Portal-model pentru instanţele de judecată. Taxele de timbru se pot plăti online, de acasă, în siguranţă
0
Noul portal al Curţii de Apel Galaţi a devenit punctul unic electronic de acces la servicii pentru toate cele 13 instanţe din circumscripţia instituţiei. În premieră, părţile şi avocaţii pot plăti taxa judiciară de timbru prin redirecţionare către www.ghiseul.ro şi nu mai au astfel nevoie de dovezi de plată.
Curtea de Apel Galaţi a lansat miercuri, 22 iunie 2022, noul său portal aflat la adresa de internet https://cagl.ro, care oferă acces părţilor, reprezentanţilor şi publicului la principalele servicii oferite de toate cele 13 instanţe din circumscripţie: înregistrare dosar nou pe rolul instanţei, depunere documente într-un dosar deja existent, plata taxei judiciare de timbru într-un dosar, eliberarea certificatelor de grefă, eliberarea copiilor legalizate ale hotărârilor judecătoreşti, eliberarea copiilor dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti.
În premieră, plata taxei judiciare de timbru este integrată complet în paşii de solicitare online a serviciului – prin redirecţionare între portalul Curţii de Apel Galaţi, www.ghiseul.ro şi înapoi – similar cu mecanismul de plată online din cadrul comerţului electronic privat.
Drept urmare, justiţiabilii nu au nevoie de dovezi de plată scanate ori fişiere separate cu ordine electronice de plată, fiind înlăturată în acelaşi timp şi posibilitatea de folosire a aceleiaşi dovezi de achitare a taxei de timbru pentru mai multe solicitări.
Curtea de Apel Galaţi a încheiat un Acord de interconectare cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, care administrează site-ul www.ghiseul.ro. În cadrul acestui proiect pilot, cele două structure au dezvoltat împreună o interfaţă programatică (API) pentru integrarea plăţii online a taxelor cu portalul nostru https://cagl.ro.
„Credem că, prin acest proiect, deschidem drumurile pentru digitalizarea rapidă a serviciilor oferite de toate autorităţile şi instituţiile publice din România. Suntem convinşi că cetăţenii ar avea de câştigat dacă plata online a taxelor, integrată în fluxul de lucru, ar fi implementată de către toate autorităţile şi instituţiile publice din România, nu numai de către instanţele judecătoreşti. Interfaţa programatică (API) poate fi extinsă foarte uşor pentru plata integrată online a oricărui tip de taxă în beneficiul oricărei autorităţi şi instituţii publice din România”, a declarat judecătorul Cosmin-Răzvan Mihăilă, preşedintele Curţii de Apel Galaţi.
Dintre avantajele folosirii acestui portal, enumerăm:
-Este un punct unic electronic de acces la servicii pentru toate cele 13 instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi;
-Justiţiabilii lucrează în siguranţă maximă. Mesajul e-mail trimis instanţei cu solicitarea acestora şi cu documentele ataşate le vor fi transmise pe adresa de e-mail, ca să aibă dovada expedierii cererii;
-Nu mai este necesară deplasarea la sediul instanţei pentru depunerea cererilor şi documentelor;
-Nu mai este necesară deplasarea la oficiul poştal sau la sediul primăriei pentru achitarea taxelor judiciare de timbru;
-Nu trebuie să mai lucraţi cu dovezi scanate de plată a taxelor de timbru sau cu fişiere PDF cu ordine de plată electronice. Procesul de plată este complet integrat în fluxul de lucru, exact ca în cadrul comerţului electronic privat.