Pedeapsa primită de un român drogat pentru că a agresat un polițist care îl ajuta să ajungă în siguranță acasă

0
Publicat:

Un bărbat care căzuse pe stradă în stare de inconștiență după ce consumase droguri, a devenit agresiv cu unul din polițiștii care venise să îl ajute. Omul legii a fost nevoit să folosească spray-ul lacrimogen pentru a-l potoli și a fost rănit în urma altercației.

Agresorul și-a recunoscut fapta FOTO arhivă Adevărul
Agresorul și-a recunoscut fapta FOTO arhivă Adevărul

Judecătoria Galați l-a condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendarea executării pe un bărbat acuzat de ultraj. Individul a fost obligat și să îi plătească daune de 1.000 de lei polițistului pe care l-a agresat în contul ochelarilor de vedere care au fost distruși în altercație. Decizia instanței nu este definitivă.

Anchetatorii au stabilit că individul, cunoscut cu antecedente penale, plecase pe 20.11.2020 spre domiciliul surorii sale, dar pentru că nu cunoaște prea bine străzile din Galați, a coborât dintr-un autobuz în cartierul Micro 39.

După ce a parcurs o distanţă pe jos, s-a aşezat şi şi-a pregătit două ţigări cu substanţe etnobotanice, spice-uri, pentru a le fuma, după cum avea să recunoască ulterior. La un moment dat i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ, fiind observat de trecătorii din zonă, care au sunat la 112.

Polițist rănit în altercație

La faţa locului au ajuns doi polițiști locali, care au verificat dacă bărbatul se simte bine. L-au întrebat dacă doreşte intervenţia unui echipaj de pe ambulanţă, dar acesta a refuzat şi s-a ridicat în şezut, dând semne de revenire.

Apoi s-a ridicat în picioare, s-a dezbrăcat de haina pe care o avea şi a aruncat-o pe trotuar, după care a plecat pe o alee printre blocuri, menținându-şi echilibrul cu greu.

Unu dintre polițiștii locali a luat haina de pe jos şi l-a ajuns din urmă, cu intenţia de a-i înapoia haina şi de a-l îndruma să ajungă în siguranţă acasă. Când a ajuns lângă bărbat, acesta s-a întors, l-a apucat de reverul hainei cu mâna stângă, spunându-i să-i dea buletinul, iar cu mâna dreaptă a încercat să îl lovească.

„Persoana vătămată l-a atenţionat pe inculpat să înceteze, însă acesta încerca în continuare să o lovească, fapt pentru care persoana vătămată a folosit spray-ul lacrimogen din dotare, pulverizând înspre inculpat. În acel moment inculpatul a căzut jos, trăgând-o totodată pe persoana vătămată după el, întrucât o ţinea în continuare strâns de reverul hainei. Astfel, persoana vătămată a căzut şi s-a lovit de asfalt la genunchiul stâng, la lobul urechii stângi, şi în zona braţului stâng, provocându-i-se vătămări care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, a stabilit procurorul de caz.

Avea droguri asupra lui

În momentul căderii, polițistul local și-a distrus și ochelarii de vedere. În cele din urmă, polițistul a reuşit să se elibereze din strânsoarea agresorului, iar la scurt timp a sosit la faţa locului echipa de intervenţie rapidă a Poliţiei Locale, care l-a preluat şi l-a condus la sediul Poliiţiei Locale Galați pentru a fi audiat.

În urma controlului efectuat de către lucrătorii echipei de intervenţie asupra individului, au fost găsite două plicuri cu substanţă vegetală, de culoare verzuie. Ulterior, bărbatul a declarat că îi pare rău pentru ce a făcut, justificând cele întâmplate prin faptul că s-a prins de poliţist în momentul în care a căzut jos, trăgându-l cu mâinile şi cu greutatea corpului pe acesta.  

Expertiza medico-legală psihiatrică la care a fost supus a stabilit că a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

„Instanţa va aplica acestuia pentru infracţiunea comisă, o pedeapsă cu închisoarea, apreciind că este singura sancţiune care poate îndeplini rolul educativ şi preventiv al pedepsei, acela de îndreptare a conduitei infractorului şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni”, este decizia Judecătoriei Galați.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite