Un bărbat și-a ucis fratele și l-a pus dezbrăcat în cadă, apoi a sunat la 112, spunând că așa l-a găsit
0O ceartă între fraţi s-a încheiat tragic în comuna gălățeană Frumușița. Cel mai mic dintre ei și-a pierdut cumpătul și l-a omorât pe fratele său cu 15 ani mai mare, iar apoi a sunat la 112 și a anunțat că l-a găsit căzut în baie.
O crimă oribilă a zguduit comuna gălățeană Frumușța. Un bărbat de 50 de ani și-a omorât fratele, iar apoi a plecat în sat și după câteva ore a sunat la 112, dar victima murise deja.
Criminalul i-a spus operatorului de la 112 că şi-a găsit fratele căzut în baie. Paramedicii care au ajuns la fața locului au constatat decesul, dar au văzut că victima avea numeroase traumatisme.
„Un bărbat complet dezbrăcat, căzut în cadă, fără semne vitale, cu multiple echimoze mai vechi şi mai noi pe tot corpul: cap, torace, membre. Efectiv pe tot corpul. Având în vedere leziunile existente, s-a suspicionat o agresiune", a declarat medicul Mihai Polinschi de la Serviciul de Ambulanţă Galaţi.
Cazul este anchetat ca violență în familie urmată de decesul unei persoane.
„Cercetările au fost preluate de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, care, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, urmează să stabilească cu exactitate condiţiile în care s-a produs decesul bărbatului", a precizat comisarul-șef Felicia Tudoran, IPJ Galați.
Cei doi frați s-au mutat la Frumușița, la 30 de kilometri de Galați, în urmă cu trei ani, iar de atunci, potrivit vecinilor, se certau mereu. Fratele mai mare avea probleme de sănătate și nu mai putea să meargă fără ajutor, aşa că depindea de celălalt.
„Acum două, trei, luni de zile, personal am fost de l-am externat din spitalul județean, tot eu, tot în urma unei altercații între el și fratele lui”, a explicat Paraschiv Stoica, primarul comunei Frumușița, potrivit ProTv.
Bărbatul de 50 de ani a fost preluat de polițiști și dus la audieri, urmând ca în funcție de rezultatele necropsiei să se stabilească încadrarea juridică a faptei și dacă suspectul de crimă va fi propus la arestare preventivă.