Avertismentul unei mari fundații din România cu privire la un proiect de lege: „Va face săracii să devină mai săraci”

0
Publicat:

Fundația Inimă de Copil, care îngrijește peste 5.000 de copii și familii defavorizate din România, cere parlamentarilor să respingă propunerea legislativă care ar permite redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit și către școli.

Mii de copii ajutați de Fundația Inimă de Copil FOTO: Inimă de Copil
Mii de copii ajutați de Fundația Inimă de Copil FOTO: Inimă de Copil

Potrivit Fundației, sumele cele mai mari le vor atrage școlile din orașele mari, unde părinții au salarii mai mari. Asta în vreme ce școlile din mediul rural, frecventate de copii ai căror părinți lucrează cu ziua sau trăiesc din ajutoare sociale, nu vor avea practic niciun beneficiu financiar. 

„Principala consecință a acestei modificări ar fi, din punctul nostru de vedere, faptul că propunerea, în forma sa actuală, va conduce la adâncirea decalajelor care deja există între copiii din medii defavorizate și restul copiilor. (...) Este evident că sumele cele mai mari le vor atrage școlile din orașele mari, unde părinții au salarii mai mari. Asta în vreme ce școlile din mediul rural, frecventate de copii ai căror părinți lucrează cu ziua sau trăiesc din ajutoare sociale, nu vor avea practic niciun beneficiu financiar”, au transmis reprezentanții Fundației Inimă de Copil.

„Va face ca bogații să devină mai bogați, în vreme ce săracii să devină mai săraci”

Mai mult, această modificare legislativă va duce la scăderea veniturilor pentru organizațiile nonguvernamentale care derulează programe dedicate, menite să mai estompeze din decalajele deja existente între zonele rurale și cele urbane. „Transpusă într-un limbaj direct, această modificare legislativă va face ca bogații să devină mai bogați, în vreme ce săracii să devină mai săraci”, susține Inimă de Copil.

„Și așa copiii din zonele rurale primesc mult mai puține șanse. Dacă aceste modificări devin lege, inechitatea va fi și mai mare. Școlile care beneficiază și acum deja de sume consistente prin primirea de sponsorizări și redirecționarea 3,5% prin asociațiile de părinți, vor avea bani mai mulți, în vreme ce școlile din zone defavorizate nu numai că nu vor primi nimic în plus, ci vor beneficia de mai puțin sprijin din partea noastră, a organizațiilor nonguvernamentale. (...). Eliminarea recentă a burselor pentru transportul copiilor a fost deja o decizie care va avea consecințe negative masive. Modificarea mecanismului 3,5% fără o analiză atentă are același efect”, avertizează Anna Burtea, directorul Fundației Inimă de Copil.

De asemenea, reprezentanții Fundației spun că includerea școlilor pe lista beneficiarilor procentului de 3,5 din impozitul pe venit creează un nonsens pentru că școlile deja sunt în gestiunea financiară a autorităților publice. Practic, prin completarea unui formular de redirecționare a 3,5% din venit către o școală, un contribuabil ar decide ca banii săi să nu meargă la bugetul statului, ci să completeze bugetul statului.

„În acest fel, oricum întregul mecanism de redirecționare a fondurilor ar pierde chiar principalul obiectiv pentru care a fost creat. Ne exprimăm convingerea că, dacă statul își dorește să sprijine mai mult educația, lucru pe care ni-l dorim cu toții, are la îndemână mijloacele necesare să o facă”, explică reprezentanții Fundației.

„Inimă de Copil” este cea mai mare organizație din regiunea Moldovei care administrează și implementează servicii sociale pentru copii și familii în nevoie, copii și tineri cu dizabilități.

 În anul 2022, peste 5000 de persoane, copii și familii defavorizate din România și copii și mame refugiate, au beneficiat de programele de educație, sănătate sau suport de urgență ale Fundației Inimă de Copil.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite