Românul condamnat pentru că a vrut să-i ardă de vii pe copiii fratelui său. Ce l-a scos din minţi şi l-a băgat în puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost condamnat pentru tentativă la omor calificat şi distrugere pentru că a dat foc la casa părintească, în care se afla concubina şi cele două fiice minore ale fratelui său, ca răzbunare pentru că nu fusese lăsat să locuiască într-o anexă.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat în 17 august pe Valerică Dima, un bărbat din comuna gălăţeană Bereşti Meria, la 12 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat şi distrugere. 

Instanţa l-a obligat să le plătească fiecăreia dintre fiicele minore ale fratelui său, de 9 şi 11 ani, câte 150.000 de lei ca daune morale. Decizia instanţei nu este definitivă.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul, pe 27.03.2022, în jurul orei 23,00, pe fondul unui conflict anterior, s-a deplasat la locuinţa în care domicilia fratele său, concubina acestuia şi cei doi copii minori ai acestora, în vârstă de 11 ani şi 9 ani, a urcat în podul casei şi a dat foc mai multor haine.

Ştia că la momentul incendierii în interiorul locuinţei se aflau concubina fratelui său şi cei doi copii minori, iar prin acţiunea sa, aceştia riscau să moară arşi de vii. 

Anterior, individul îi spusese fratelui său şi concubinei acestuia că vrea să se mute într-o cameră pe care o construise în curtea părintească, după ce se certase cu soţia lui. Cei doi i-au explicat că acest lucru nu este posibil pentru că respectiva încăpere nu era mobilată şi nici nu avea vreo sursă de căldură, fiind folosită, de altfel, ca anexă.

„Le dau foc”

Valerică Dima nu a fost deloc mulţumit de explicaţiile pe care le primise şi i-a ameninţat că le dă foc la casă. Nimeni nu a crezut la acel moment că va şi face acest lucru. Ulterior, a plecat acasă şi a început să bea, iar când o vecină a trecut pe la el, i-a spus scurt: „Eu mă duc la deal, după ce adorm băieţii şi le dau foc”.

Femeia s-a speriat şi a ascuns un pet cu câţiva litri de benzină pe care îl găsise în casa acestuia, de teamă ca nu cumva să îşi pună în practică ameninţarea. Seara, în jurul orei 22,00, ştiind că fratele său a plecat la serviciu, Dima a plecat spre locuinţa acestuia, hotărât să dea foc la casă, deşi ştia că în imobil sunt concubina şi cele două fiice minore ale fratelui său.

După ce a ajuns la casa părintească, individul a mers în spatele casei, unde a găsit un sac de folie, pe care l-a luat, şi cu ajutorul unei scări a urcat în pod. Acolo, a aşezat pe acel sac mai multe haine pe care le-a găsit în acel loc, după care le-a dat foc cu ajutorul unei brichete pe care o avea asupra sa.

Şi-a salvat fiicele de la o moarte cumplită

Concubina fratelui său a fost trezită de zgomotele care veneau din podul casei care luase foc şi le-a scos în curte pe fiicele sale pentru ca acoperişul casei să nu se prăbuşească peste acestea, mai ales că locuinţa era într-o stare precară şi nu era izolată.

A sunat imediat la 112, iar pompierii s-au deplasat la faţa locului pentru a stinge incendiul care se extinsese şi la casa unui vecin. Piromanul şi-a recunoscut faptele şi le-a declarat poliţiştilor că a acţionat din răzbunare, pentru că nu fusese lăsat să locuiască într-o anexă din curtea părintească.  

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Scandal uriaş la Brăila după o banală tamponare. Şoferii şi pasagerii din maşini s-au bătut în plină stradă

Accident rutier grav pe „drumul morţii” în urma ciocnirii a două maşini. Cinci persoane au fost rănite

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite