Cum a ajuns loc al moravurilor ușoare casa părintească a domnitorului Alexandru Ioan Cuza

0
0
Publicat:

Casa Cuza, în care a copilărit domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a avut parte de o istorie zbuciumată. A fost școală de fete, spital pentru răniţi, casă de moravuri ușoare, ulterior devenind primul muzeu din Galați.

Casa Cuza, primul muzeu din Galați FOTO: Consiliul Județean Galați
Casa Cuza, primul muzeu din Galați FOTO: Consiliul Județean Galați

Casa a fost cumpărată în anul 1827 de Ioan Cuza, tatăl lui Alexandru Ioan Cuza. În această casă, domnitorul român Alexandru Ioan Cuza şi-a petrecut copilăria şi o bună parte din tinereţe. Potrivit istoricilor, acesta a locuit în imobil şi după căsătoria cu Elena, în 1843, dar şi în perioada în care a fost pârcălab de Galaţi. 

Din 1913, în fosta casă a lui Cuza a funcţionat Şcoala de fete, iar în anii 1916-1918 a fost spital pentru răniţi şi a găzduit familii de refugiaţi.

Salonul domnitorului Al.I Cuza, FOTO: Consiliul Județean Galați
Salonul domnitorului Al.I Cuza, FOTO: Consiliul Județean Galați

Potrivit istoricilor, soarta casei avea să se schimbe în 1920, când a fost vândută unor negustori. Galațiul fiind un important oraș port la Dunăre în acea vreme, plin de negustori veniți din toate colțurile lumii, noii proprietari au decis să o transforme într-o casă de moravuri uşoare. Sub denumirea de Hotel Royal, clădirea a fost reamenajată, iar la parter şi la etaj existau 24 de încăperi. Bordelul a fost deschis până în 1937. 

Caza Cuza este în plin proces de reabilitare FOTO: CJ Galați
Caza Cuza este în plin proces de reabilitare FOTO: CJ Galați

„Din iniţiativa unor gălăţeni, în anul 1937 s-a constituit Asociaţia "Casa Cuza Vodă" care, din fondurile strânse prin subscripţie publică, donaţii şi contribuţia autorităţilor locale şi centrale, a cumpărat fosta casa părintească a lui Alexandru Ioan Cuza şi, la 24 ianuarie 1939, a fost inaugurată ca muzeu, sub denumirea de Muzeul Casa Cuza Vodă”, se arată pe site-ul Muzeului de Istorie Galați.

Tot de pe site-ul instituției de cultură aflăm că, în perioada 1994-1995, s-a reorganizat expoziţia permanentă de la Casa "Cuza Vodă" (clădirea principală) urmându-se două criterii: relevarea personalităţii lui Alexandru Ioan Cuza şi prezentarea oraşului Galaţi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea, ca centru comercial, economic şi cultural al României moderne. 

Casa părintească a domnitorului Al. I. Cuza FOTO: Muzeul de Istorie/Facebook
Casa părintească a domnitorului Al. I. Cuza FOTO: Muzeul de Istorie/Facebook

În curtea muzeului se află un alt monument istoric, bustul lui Alexandru Ioan Cuza, realizat la 1886, înscris în lista monumentelor istorice. 

În primele trei săli de la parter, vizitatorii pot vedea mobilierul din cele mai reprezentative stiluri ale epocii, piesele decorative de factură europeană, obiectele care au aparţinut unor personalităţi locale şi naţionale amintesc de ospitalitatea unor renumite gazde de altădată: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri.

Se remarcă în acest ambient: garnitura de mobilier dăruită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza colaboratorului său Anghel Duca, biblioteca lui Mihail Kogălniceanu şi gheridonul ministrului Gheorghe Lecca (daruri din partea Regelui Carol I), dar şi piesele din serviciile de masă ale familiilor Cuza, Negri, Kogălniceanu. 

Bijuterie pe patru roți, unică în Europa

De asemenea, Casa Cuza din Galaţi găzduieşte o bijuterie unică în Europa. Este vorba de un automobil de lux, marca Dion Bouton, vechi de 118 ani. Potrivit muzeografilor, este un automobil fabricat acum 123 de ani, o veritabilă bijuterie tehnică a vremii. Este evaluată la aproape un milion de euro, în lume fiind doar trei astfel de exemplare, expuse la muzee din Anglia şi SUA. 

Bijuterie pe patru roți unică în Europa, FOTO: Consiliul Județean Galați
Bijuterie pe patru roți unică în Europa, FOTO: Consiliul Județean Galați

„În anul 1900, maşina De Dion Bouton aparţinea lui Nicu Cincu, fiul lui Anton Cincu, marele filantrop din Tecuci. Nicu Cincu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Covurlui, foloseşte acest automobil până în anul 1927, când îl vinde unui maistru de la Şantierul Naval din Galaţi. În anul 1956, automobilul De Dion Bouton a fost cumpărat de Muzeul Regional de Istorie Galaţi, cu suma de 2000 de lei, fiind unic în România şi printre puţinele fabricate în 1898”, povesteşte profesorul Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie ”Paul Păltânea” Galaţi.

Casa Cuza Vodă va putea fi vizitată virtual

În cadrul unui proiect cu fonduri europene de 3 milioane de lei, primul muzeu din Galaţi este consolidat şi dotat cu vitrine şi panouri de expunere moderne. Se desfăşoară lucrări de consolidare, restaurare şi amenajare. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite