De ce a fost oprită circulația bacurilor între Galați și Tulcea pe timpul nopții. Nici măcar urgențele nu se mai asigură
0Conducerea Navrom Bac a anunțat că începând de sâmbătă, 1 iulie 2023, traversarea Dunării cu bacul pe la Galați nu va mai fi posibilă pe timp de noapte. Nu se vor asigura nici urgențele.

Navrom Bac, singurul operator de transport care asigură traversarea Dunării cu bacul între localitățile I.C. Brătianu din județul Tulcea și municipiul Galați, a anunțat că nu va mai asigura curse în intervalul orar 22.00 – 06.00.
„Începând cu data de 01.07.2023 Navrom Bac nu mai asigură curse de noapte (nici măcar în regim de cursa specială). Programul de trecere este între orele 22.00-06.00”, au transmis reprezentanții Navrom Bac Galați.
Până la această dată, cursele speciale pe timpul nopții se făceau la cerere contra unui tarif suplimentar. Începând din 1 iulie, nu vor mai fi efectuate nici măcar în caz de urgențe medicale, precum mașini SMURD sau ISU. Motivul invocat de conducerea societății este lipsa acută de personal.
„Nu mai avem personal! Deci nu putem asigura trecerea!”, au precizat reprezentanții Navrom Bac.
Decizia ar putea avea legătură și cu inaugurarea Podului Suspendat peste Dunăre, care va avea loc în data de 6 iulie 2023. Totuși, timp de patru până la opt săptămâni, se va circula restricționat pe podul de la Brăila, iar traficul rutier va fi închis pe timpul nopții.
Când va fi dat în folosință podul peste Dunăre
Ministrul Transporturilor a făcut pe 23 iunie 2023, o nouă inspecție pe podul de la Brăila. Sorin Grindeanu a anunțat că inaugurarea construcției va avea loc pe 6 iulie 2023, iar la eveniment va fi prezent președintele Klaus Iohannis și mai multe oficialități străine.
Podul suspendat peste Dunăre va fi deschis pe 6 iulie 2023, dată pe care ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dat-o drept certitudine.

„Am hotărât împreună cu colegii si cu autoritățile publice locale și cu colegii de la CNAIR și cu antreprenorul sau companiile care au lucrat aici, pentru că nu e vorba doar de una singură, ca darea în circulaţie să fie făcută cât de repede putem şi asta înseamnă 6 iulie. În 6 iulie 2023 vom putea să dăm în circulaţie, pe varianta Măcin.
E o dată pe care și-a asumat-o toată lumea și vom fi în 6 iulie aici ca să marcăm acest moment. Lucrările sunt în proporţie de aproape 100% finalizate. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct. În rest, toate sunt finalizate (...)”, a declarat Sorin Grindeanu.
Restricții de circulație timp de două luni
Ministrul Transporturilor a ținut să precizeze că, timp de patru până la opt săptămâni, se va circula restricționat pe podul de la Brăila, iar traficul rutier va fi închis pe timpul nopții.
„Am luat decizia de a da drumul la circulație cât se poate de repede, spuneam pe 6 iulie, deși vor mai urma lucrări. Așa cum bine știți, până la sfârșitul anului trebuie dată în circulație si varianta Jijila și se va termina și aceasta. Dar următoarele săptămâni după darea în circulație vor trebui demontate acele macarale mari.
Și atunci am avut de ales între două variante. Ori mai țineam o lună-două până reușeau să dea jos aceste macarale, să le demonteze, și asta ar înseamnă să treacă tot sezonul estival, când va fi folosit cel mai mult acest pod, ori să facem un program astfel încât să poată fi folosit podul, iar anumite ore să fie folosite pentru demontarea acestor macarale.
Ca să fiu mai exact, cred că este decizia corectă de a lăsa circulația tot weekendul fără niciun fel de întrerupere. De asemenea, și de dimineața de la 6.00 până seara la 8.00-9.00, circulația va fi deschisă, urmând ca pe timpul nopții să fie închisă pentru a se putea face aceste lucrări de demontare a macaralelor.
Aceste lucrări nu sunt simple și nu pot fi făcute neputând sub trafic pentru că ar pune în pericol viața celor care trec pe pod. Cred că este varianta cea mai corectă ca să se poată folosi acest pod. După ce se vor termina lucrările de demontare, într-o lună-două, nu vor mai fi restricții”, a ținut să precizeze Sorin Grindeanu.
Potrivit ministrului Transporturilor, la inaugurarea podului peste Dunăre de pe 6 iulie 2023 va participa președintele Klaus Iohannis, Mateo Salvini, vicepremierul Italiei, și ambasadorii Italiei și Japoniei.