Aici a fost „muntele de cupru“ descoperit în ţinutul aurului. Cariera Valea Arsului din Metaliferi VIDEO

0
0
Valea Arsului. ADEVĂRUL
Valea Arsului. ADEVĂRUL

Un veritabil munte de cupru a fost descoperit în anii '80 în zona Bradului, în timpul extinderii zecilor de kilometri de galerii miniere.

O carieră uriaşă de cupru, abandonată de aproape două decenii, odată cu închiderea minelor din Munţii Metaliferi, se numără printre cele mai spectaculoase rămăşiţe ale exploatărilor miniere din zona Bradului.

GALERIE FOTO - VALEA ARSULUI

VIDEO - CARIERA VALEA ARSULUI

VIDEO - MINA VALEA ARSULUI

Cariera cupriferă din Hunedoara a funcţionat timp de două decenii la marginea cătunului Valea Arsului (comuna Crişcior), iar anul 2004 a fost închisă împreună cu minele de aur din vecinătate. Autorităţile locale din Crişcior au propus-o ca obiectiv turistic.

Aici a fost cea mai bogată mină de telur. Metalul rar şi aurul se aflau în cantităţi mari în inima Transilvaniei VIDEO

Blestemul aurului. Cele mai bogate mine din Munţii Metaliferi, la două decenii de la închidere FOTO VIDEO

Blestemul minelor de uraniu. Cum au trăit românii în coloniile miniere secrete controlate de sovietici VIDEO

„Descoperta cupriferă întregeşte imaginea de ansamblu asupra trecutului mineresc al comunei Crişcior. Astfel, la începutul anilor ´80 în comună, mai exact în satul Valea Arsului, s-a descoperit un zăcământ de cupru, care a fost exploatat prin metoda de carieră de suprafaţă, în trepte drepte. Acest proces s-a desfăşurat până în anul 2003, când întreaga exploatare a fost oprită. 

În urma acestor lucrări de exploatare întregul peisaj a fost modificat dând naştere unei privelişti impresionante, ce încântă privirea oricărui vizitator, atât din punct de vedere al culorilor cât şi din punct de vedere al dimensiunilor. 

Accesul la descoperta cupriferă este uşor, pe un drum comunal, recent asfaltat (80 la sută) şi ne dezvăluie frumuseţea zonei, bogată în vegetaţie sălbatică, păduri de foioase şi fructe de pădure. Printre toate acestea se pot zări vechile guri de mină şi de aeraj, urme ale exploarării aurului şi a altor metale existente în zonă”, informează Primăria Crişcior.


Cariera Valea Arsului. Imagini aeriene. ADEVĂRUL

Muntele de cupru

Pentru localnici, „muntele de cupru” are o însemntate mai profundă. În timp ce minele din zonă s-au prefăcut în ruină, cariera le aminteşte de cât de bogat este ţinutul în minerale preţioase. „Minele au fost, o perioadă îndelungată, păzite cu militari, pentru ca localnicii să nu fure aurul. Într-o zi au băgat buldozerul pe aici şi după el au trecut cu taf-ul. Au găsit minereu de aur pe urmele lăsate, minereu care ajunge până la rădăcina copacilor”, spune Ioan, un localnic din Valea Morii.


Valea Arsului. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

valea arsului foto daniel guta adevarul

Bărbatul povesteşte că în anii ´80, cercetările geologice au dus la descoperirea unui munte întreg de cupru.


Mina de aur Valea Arsului. ADEVĂRUL


„Au venit din subteran cu galeriile la zăcământ, ieşind prin suitori cu lucrările miniere. Munţii au fost puşcaţi, iar apoi a rămas minereu care conţine aur şi cupru şi care s-a exploatat la suprafaţă. Tot materialul mergea la Uzina de Preparare Barza, unde era prelucrat, iar concentratul rezultat era trimis la uzina din Baia Mare. Prin anii 2000 au fost închise minele de aur şi, odată cu ele, şi exploatarea cupriferă din Valea Arsului. Zăcământul există şi acum, dar probabil nu a mai fost rentabil din punct de vedere al unităţilor miniere. Probabil, În momentul când au făcut nişte calcule, au văzut cheltuielile mari în raport cu cererea de pe piaţă”, povesteşte fostul inginer minier.


Valea Arsului. Video, pe larg

Rămăşiţele industriale împânzesc zona

În văile Arsului, Morii şi Bărzii care pornesc din Crişcior şi urcă spre fostele intrări în mină, au rămas pe lângă intrările în galerii, carierele şi haldele miniere şi o mulţime de construcţii uriaşe de beton folosite în complexul minier.


Mina Valea Arsului. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

valea arsului foto daniel guta adevarul

Una dintre acestea este un tunel subteran de peste şapte kilometri, care lega cele trei văi, şi pe care, spune Adrian Paşca, un fost miner de la Brădişor, circulau zilnic, la fiecare schimb din minele din zonă, peste 200 de vagoane încărcate cu minereu.


Barza, rămăşiţele minei de aur. ADEVĂRUL 

„Totul a fost lăsat în paragină după închiderea minelor de aur. Chiar şi din tunel, acum inundat, au fost furate calea ferată şi instalaţiile electrice”, spune localnicul, care s-a reprofilat la scurt timp după disponibilizările din minerit.


Cariera Valea Arsului. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Tunelul care începea din Valea Arsului şi trecea pe sub munte spre Barza a fost betonat, astfel că a rezistat trecerii timpului. „Tunelul ajungea până la Podul Morii, unde minereul era preluat pe benzile transportoare de cauciuc şi adus la uzina de preparare de la Crişcior. Jos, la Gura Barza, era un pod betonat ca protecţie să nu cadă peste maşini, pe Marginea Crişului mai sunt cilindrii unde puneau minereu. De acolo, minereul era transportat mai departe, spre Uzina de preparare de la Crişcior”, îşi aminteşte Ioan.

valea arsului foto daniel guta adevarul


Tunelul. Valea Arsului. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

În anii ´80, în minele din vecinătatea Bradului şi Crişciorului lucrau peste 10.000 de oameni. Reţeaua de galerii miniere subterane a exploatărilor de la Barza se întindea pe mai mult de 70 de kilometri şi avea 11 intrări în galerii, de la suprafaţă: Victor (1 Mai) – galeria principală de colectare şi transport de la Barza, Ludwig (Ludovic) şi Maria (de la Musariu), Ana (aflată în vecinătatea galeriei antice „Treptele Romane”), Drei Könige (Trei Regi), Zwölf-Apostel (12 Apostoli), Ferdinand (sectorul Valea Morii) şi Franziska (din Valea Arsului).

valea arsului foto daniel guta adevarul


Gurabarza. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

mina gurabarza la 15 ani de la inchidere foto daniel guta adevarul

Minereul brut era scos la suprafaţă prin galeria principală de la Barza, apoi transportat la Uzina de Preparare Gurabarza, unde era procesat pentru extragerea aurului, argintului, cuprului, zincului şi chiar a sulfului. Funiculare, benzi transportoare de cauciuc, trenuri subterane şi camioane au fost folosite în deceniile trecute pentru transprtul unor cantităţi uriaşe de minereuri.

În zonă, mineritul a intrat în declin în anii ´80, iar cu timpul numărul salariaţilor s-a redus, la fel şi al investiţiilor. Până la mijlocul anilor 2000, toate exploatările miniere au fost închise, însă doar o mică parte a trenurilor lor a mai fost ecologizată. Natura a pus stăpânire, treptat, pe teritoriul împânzit de ruine.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Bogăţia uriaşă din adâncurile Munţilor Metaliferi. Cât aur, argint şi cupru pot fi extrase în următorii ani

VIDEO „Blocurile fantomă“ ridicate de comunişti în munţi. Ce soartă a avut cel mai ciudat cartier muncitoresc

Cum arată fosta mină Barza, închisă în urmă cu 15 ani. De aici au fost scoase zeci de tone de aur VIDEO

Priveliştea sumbră a fostelor mine de fier de la Teliuc. Coloşii de beton în ruină de lângă Hunedoara VIDEO

Hunedoara


Ultimele știri
Cele mai citite