Festivalul Internaţional „Leonard” se deschide, la Galaţi, cu o premieră: „Voievodul ţiganilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din spectacolul Voievodul ţiganilor FOTO Teatrul Leonard
Imagine din spectacolul Voievodul ţiganilor FOTO Teatrul Leonard

Spectacolul este programat în zilele de 2 şi 3 noiembrie 2019, cu începere de la ora 18,00, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”. Preţul unui bilet este de 54 de alei, dar elevii, studenţii şi pensionarii au reducere.

În deschiderea Festivalului Internaţional „Leonard”, ajuns la  ediţia a XVI-a, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă din Galaţi aduce în atenţia publicului, marcând astfel 134 de ani de la premiera absolută (Theater an der Wien, din Viena la 24 octombrie 1885), o capodoperă nepieritoare a genului: opereta „Voievodul ţiganilor”, de Johann Strauss-fiul. Premiera va avea loc în zilele de 2 şi 3 noiembrie, de la ora 18.00.

„Dificultăţile partiturii muzicale, precum şi complexitatea montării scenice reprezintă adevărate pietre de încercare pentru orice colectiv, un examen al profesionalismului şi creativităţii, pe care tinerii interpreţi de astăzi ai colectivului nostru l-au trecut cu succes”, spun reprezentanţii teatrului.

Muzica aduce pagini nemuritoare, inspirate, care impresionează de fiecare dată auditorul şi care l-a făcut pe Johannes Brahms să afirme: „De la Flautul fermecat de Mozart, nici un alt muzician german nu s-a ridicat, pe tărâmul operei comice, la înălţimile atinse de Johann Strauss în noua sa lucrare”.  

Libretul operetei, bazat pe intrigi, iubire, război şi întoarcerea victorioasă, aduce note de exotism şi romantism intens gustate de publicul epocii dar şi rezolvări naive, artificiale şi incredibile ale conflictelor,  greu de acceptat de publicul contemporan. 

Şi totuşi, Voievodul ţiganilor rezonează în timp cu emoţiile spectatorilor, ce revin mereu, pentru a asculta cu aceeaşi plăcere arii precum „Umblăm din loc în loc, pribegi fără de ţară”, „Prin lumea-ntreagă-am rătăcit”, duetele şi monumentalele scene şi ansambluri de final.

Distribuţia dublă este formată din soliştii: Valentin Vasopol (Sandor Barinkay), Andreea Blidariu/ Rodica Ştefan (Saffi), Silvia Alice Niţă/ Florentina Soare (Czipra), Tudorel State (Maxim Zsupan), Adelina Diaconu/ Lenuţa Bercaru (Arsena, fiica lui Zsupan), Constantin Lupu (Contele Carnero), Lăcrămioara Crihană/ Florina Nistor (Mirabella), Florin Bobei (Ottokar), Dominic Cristea/ Marin Şchiopu (Contele Homonay), Ovidiu Ghioc/ Sebastian Băncilă (Pally), Elvis Butunoi (Iogi), Marian Neculcia (Iştvan).

Regia acestui spectacol este semnată de Octavian Jighirgiu, iar la pupitrul dirijoral îl vom vedea pe maestrul Eugen Dan Drăgoi. Scenografia colorată şi originală este asigurată de către Daniel Divrician, în vreme ce coregrafia aparţine maestrului coregraf Gabriela Gegea.

Preţul întreg pentru spectacolul Voievodul ţiganilor este de 54 lei, iar preţul redus pentru elevi, studenţi şi pensionari este de 32,4 lei. Biletele pot fi achiziţionate online accesând platforma www.blt.ro/voievodul-tiganilor sau la casieria Teatrului, în intervalul orar afişat pe site şi pe pagina de Facebook a instituţiei. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite