Observatorul Astronomic din Galaţi este printre cele mai tari din lume! Află de aici ce pot face cercetătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectivul din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi a intrat, de câteva zile, în familia marilor observatoare astronomice ale lumii care contribuie la determinare mai bună a orbitelor asteroizilor.

Observatorul Astronomic din Galaţi a obţinut zilele trecute Codul MPC C73 pentru observarea asteroizilor de la Minor Planet Center (MPC).

Minor Planet Center, ca parte a Uniunii Astronomice Internaţionale, este responsabil pentru denumirea corpurilor mici din sistemul solar: asteroizi, comete, planete mici şi sateliţi naturali ai planetelor, în colaborare cu Biroul Central pentru Telegrame Astronomice (CBAT).

„Pentru obţinerea codului MPC am realizat o serie de observaţii astronomice în două nopţi diferite (18 - 19 august şi 20 - 21 august) fiind măsurate câte două-trei poziţii ale celor patru asteroizi, iar mai departe raportând aceste poziţii la Minor Planet Center, în conformitate cu procedurile riguroase ale acestei instituţii", a declarat muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Compartimentului Planetariu - Observator Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

Potrivit aceleiaşi surse, odată cu obţinerea codului MPC, Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va demara o serie de observaţii astronomice constând în monitorizarea asteroizilor, raportând poziţiile (coordonatele) acestora la Minor Planet Center. În acest mod, Observatorul Astronomic din Galaţi va contribui împreună cu marile observatoare astronomice ale lumii la o determinare mai bună a orbitelor asteroizilor şi a celorlalte obiecte aflate în sfera de activitate MPC.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite