Adevărul despre cea mai fatală femeie a începutului de secol XX. Olandeza care a devenit ultima mare curtezană a Europei și prețul succesului

O tânără olandeză pasionată de dansuri exotice a devenit prima „femeie-fatală” a Europei moderne. Sărăcia a împins-o către o viață de cuceritoare, devenind o starletă a teatrelor și saloanelor pentru adulți din Paris. A avut parte de un sfârșit dramatic, controversat chiar și astăzi. 

Margaretha Zelle zisă și Mata Hari FOTO gettyimages

Puține personaje ale începutului de secol XX au stârnit atâta fascinație, teamă și controverse precum Mata Hari. Pentru unii, ea a fost o aventurieră seducătoare prinsă în jocurile marilor puteri europene. Pentru alții, o victimă convenabilă a isteriei și propagandei din timpul Primului Război Mondial. Dincolo de mituri, viața ei a fost una dramatică, plină de ascensiuni spectaculoase și căderi tragice, într-o epocă în care Europa se pregătea să ardă în flăcările războiului. Mata Hari este un personaj foarte cunoscut, dar în același timp, extrem de misterios. Cine a fost cu adevărat ultima mare curtezană a Europei? Puțini s-ar încumeta, și astăzi, să răspundă. Cu siguranță, a avut, așa cum mărturiseau contemporanii, o putere hipnotică asupra bărbaților, o teatralitate și o carismă care o scoteau din sfera normalului. 

Mata Hari, dincolo de mituri. Drama personală a fiicei pălărierului

Despre Mata Hari s-au spus multe, ba că ar fi pe jumătate evreică sau că ar fi avut sânge malaiezian ori javanez. Și asta fiindcă se îmbrăca și dansa exotic. În realitate, Mata Hari se numea Margaretha Geertruida Zelle și era olandeză. Mai precis, s-a născut la 7 august 1876 în Leeuwarden, Olanda. Era fiica unui om de afaceri prosper, Adam Zelle, care deținea un magazin de pălării și investea în industria petrolieră. Tocmai de aceea, copiii familiei, inclusiv Margaretha (alintată Gretha), au avut parte de o viață plină de bucurii și de tot ceea ce își doreau. În plus, au beneficiat de o educație aleasă, adică de școli și profesori privați. Însă, când Gretha a ajuns la vârsta adolescenței, Adam Zelle a dat faliment. Odată cu problemele financiare, necazurile au venit în cascadă.

Părinții au divorțat, iar mama ei a murit. Fără să-și mai asume responsabilitatea, Adam Zelle și-a trimis fiica să locuiască la nașul ei și mai apoi la un frate al tatălui. Pentru a-și câștiga pâinea și profitând de educația primită până la vârsta adolescenței, Gretha și-a continuat studiile pentru a deveni educatoare. După ce a început să profeseze, la numai 18 ani, tânăra fiică a pălărierului și-a dat seama că nu era făcută pentru acea meserie. Așa că s-a gândit să se căsătorească. Spera că va găsi un bărbat care să o întrețină din punct de vedere material. Pentru Gretha părea o evadare convenabilă din atmosfera de instabilitate în care se zbătea. A găsit un anunț matrimonial, publicat în ziar de căpitanul marinei olandeze Rudolf MacLeod.

Tinerei de numai 19 ani căpitanul MacLeod i se părea o partidă convenabilă. Cei doi s-au căsătorit la Amsterdam în 1895. Apoi, Gretha și-a însoțit bărbatul pe insula Java, în Indonezia, acolo unde MacLeod servea pe o navă de luptă, în colonii. Căsătoria cu MacLeod, mai în vârstă cu 20 de ani decât ea, părea să-i asigure tot confortul, dar și ascensiunea socială, mai ales că părinții lui MacLeod aveau origini aristocratice. Căsnicia s-a dovedit însă o mare dezamăgire pentru Gretha. Rudolf MacLeod era consumator abuziv de alcool, o agresa fizic și, pe deasupra, o considera responsabilă pentru toate necazurile sale. Mai mult decât atât, avea o amantă alături de care se afișa în văzul lumii, făcând-o de rușine în societatea Indiilor Olandeze de Est. La un moment dat, căpitanul a fost transferat la Medan (oraș din Indonezia). Gretha a scăpat pe moment de șicane, bătăi și umilințe. Cu MacLeod avea deja doi copii, un băiat și o fată.

„Ochiul zilei” și sărăcia care a născut o legendă a teatrului de varietăți

În timp ce soțul se afla la Medan, Gretha stătea cu cei doi copii la Toempoeng, găzduită de controlorul guvernamental van Rheede. În acea perioadă s-a născut povestea cu Mata Hari. Mai precis, tânăra Gretha, singură și abandonată în Indonezia, le scria prietenelor din Olanda. Scrisorile erau semnate cu pseudonimul „Mata Hari”, ceea ce în limba indoneziană înseamnă „ochiul zilei” sau, într-o interpretare simplă, „soarele”. După o perioadă, lui MacLeod i s-a făcut dor de nevastă și de copii și a rugat-o pe Gretha să vină la Medan. Tânăra olandeză a decis să-i mai ofere o șansă. Căsnicia a fost la fel de dezastruoasă. Mai mult decât atât, MacLeod și-a nenorocit și copiii. Anterior, acesta contractase sifilis de la concubinele sau prostituatele vizitate prin porturile Indiilor Orientale.

A transmis boala soției și mai apoi copiilor. Tratamentul dur cu mercur le-a îmbolnăvit grav copiii. Băiețelul a murit, iar fata a supraviețuit, cu sechele, doar până la 21 de ani. În cele din urmă, cuplul a divorțat, în 1906. Gretha a început să se confrunte cu sărăcia severă. A fost nevoită chiar să-și dea fiica soțului, pentru că nu o mai putea întreține. Gretha a plecat la Paris, în Franța, o capitală cosmopolită, unde se găseau o mulțime de slujbe, deși în mare parte prost plătite. Gretha a încercat să câștige bani oferind lecții de pian și predând limba germană. Văzând că nu reușește să supraviețuiască din această ocupație, s-a dezbrăcat de orice inhibiții și a început să pozeze ca model pentru pictorii și sculptorii de pe Montmartre. Evident, poza mai ales nud.

Mata Hari dansând FOTO wikipedia

Acolo și-a făcut contacte cu oameni din lumea teatrului de varietăți parizian. Gretha și-a dat seama că în Parisul începutului de secol XX tot ce ținea de Orient devenise o modă în adevăratul sens al cuvântului. Iar tânăra olandeză cunoștea foarte bine cultura și tradițiile javaneze. Inclusiv dansurile exotice la care asistase de mai multe ori.

În primul rând, și-a creat o identitate aparte, atrăgătoare și misterioasă. Și-a luat numele de Mata Hari și se prezenta drept prințesă javaneză. Așa a început să fie contractată de mai multe teatre de revistă pariziene. Spectacolele sale au făcut furori. Dansa exotic, lasciv, fără perdea, combinând tradițiile estice cu coregrafii erotice care-i scoteau pe bărbați din minți. Efectiv, spectacolele sale de dans exotic au cucerit Parisul. Mata Hari, „Ochiul Zilei”, devenise un adevărat star al vremurilor sale. Mata Hari a șocat mai ales prin faptul că a fost prima femeie care a avut curajul să se dezbrace complet pe scenă și să danseze în acel mod provocator.

Debutul ei a avut loc pe 13 martie 1905, la Musée Guimet, iar în scurt timp a devenit celebră pentru aparițiile la Olympia.

Practica și o formă de strip-tease, dezbrăcându-se treptat pe scenă. Timp de 10 ani, Mata Hari a dominat teatrele din Paris. Până în momentul în care criticii au început să considere reprezentațiile sale simple acte de exhibiționism ieftin. Mai ales că apăruseră și alte tinere talente care îi imitau stilul. Ultimul ei spectacol a avut loc în anul 1915, la un an de la izbucnirea Primul Război Mondial.

Ultima mare curtezană a Europei

După ce a renunțat la dans, Mata Hari a decis să-și trăiască viața în cercurile înaltei societăți. Ca amantă de lux. Practic, a fost ultima mare curtezană a Europei. Prima ei mare cucerire a fost industriașul milionar Émile Étienne Guimet, fondatorul Musée Guimet, celebrul muzeu francez dedicat artelor asiatice. Relația cu Guimet i-a oferit acces la cercurile elitiste ale Parisului și i-a consolidat imaginea exotică și sofisticată care avea să o transforme pe Mata Hari într-una dintre cele mai fascinante figuri ale epocii Belle Époque.

Mata Hari FOTO wikipedia

Nu a fost însă singurul amant din viața lui Mata Hari. Era o curtezană de succes și avea multe relații cu bărbați influenți ai vremii, atât din politică, cât și din armată, ceea ce i-a permis să călătorească mult. Una dintre cele mai pasionale relații din viața lui Mata Hari a fost cea cu un ofițer rus de 25 de ani (cu 14 ani mai tânăr). Era vorba despre căpitanul Vadim Maslov, aflat în serviciul armatei franceze, alături de o forță expediționară de aproximativ 50.000 de ruși. Despre el, Mata Hari a spus că era iubirea vieții ei.

Un spion periculos sau doar o impostoare?

În anul 1916, Maslov, care era pilot, a fost doborât. A fost rănit grav și se pare că își pierduse vederea la ochiul stâng. Pentru a-și vizita iubitul internat într-un spital aflat aproape de front, Mata Hari trebuia să călătorească prin zona de front. Fiind cetățeană a unei țări neutre (adică olandeză), în mod normal nu i s-ar fi permis accesul în apropierea liniilor de luptă. A fost interceptată însă de agenți ai serviciului secret francez Deuxième Bureau, care i-au transmis clar că va putea să îl vadă pe Vadim Maslov doar dacă acceptă să devină spion pentru Franța. Adevărul despre cea mai fatală femeie a începutului de secol XX.

Mai mult decât atât, înainte de război, Mata Hari dansase de mai multe ori în fața prințului moștenitor Wilhelm, fiul cel mare al Kaiserului (împăratului) Wilhelm al II-lea și unul dintre cei mai importanți generali de pe Frontul de Vest. Agenții francezi credeau că ea ar putea obține informații militare seducându-l pe prinț. Viitorul Kaiser era deosebit de vulnerabil, mai ales la seducătoare profesioniste precum Mata Hari. Prințul moștenitor era un playboy cunoscut pentru aventurile sale amoroase, petrecerile extravagante și consumul excesiv de alcool. Francezii nu aveau de unde să știe că, tocmai din cauza acestor cusururi, viitorul Kaiser era trecut pe „linie moartă”, implicarea acestuia în conducerea efectivă a armatei fiind minimă.

Propaganda germană însă îl prezenta ca pe un mare războinic și drept moștenitorul ideal al dinastiei Hohenzollern, ceea ce i-a indus mult în eroare pe agenții francezi. În realitate, prințul moștenitor Wilhelm nu știa mare lucru despre mișcările de pe front. În orice caz, Mata Hari a fost trimisă la înaintare pentru a afla mișcările trupelor imperiale.

Mata Hari FOTO wikipedia

Ba chiar Deuxième Bureau i-a oferit lui Mata Hari un milion de franci dacă reușea să îl seducă și să furnizeze informații importante despre planurile armatei germane. Contactul ei principal cu serviciile franceze era căpitanul Georges Ladoux. În 1916, Mata Hari a ajuns la Madrid, unde s-a întâlnit cu atașatul militar german, maiorul Arnold Kalle, cerându-i să îi faciliteze o întâlnire cu prințul moștenitor german.

Cu această ocazie, se pare că celebra curtezană olandeză a devenit spion dublu. Adică a început, în schimbul banilor, să furnizeze informații din Franța nemților. Nu se știe clar dacă a făcut-o din lăcomie sau ca parte a unui plan menit să îi asigure accesul la prinț. Activitatea ca spion a lui Mata Hari este controversată și astăzi. Unii sunt convinși că olandeza furniza informații banale doar pentru a face rost de bani. Pe scurt, a încercat să-i păcălească și pe unii, și pe alții, cu bârfe de prin Paris sau lucruri aflate din ziare, pretinzând că știe informații secrete. Iar acest lucru i-a fost fatal. „În realitate, ea nu a transmis nimic ce nu putea fi găsit deja în ziarele locale din Spania”, spunea istoricul britanic Julie Wheelwright.

Un țap ispășitor perfect. Moartea dramatică a unui mit

De trucurile lui Mata Hari s-au prins prima dată nemții. Walter Nicolai, conducătorul serviciilor secrete ale armatei germane imperiale, devenise tot mai nemulțumit de Mata Hari. În loc să furnizeze informații militare valoroase, ea le oferea germanilor doar bârfe mondene despre viața sexuală a politicienilor și generalilor francezi. În cele din urmă, Nicolai ar fi decis să pună capăt colaborării cu ea, expunând-o francezilor drept spioană germană. În ianuarie 1917, Arnold Kalle a transmis către Berlin mai multe mesaje radio în care descria activitatea utilă a unui agent german cu numele de cod H-21. Biografia prezentată în aceste mesaje se potrivea atât de bine cu cea a lui Mata Hari încât identitatea ei devenea evidentă.

Deuxième Bureau a interceptat comunicațiile și a identificat imediat agentul H-21 drept Mata Hari. Mesajele au fost transmise intenționat într-un cod despre care serviciile germane știau deja că fusese spart de francezi. Acest lucru sugerează că mesajele ar fi fost trimise intenționat pentru ca Mata Hari să fie descoperită și arestată de francezi. La 13 februarie 1917, după întoarcerea sa la Paris, a fost arestată în camera ei de hotel și aruncată într-o celulă din închisoarea Saint-Lazare. I s-a permis să îl vadă doar pe avocatul ei, Edouard Clunet.

Procesul a început pe 24 iulie, fiind acuzată că a spionat pentru Germania și că a oferit informații vitale despre manevrele trupelor franceze, ceea ce ar fi provocat moartea a mii de soldați. Mata Hari a recunoscut că acceptase 20.000 de franci de la un ofițer german pentru a spiona Franța, însă a insistat că oferise doar informații banale și fără importanță, așa cum se și întâmplase. Și, de altfel, așa cum făcuse și cu francezii. A fost o fraudă pentru a face rost de bani.

„Curtezană, recunosc. Spioană, niciodată!”, a declarat ea la proces. În doar 45 de minute, Mata Hari a fost condamnată. Pe 15 octombrie 1917, Margaretha Geertruida Zelle, zisă Mata Hari, a fost executată prin împușcare. A murit în felul ei, teatral. A refuzat să fie legată la ochi și a trimis câte un sărut plutonului de execuție. Nimeni nu știe cu certitudine dacă a fost vreodată vinovată de crimele imputate.

Conform istoricului american Norman Polmar, Mata Hari era, în realitate, naivă și ușor de dus de nas. Așa că a fost „țapul ispășitor” perfect. Într-o Europă devastată de război, era mai ușor să fie condamnată o fostă dansatoare exotică și o curtezană decât să fie explicate eșecurile militare și haosul informațional de pe front, care au dus de fapt la înfrângeri și pierderi de vieți omenești. Practic, furia populației a fost direcționată către așa-zisul spion periculos, Mata Hari. În realitate, influența ei ar fi fost minimă în materie de spionaj.