Puşcăria nu te face mai deştept. Niciunul dintre deţinuţii care au dat Evaluarea Naţională la şcoala din Penitenciarul Galaţi nu a luat notă de trecere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce mai mare notă a fost un 4,50 la matematică. Unul dintre candidaţi a „scos” doi de 1,00, iar un altul a preferat celula de detenţie în locul examenului. „Unii dintre  amatorii de diplomă de opt clase nu stau chiar grozav cu inteligenţa, că altfel nu ajungeau în conflict cu legea”, concluzionează unul dintre profesorii deţinuţilor.

Chiar daca au curs râuri de cerneală pe tema faptului că sistemul penitenciar este unul de reeducare, realitatea contrazice flagrant teoria când vine vorba până şi de un test relativ simplu cum este Evaluarea Naţională.

La Evaluarea Naţională din 2015, Şcoala Gimnazială „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, care funcţionează chiar în interiorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi, a avut înscrişi la examene şapte absolvenţi de opt clase, însă niciunul nu a reuşit să scoată măcar media 5,00. Mai mult decât atât, niciunul nu a reuşit să obţină măcar o notă „de trecere”.

Potrivit cadrelor didactice care predau elevilor-deţinuţi, notele proaste au o legătură directă cu „materialul genetic”.

„Cei mai mulţi dintre elevii noştri au peste 30-35 de ani şi vor să termine opt clase pentru a putea să aibă o şansă în plus să se integreze după liberare. Din păcate, este destul de greu să iei şcoala de la capăt la o vârstă atât de mare. Creierul nu mai are capacitatea de asimilare a informaţiei ca la vârsta de 7-14 ani. În plus, unii dintre  amatorii de diplomă de opt clase nu stau chiar grozav cu inteligenţa, că altfel nu ajungeau în conflict cu legea”, ne-a declarat, cu umor, unul dintre profesorii care predau şcoala de la penitenciar.

Cea mai mare notă obţinută de elevii de la Şcoala Gimnazială „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost un 4,50 la matematică. În general, notele au fost între 2,50 şi 4,50. Unul dintre candidaţi a obţinut nota 1,00 la ambele probe, iar un altul nici măcar nu s-a mai obosit să participe la examen.

Acesta este primul an în care şcoala din puşcărie, înfiinţată acum exact patru ani, a avut absolvenţi înscrişi la Evaluarea Naţională.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite