Un bărbat din Timişoara şi-a dat foc pe stradă, după ce s-a certat cu soţia la telefon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Mai multe echipaje de pompieri şi poliţişti, precum şi un echipaj SMURD au fost chemate marţi în nordul Timişoarei, în cartierul Torontalului, unde un bărbat s-a autoincendiat, pe stradă, după ce s-a certat la telefon cu soţia sa. El are arsuri de gradele doi şi trei pe mai bine de jumătate din corp.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul s-a certat minute bune la telefon cu soţia lui şi a ameninţat că se va sinucide. După ce a terminat convorbirea, bărbatul în vârstă de 43 de ani, şi-a turnat pe cap benzină, dintr-o sticlă, apoi a aprins bricheta.

Bărbatul a ars ca o torţă sub ochii îngroziţi ai unor rude.

Omul a fost preluat rapid de un echipaj al ambulanţei şi transportat la Spitalul Judeţean Timişoara cu arsuri grave, de gradele doi şi trei pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite