Un român a preferat să meargă la închisoare decât să plătească o amendă. Cum a ajuns în această situație

0
Publicat:

Un tânăr de 26 de ani a refuzat să plătească o amendă penală pentru deținerea de droguri în vederea consumului propriu, chiar dacă știa că va fi trimis la închisoare. În plus, nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, a ignorat citațiile instanței și chiar mandatul de aducere.

Tânărul a preferat să meargă la închisoare decât să plătească amenda FOTO arhivă Adevărul
Tânărul a preferat să meargă la închisoare decât să plătească amenda FOTO arhivă Adevărul

Tribunalul Galați l-a condamnat, în 9 februarie, pe un tânăr de 26 de ani la 150 de zile de închisoare pentru că a refuzat să plătească o amendă penală. Decizia instanței nu este definitivă.

În 2020, bărbatul fusese condamnat la o amendă penală de 3.000 de lei pentru cumpărare și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Tânărul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, iar instanța a făcut numeroase demersuri pentru a-l încunoștința să plătească amenda penală, printre care se numără citarea, afișarea deciziei inițiale a Tribunalului la ușa instanței și chiar citarea cu mandat de aducere, dar toate s-au dovedit inutile.

„O asemenea atitudine trebuie aspru sancționată”

Bărbatul nu este încarcerat și nu suferă de vreo boală care să îl facă inapt pentru muncă. Din verificări a reieșit că tânărul nu este angajat cu forme legale, determinabile conform legislației muncii și legislației fiscale și supuse evidențelor financiare.

„A fi apt de muncă, dar a nu obține venituri, nu este o cauză de exonerare de la plata amenzii penale, nerealizarea de venituri legale și identificabile de către condamnat reprezentând strict opțiunea sa”, punctează instanța de judecată.

„În acest mod, el fie dorește să creeze o aparență de insolvabilitate, fie își manifestă dezinteresul de a-și câștiga existența prin muncă, denotând o evidentă neadaptabilitate socială. O asemenea atitudine trebuie aspru sancționată”, a mai adăugat magistratul.

Judecătorul care a instrumentat cazul a concluzionat că acesta refuză pur și simplu să plătească amenda și l-a trimis la închisoare.

„Inexistența unor venituri proprii, evidențiate oficial, nu duce la concluzia că intimatul are o stare materială precară, astfel încât să se prezume în mod automat existența bunei-credințe a condamnatului în neachitarea amenzii penale. Și dacă ar fi reală, starea materială modestă este o simplă alegere a condamnatului, de a nu munci și de a nu realiza venituri sau de a nu declara eventualele câștiguri obținute”, conchide instanța.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite