Cum ajung oamenii să nu-şi mai trăiască viaţa. Programările comune, care te fac să uiţi cine eşti şi ce te face fericit
0Programările venite din partea familiei şi societăţii fac ca mulţi dintre noi să risipească ani buni din viaţă pe ce vor alţii să devină sau cred că ar fi bine pentru ei. Se ajunge astfel ca cei în cauză să fie din ce în ce mai nefericiţi la locul de muncă sau cu partenerul de viaţă, cu consecinţe asupra sănătăţii fizice şi psihice.
Mulţi dintre noi nu reuşesc să-şi trăiască viaţa pentru că sunt programaţi de familie şi societate să devină altceva decât ce şi-ar dori. Dacă tatăl a dorit să fie pictor sau medic şi nu a reuşit, va încerca să îi impună asta fiului, ca să dăm un exemplu.
”Asta face ca, de cele mai multe ori, să nu fim fericiţi, pentru că nu ne trăim viaţa proprie. Am avut un pacient, elev în clasa a VII, care era condiţionat de părinţi să ia doar 10 la şcoală. Un astfel de copil va deveni un adult extrem de stresat, cu toate problemele pe care le implică asta”, explică psihologul Stelian Chivu.
Oamenii adoptă de multe ori ceea ce îi face fericiţi pe cei de lângă ei, considerând în mod fals că asta îi face şi pe ei fericiţi. De pildă, dacă prietenii se simt bine la un grătar, atunci apreciază că şi ei trebuie să se simtă bine, deşi poate ar fi preferat să meargă la teatru sau să citească o carte.
”Dacă fericirea ta depinde de ce face altcineva, atunci chiar ai o problemă”, spunea compozitorul Johann Sebastian Bach. Prin urmare, fiecare dintre noi trebuie să îşi pună întrebarea: ”Ce mă face fericit?” În funcţie de răspunsul la această întrebare, persoana în cauză îşi poate schimba alegerile şi implicit stilul de viaţă, pentru a putea ajunge să îşi trăiască efectiv viaţa.
Programările îşi fac simţite efectele încă din copilărie, când minorul poate fuma cu prietenii, asociind starea pe care o avea atunci cu fericirea. Ca adult, ori de câte ori va fuma, va avea senzaţia că este fericit, deşi este, de fapt, o falsă percepţie, indusă de alţii.
Important de precizat este că fericirea diferă de la popor la popor şi, evident, de la individ la individ, în funcţie de nivelul de intelectualitate, de familie şi gradul de religiozitate. ”De foarte multe ori, viaţa pe care o trăim este programată de şcoală, societate, dar şi de evenimentele prin care fiecare dintre noi trece. Prin urmare, ca să îţi trăieşti viaţa, este necesar să te cunoşti pe tine însuţi”, precizează psihologul Stelian Chivu.
„Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale”, spunea Dalai Lama. Vorbim, evident, de acele lucruri morale pe care le facem, pentru că sunt persoane care se simt bine când chinuie un animal. Sunt oameni care simt fericirea doar atunci când au bani, dar există şi reversul medaliei, în sensul că există mulţi indivizi cu averi colosale, dar care sunt nefericiţi.
În ce eşti abundent?
Prin urmare, cei care sunt liberi în interior, vor fi la fel şi în exterior, indiferent de regulile şi programările care încearcă să li se impună. Fericirea poate fi mentală, când gândurile sunt armonioase, emoţională, când persoana în cauză are emoţii înalte, fizică, caracterizată prin faptul că individul se simte bine în pielea lui, şi spirituală, când indiferent că are sau nu ceva, persoana respectivă este fericită.
Fericirea este pe mai multe nivele. Într-o primă etapă, fericirea trebuie înţeleasă, în a doua etapă ea se învaţă, iar în a treia etapă se dăruieşte. Pe măsură ce trece timpul, oamenii devin conştienţi de faptul că viaţa lor se apropie de final. Fiecare dintre noi se raportează diferit la acest moment. Mulţi dezvoltă o frică de moarte, în timp ce alţii trăiesc cu zâmbetul pe buze până în ultima zi, conştienţi că au avut o viaţă care a meritat să fie trăită.
Există câţiva paşi simpli, pe care cei aflaţi în această situaţie îi pot urma pentru a reuşi să facă ce le place, dar şi pentru a avea cercul social şi partenerul pe care şi-l doresc. Primul pas este conştientizarea faptului că, de regulă, alţii au stabilit pentru ei cine sunt şi ce simt. De pildă, mulţi dintre noi înţeleg greşit abundenţa, asociind-o greşit doar cu banii. Abundenţă înseamnă şi emoţii pozitive, dar şi un număr mare de prieteni.
”Creierul nostru este un biocalculator. Aşa cum se instalează un program negativ, la fel se poate instala şi un program pozitiv, care te va ajuta mai târziu să îţi răspunzi corect la întrebarea <<ce te face să fii fericit?>>. Multe persoane nici măcar nu se întreabă acest lucru. Dacă te analizezi cinstit, cu siguranţă vei reuşi să faci transformările de care ai nevoie la tine şi vei reuşi să îţi controlezi viaţa”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.