră scobiţi probabil ca „refugii” pentru pietoni sau urme de exploatare adâncă. Iată-ne în cele din urmă, ajunşi la „prima staţie”—iluminată „a giormo”. Este o staţie unde sunt instalate ascensoarele care coboară în adânc la 60 metri”, informa publicistul Ion Țic.
Rămășițele tunelurilor, care ies din când la suprafață, se văd și în prezent, iar unele au fost sparte de localnici.
Declinul industrial a „lovit” localitățile miniere
În vale, comuna Crișcior din Hunedoara, unde funcționa uzina care prelua minereul extras de la Barza, se înfățișează afectată de declinul minelor care a transformat-o în secolul XX într-un important centru industrial.
Numeroase construcţii industirale din comuna Crișcior din Hunedoara care foloseau centrului minier Barza au fost puse și el la pământ, iar bunurile lor au fost pierdute, dezafectate sau valorificate la centrele de colectare a fierului vechi.
Mulți dintre foștii mineri și muncitori au părăsit localitatea, iar mai multe blocuri destinate acestora au fost lăsate să se ruineze.
În vecinătatea ei, municipiul Brad, cu 13.000 de locuitori, a păstrat Muzeul Aurului din Brad, unde pot fi văzute câteva din piesele valoroase din aur nativ, scoase de mineri de-a lungul timpului.
Se încarcă comentariile...
