„Muzeele prin ochii copiilor“. Peste 10.000 elevi de la țară au vizitat instituții de cultură din Galați FOTO

0
Publicat:

Aproape 10.000 de copii din mediul rural, din județul Galați, au participat la un proiect unicat în țară: „Muzeele prin ochii copiilor”, prin care au putut vizita gratuit instituțiile de cultură.

Mii de copii au vizitat gratuit muzeele FOTO: CJ Galați
Mii de copii au vizitat gratuit muzeele FOTO: CJ Galați

Proiectul a început anul trecut și se adresează copiilor din mediul rural, care locuiesc departe de orașe și care nu au avut posibilitatea să vadă până acum un muzeu sau o grădină zoologică.

Timp de o zi, copiii s-au bucurat de o experiență unică în frumoasa și extrem de interesanta lume a muzeelor, acolo unde au aflat lucruri noi despre istorie, luma culorilor, lumea animalelor sau tradițiile strămoilor.

Toți aceștia au beneficiat de transport, mic dejun și prânz, precum și de acces liber la muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Județean Galați - Grădina Botanică, Grădina ZOO, Muzeul de Istorie - Lapidarium, Muzeul de Artă, Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc. Până acum, de această experiență unică au beneficiat, în total, 9.628 de persoane.

Mesajele trimise de copii sunt mai mult decât relevante:

Să mergem în fiecare an într-o excursie de genul acesta pentru că unii dintre noi nu își permit.” – elev din Bucești (Galați)

„Să continuați acest proiect. Mi-au plăcut foarte mult peștii și animalele de la ZOO” – elev din Umbrărești-Deal (Galați)

„Să mai organizați astfel de activități pentru a bucura toate vârstele!” – elev din Malu-Alb (Galați)

Autoritățile au anunțat că vor continua proiectul și în 2024.

„Este un proiect de suflet, prin care mii de copii din mediul rural pot vizita gratuit toate muzeele din subordinea Consiliului Județean Galați. Este greu de descris în cuvinte bucuria copiilor care au participat la acest minunat program si care au vizitat deja frumoasele instituții de cultură, mai ales că mulți dintre ei au mers pentru prima oară la un muzeu. Astfel, am decis să continuăm și anul viitor acest proiect minunat și să oferim și altor copii această șansă”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.

În următoarea etapă vor participa: elevii claselor a V-a din mediul rural, municipiul Tecuci și orașele Berești și Târgu Bujor din județul Galați; elevii claselor a V-a ai Școlii Gimnaziale Speciale ”Constantin Pufan” Galați, ai Școlii Profesionale Speciale ”Emil Gârleanu” Galați și ai Școlii Gimnaziale Speciale ”Constantin Păunescu” din Tecuci.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite