Video Dealer de droguri la 16 ani. Cum a fost prinsă în flagrant o rețea de traficanți de droguri de mare risc, la Galați VIDEO

0
Publicat:

O rețea de traficanți de droguri de mare risc și produse cu efecte psihoactive a fost prinsă în flagrant la Galați. Patru persoane au fost arestate, iar pentru un minor a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial Galați, au documentat activitatea infracțională a cinci persoane cercetate pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive.

Potrivit Poliției, patru dintre persoane (dintre care și un minor în vârstă de 16 ani) au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comercializau aproximativ 100 de grame de canabis (drog de risc) și 100 de grame de substanță psihoactivă (2-MMC), pentru 8.000 de lei.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, „în perioada octombrie 2023- 3 aprilie 2024, trei dintre acestea (unul minor) ar fi deținut, transportat, depozitat și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis (drog de risc), substanță cristalină (4-CMC) drog de mare risc și 2-MMC (substanță psihoactivă), către consumatori din județul Galați”.

Droguri găsite la traficanți FOTO: Poliția Română
Droguri găsite la traficanți FOTO: Poliția Română

Cu privire la alte două persoane s-a stabilit că, în perioada februarie-aprilie 2024, au procurat, deținut, depozitat și comercializat droguri de risc (canabis).

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate aproximativ 450 de grame de canabis, cântare electronice de precizie și grindere, obiecte purtând urme de substanță, mai multe telefoane mobile, sume de bani în lei, euro și lire sterline, precum și alte mijloace de probă.

„Astfel, la data de 4 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea a patru persoane (două fiind membri ai aceleași familii) și măsura controlului judiciar față de o alta (minor)”, a precizat Poliția Galați.

La data de 4 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați a dispus arestarea preventivă a celor patru reținuți, pentru 30 de zile.

Substanțe psihoactive FOTO: Poliția Română
Substanțe psihoactive FOTO: Poliția Română

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Galați, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite