Stănija, noul El Dorado din Munții Metaliferi. Ținutul ascuns, căutat pentru marile sale bogății FOTO VIDEO
0Minele de aur, argint și cupru din Munții Metaliferi au fost închise până la mijlocul anilor 2000, însă activitatea de explorare a ținutului bogat în resurse naturale a continuat. Stănija (video), un fost centru minier din nordul județului Hunedoara, stârnește interesul companiilor miniere.
Ținutul ar putea fi un nou „El Dorado” (tărâm imaginar al căutătorilor de aur) în Munții Metaliferi, unde, în trecut, și alte locuri, ca Săcărâmb și Gurabarza au aprins imaginația căutătorilor de aur și au adus numeroase familii de în zonă.
Mine de aur din Metaliferi închise din anii 2000
După mai multe secole în care mineritul a fost una dintre ocupațiile tradiționale ale localnicilor din așezările din Munții Metaliferi din Hunedoara, toate exploatările miniere de aur, argint, cupru și alte metale care mai funcționau după 1990 au fost închise până la mijlocul anilor 2000.
Mii de foști mineri din zona nordică a județului Hunedoara au fost nevoiți să se reorienteze spre alte activități. Vechile uzine și mine au fost date uitării, iar clădirile și instalațiile lor dezafectate au fost demolate, ruinate ori înghițite de natură. Aproape fiecare sat din Munții Metaliferi are propria sa istorie minieră, ale cărui începuturi și sfârșituri sunt încă vizibile.
Rămășițe ale unor mine de aur și așezări miniere antice și medievale, dar și guri de mină vechi de peste două secole s-au păstrat ca prin minune în satele din Munții Metaliferi, apropiate ultimelor construcții și instalații miniere ridicate în timpul regimului comunist, devenite inutile odată cu declinul mineritului.
În cele două decenii de la închiderea ultimelor mine de aur din Munții Metaliferi, activitatea de explorare a ținutului în căutarea resurselor subterane a continuat până în prezent, iar ținutul va fi cercetat și în următorii ani, chiar dacă puțini localnici se arată interesați de munca în minerit.
Zăcăminte uriașe de metale prețioase au fost conturate în ultimii ani în zonele Certej și Valea Rovinei din Hunedoara (video), însă începerea exploatării lor a fost blocată în urma proceselor deschise în justiție de unele organizațiile de mediu.
Proiectul minier de la Certej viza extragerea, în 16 ani de exploatare, a circa 63,5 tone de aur şi alte 375 de tone de argint, în timp ce carierele deschide și o mină plănuite în Valea Rovinei ar urma să producă în următoarele decenii circa 217 tone de aur și 685 de tone de cupru.
Organizațiile neguvernamentale, sprijinite de unii dintre localnici, au acuzat companiile miniere că, odată cu deschiderea unor noi mine metalice, exploatate în carieră deschisă ori în subteran, comunitățile vor avea de suferit pe termen lung.
Au susținut că mediul va fi poluat cu cianuri și prin steril, că substanțele toxice provenite din activitățile miniere riscă să ajungă în pânza freatică, că suprafețe mari de pădure vor fi defrișate și înlocuite cu cratere uriașe, iar natura distrusă nu se va mai regenera pe o perioadă îndelungată.
La rândul lor, unele companii miniere au arătat că au investit în ultimele decenii milioane de dolari în activitățile de prospecțiune și explorare a zonelor cu potențial pentru industria minieră din Munții Apuseni și că activitățile pe care le-au desfășurat și pe care plănuiesc să le continue au loc cu respectarea legii, a deciziilor statului român și a comunităților locale.
Explorări în satul Stănija din Hunedoara
În timp ce continuarea proiectelor miniere din Valea Rovinei din Hunedoara și din zona Certej (video) rămâne incertă pentru viitorul apropiat, alte suprafețe întinse din Munții Metaliferi vor fi explorate în căutarea metalelor prețioase. Un astfel de perimetru se află la Stănija, peste dealuri de Valea Rovinei din Hunedoara.
În Stănija, o suprafață de circa 30 de kilometri pătrați, cuprinsă în județele Hunedoara și Alba va fi dată în concesiune, prin concurs de oferte, pentru activități de explorare, conform anunțului publicat recent de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).
Satul Stănija din Hunedoara a fost în trecut un centru minier important al Apusenilor, chiar dacă activitatea minieră din jurul său era mai redusă față de cea a marilor centre industriale de la Zlatna și Gura Barza (Brad).
„Din vechea mină au mai rămas câteva ruine la marginea satului, iar în locul uneia dintre mine a fost înființată în trecut o unitate militară, dezafectată și ea. Acum, chiar dacă ar mai vrea statul sau vreo companie să deschidă mine de aur, nu mai prea are cine să meargă să muncească în ele. Tineri nu prea mai sunt în sat, nici nu cred că ar mai vrea cineva să muncească în subteran”, povestește o localnică.
În anii interbelici, minele din Stănija produceau anual în jur de 40 de kilograme de aur și alte câteva de argint, de vreo 20 de ori mai puțin decât centrul minier Barza, aflat la 10 – 15 kilometri, unde munceau mii de oameni. Și alte metale prețioase au fost descoperite în adâncurile munților la Stănija, în zecile de galerii ale minelor de familie, dăltuite de localnici.
În primele decenii deceniile de comunism activitatea extractivă din Munții Metaliferi s-a concentrat spre câmpul minier Barza, unde lucrau câteva mii de oameni, inclusiv numeroși săteni din Stănija.
„Îmi amintesc că, înainte de închiderea minei de prin anii ’80, venise un maistru din Oltenia și când a văzut în ce condiții se lucra și unde a ajuns, a rămas uluit. Le-a zis minerilor: unde m-ați adus, în hrubele astea? Se umpluse de noroi pe papucii de oraș la poarta minei. În subteran era însă mult mai greu. Am avut noroc că am fost șofer și nu a trebuit să lucrez în aceste mine”, spune un alt sătean.
Satul Stănija din Hunedoara, între minerit și turism
Satul Stănija din Hunedoara se află la 25 de kilometri de Brad, pe valea Crişului Alb, la capătul unui drum care părăsește șoseaua Brad – Abrud, și se afundă în munte, prin văile Stănijei și Săritorii.
Relieful său este spectaculos și atrage numeroși turiști, iar la poalele dealurilor, o biserică de lemn din secolul al XVIII-lea reprezintă monumentul cel mai de preț al localnicilor.
De peste șase secole, oamenii s-au așezat în acest ținut protejat de munți și de pădure, pentru a crește animale și a munci în minele bogate în aur și argint, pe care și le înființau singuri, scotocind munții în căutarea filoanelor bogate în aur.
Rămășițele unor mine vechi pot fi văzute și în prezent în satul Stănija, chiar în curțile unor localnici, iar unii săteni povestesc că tradiția căutării aurului în pârâurile care traversează satul a fost păstrată din cele mai veci timpuri.
Până în urmă cu câțiva ani, Ioan Catalina din Stănija, retras din activitate, rămăsese ultimul căutător de aur aluvionar din România, iar uneltele sale pot fi văzute la Casa căutătorului de aur, un muzeu al mineritului din Munții Metaliferi, înființat în sat. Aici, turiștii pot vedea cum se extrăgea aurul aluvionar și cum arătau vechile guri de mină.
Mine de aur din Metaliferi conduse de germani, români și francezi
Minele de aur din Stănija au devenit cunoscute în secolul al XIX-lea, când erau exploatate de o corporație germano-ungară.
Germanii au construit drumuri, case și clădirile vechi ale minei, însă nu au avut succesul așteptat, astfel că la sfârșitul secolului al XIX-lea au vândut minele de aur unei bănci din Berlin, cu 300.000 de florini, care însă le-a lăsat în părăsire.
În primii ani ai secolului XX, minele au fost cumpărate și dezvoltate de Iuliu Albini, guvernatorul minelor de la Zlatna, omul care a intrat în istorie în ținutul minelor de aur din Metaliferi.
„Domnul Iuliu Albini, domiciliat în Zlatna, a cumpărat în 1909 de la o societate germană din Berlin minele de aur de la Stanija din judeţul Hunedoara, care stăteau părăsite şi cu totul neglijate de societate. Noul proprietar a început lucrările de restaurare, ceea ce după multă osteneală şi cheltuieli extraordinare, i-au şi reuşit. A edificat pe teritoriul lor mai multe clădiri şi şteampuri sistem California şi-a început exploatarea, ocupând în permanentă 200 de muncitori cu familiile lor. În total, trăiau după munca lor din această exploatare cam 500 de suflete. Norocul a zâmbit proprietarului, aşa încât truda şi cheltuielile nu i-au fost zadarnice. Dar vine revoluţia din 1918. Muncitorii, nedându-şi seama că-şi sapă singuri terenul de sub picioare eu început devastările. Fără grijă de ziua de mâine, când din cauza lipsei de lucru, nu mai aveau ce băga în gură, au dărâmat tot ce s-a reclădit cu atâta trudă şi cheltuială”, informa ziarul Patria, în 1928.
La câțiva ani după Marea Unire din 1918, mina de aur patronată de Iuliu Albini a fost refăcută și apoi vândută, în 1923, Societăţii miniere Mica de la Brad. În anii interbelici, exploatarea producea circa 40 de kilograme de aur anual. A fost vândută la începutul anilor ’30 Societăţii franceze „Mines D’or de Stanija", cu sediul central la Paris. Familia Barrat, care administra societate, a fost ultimul proprietar al acestor mine în perioada 1930 - 1948, înainte ca minele să fie naţionalizate.
Munca minerilor era extrem de dificilă. „Aurul atât este de ascuns şi împrăştiat prin piatră, încât foarte rareori se poate găsi câte-un firicel (filou) cu ochii liberi, ori prăfuit sub forme de steluţe. Când se găsesc de acestea, atunci e mare noroc. Din minereul bun se duce pentru pisat în şteampuri, unde apoi cu ajutorul apei se spală şi cu ajutorul mercurului (argint viu) se prinde praful de aur ce este măcinat de-o dată cu piatra. Abia atunci se ştie rezultatul, pentru ce s-a muncit mult şi s-a cheltuit şi mai mult”, relata preotul Sabin Olea, în ziarul Unirea Poporului, într-un articol din 1937 dedicat lui Iuliu Albini, politician și proprietar de mine în anii interbelici.
Activitățile miniere la Stănija au continuat până în ultimii ani ai epocii comuniste, spun unii săteni, minele au fost închise.
„Acum, cei mai mulți localnici sunt oameni în vârstă. Unii au lucrat în mina Stănija. Alții s-au ocupat mai mult cu creșterea animalelor, ori au avut alte meserii ce le-au dat dat posibilitatea să scape de greutățile din minerit. Acum tinerii lucrează pe la volane, pe la cablaje, Alții au animale. Greu de crezut că s-ar mai întoarce la minerit. S-au schimbat vremurile”, este de părere o localnică.
Câteva pensiuni au fost deschise în ultimii ani în zonă, iar turiștii sunt invitați să vadă satele din Munții Metaliferi și monumentele naturii care le înconjoară.
Se încarcă comentariile...
