Șofer fără permis, băut și drogat, oprit cu focuri de armă. Polițiștii au distrus anvelopele mașinii și l-au blocat

0
Publicat:

Un șofer, de 29 de ani, a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor din Galați. Agenții au plecat în urmărirea lui și au folosit focuri de armă pentru a-l bloca. Tânărul nu avea permis, era băut și drogat.

Mașină oprită cu focuri de armă FOTO: IPJ Galați
Mașină oprită cu focuri de armă FOTO: IPJ Galați

Un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Tecuci - Biroul Rutier care se afla în misiune pe DE 581, în zona unei stații peco, a efectuat semnal de oprire - atât cu semnalele sonore, cât și luminoase, unui autoturism care era condus de un bărbat.

Potrivit Poliției, despre acesta se cunoștea faptul că are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și se află sub control judiciar.

Conducătorul auto, cu vârsta de 29 ani, din comuna Nicorești, județul Galați, a refuzat să oprească la semnal, a accelerat și și-a continuat deplasarea spre DJ 252, către comuna Nicorești.

Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului, dar cel de la volan refuza în continuare să oprească.

Astfel că agenții de Poliție a trebuit să recurgă la următorul pas: focul de armă.

Întâi au tras cu armele din dotare focuri de avertisment în plan vertical, apoi au tras asupra autovehiculul, fiind lovite de gloanțe roțile și bara din spate.

Din cauza distrugerii anvelopelor, autoturismul nu și-a mai putut continua deplasarea, iar la km 23, pe DJ 252, echipajul de poliție l-a blocat în trafic.

Polițiștii au tras în anvelope FOTO: IPJ Galați
Polițiștii au tras în anvelope FOTO: IPJ Galați

„La volan se afla un bărbat, cu vârsta de 29 de ani, din comuna Nicorești, județul Galați, care a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât și pentru cel de droguri. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar rezultatul la aparatul Drugtest a fost pozitiv la metamfetamină”, a anunțat Poliția Galați.

Totodată, în urma controlului corporal și al autoturismului, pe bancheta din spate au fost găsite 3 pliculețe ce conțin o substanță cristalizată de culoare albă, susceptibilă de a avea efecte psihoactive.

Tânărul a fost condus la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, precum și a prezenței substanței psihoactive în organism, însă bărbatul a refuzat ambele recoltări.

„A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și deținerea fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu”, a mai precizat IPJ Galați.

De asemenea, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului de 29 de ani, urmând ca în cursul zilei de miercuri, 10 mai 2023, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunerea luării măsurii arestării preventive.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite