Video Tragediile potopului din Galați. Medic: „Oamenii în vârstă care au pierdut tot sunt greu de echilibrat, cu toata asistența statului”

0
Publicat:

Efectele inundațiilor catastrofale se văd peste tot, însă cei mai afectați sunt oamenii care au pierdut agoniseala strânsă într-o viață. Persoanele în vârstă care nu mai au puterea să o ia de la zero. „Sunt greu de echilibrat, cu toată asistenta statului sau a noastră”, susține un cunoscut medic. 

Case distruse de viitură FOTO: ISU
Case distruse de viitură FOTO: ISU

Viiturile care au devastat localitățile din județul Galați au lăsat mii de oameni fără case. Puhoaiele au măturat totul în calea lor, lăsând în urmă un adevărat dezastru. Drumurile arată ca după bombardament, podurile sunt distruse, școlile au fost închise, iar casele nu mai pot fi locuite.  

Cunoscutul chirurg Paul Ichim susține că „dimensiunea dezastrului din județul nostru încă nu-i calculată, nu știu cum și în cât timp putem acoperi pierderile sau dacă vom reuși”.

Inundații Galați FOTO: ISU
Inundații Galați FOTO: ISU

„Pierderea de vieți omenești nu se poate calcula, devenind și mai tragică, prin faptul că probabil a survenit la persoane vârstnice sau bolnave, singure, ce nu s-au putut evacua. Numărul acela de case distruse este mare, chit că-i vorba despre construcții de chirpici. Mobilă din interior atât cât era ea , în mod sigur este de neutilizat”, scrie medicul Paul Ichim, pe Facebook.

Medicul avertizează asupra riscului epidemiologic din zonă

„Apă mare a spălat toate latrinele sau canalizările, cotetele de păsări porcine sau alte animale și a intrat în fântâni contaminând și pânză freatică. Trebuie gestionate cadavrele de păsări și animale de curte. Unde pui că acestea reprezentau speranța de subzistență a oamenilor cu venituri indecent de mici din rural. Dacă aveau o rezervă de cereale sau alte legume, va dați seama că și aceea este compromisă? Acum urmează riscul epidemiologic care nu-i de loc de neglijat”, transmite dr. Ichim.

Psihologic cred că oamenii în vârstă ce au pierdut tot, sunt greu de echilibrat cu toată asistență statului sau a noastră, susține medicul gălățean.

„Faptul că se simt din independenți financiar, în toată sărăcia din rural, persoane asistate, ce depind de hrană și apă oferită de alții, cred că este crunt. Unde mai pui că urmează frigul și mulți nu știu cum vor trece de iarnă”, afirmă Paul Ichim.

Case distruse de inundații FOTO: ISU
Case distruse de inundații FOTO: ISU

Problema este altă și chiar nu trebuie neglijată. Zonele respective erau cunoscute cu factor de risc privind inundațiile, mai spune dr. Ichim.

„Înțeleg că pe fonduri europene după o altă inundație, acum ceva ani , s-ar fi făcut hărțile de risc ale județului. După constituirea acestora, cred că s-a întocmit un plan de măsuri, ce cuprindeau o dimensiune bugetară dar și responsabilii să o ducă la îndeplinire”, concluzionează chirurgul gălățean.

Șase oameni și-au pierdut viața 

Sute de pompieri, jandarmi, polițiști, militari și voluntari intervin în localitățile grav afectate de viituri în județul Galați.

„Principalele zone afectate de inundații sunt Pechea, Cudalbi, Costache Negri, Slobozia Conachi și Cuza Vodă, unde populația a solicitat evacuarea apei din curți, fiind înregistrate persoane blocate în gospodărie din cauza apei și aluviunilor aduse de inundații, alături de necesitatea transportului la spital pe fondul diverselor afecțiuni medicale”, a precizat ISU Galați.

Numărul total al persoanelor decedate în urma inundaţiilor de zilele trecute a ajuns la şase.

Prima tabără pentru sinistrați a fost instalată la Slobozia Conachi, în județul Galați. Tabăra dispune de 30 de corturi, echipate cu 200 de paturi și saci de dormit, instalația de încălzire fiind complet funcțională. Alte locuri de cazare sunt și în sala de sport.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite