O persoană fără adăpost a fost incendiată în plină stradă. Agresorul a comis fapta din răzbunare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat din Tecuci a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor, după ce a dat foc unui cearşaf şi l-a aruncat pe un om al străzii, cu care avusese anterior un conflict. Victima a suferit arsuri extrem de grave şi a murit la scurt timp.

După ce trei persoane fără adăpost şi-au pierdut viaţa la Galaţi în ultimul an, în urma unor incendieri sau ucideri urmate de incendiere, un alt patrulea om al străzii a murit în urmă cu 10 zile în circumstanţe asemănătoare.

”În  noaptea de 29–30. 04.2018, în jurul orelor 24,00, în timp ce  mergea pe strada Gheorghe Petraşcu din municipiul Tecuci, inculpatul Dorinel Ştefaniu a observat victima (cu care avusese anterior un conflict) dormind în apropierea unei ghene de gunoi. În aceste condiţii, inculpatul Dorinel Ştefaniu a aruncat pe ea un cearşaf, căruia în prealabil îi dăduse foc, după care a părăsit locul faptei, în urma incendierii victima decedând la scurt timp”, a declarat procurorul de caz.

Pe 5 mai, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au cerut instanţei arestarea preventivă a lui Dorinel Ştefaniu sub acuzaţia de omor calificat. Cererea a fost admisă de Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispunând trimiterea după gratii a bărbatului pentru următoarele 30 de zile. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite