Ample exerciţii ale trupelor NATO în România. Unul dintre cele cinci poligoane alese pentru asta se află foarte aproape de frontiera de est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exerciţiul „Saber Guardian 2019” (SG19) se va desfăşura în Poligonul militar Smîrdan din judeţul Galaţi, în perioada 3-24 iunie. La antrenamentele de luptă vor participa circa 1.500 de militari români şi americani, iar în paralel au loc în România alte patru astfel de acţiuni. În total, la exerciţii participă peste 13.000 de soldaţi din 14 ţări europene.

Peste 1.500 de  militari, dintre care peste 100 din SUA participă începând de luni şi până pe 24 iunie în Poligonul Smîrdan la Exerciţiul Multinaţional Justice Sword 2019, conexat cu exerciţiul Saber Guardian 2019 (SG19).

În context, Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan” din judeţul Galaţi a găzduit ceremonia de deschidere a celor două exerciţii militare. Poligonul este cel mai apropiat de frontiera de est a României, care se află la numai 30 de kilometri de el.

La activitate a participat comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Gheorghiţă Vlad, care a precizat că aceste exerciţii reprezintă un vârf al pregătirii profesionale în cadrul activităţilor cuprinse în planul de instruire al Forţelor Terestre Române pe anul 2019.

Totodată, comandantul diviziei a precizat că în cadrul exerciţiului se vor executa o gamă largă de acţiuni în context multinaţional, interarme şi întrunit şi anume: exerciţii de conducere a focului, manevre şi trageri reale cu tehnica de luptă a unităţilor participante la exerciţiu, evacuare medicală şi asistenţă medicală primară operaţională.

Comandantul marii unităţi a urat bun venit partenerilor americani şi a mulţumit pentru implicarea în cadrul exerciţiului, care nu este doar un eveniment de instruire, ci un exerciţiu multinaţional cu rezultate reale în ceea ce priveşte întărirea interoperabilităţii şi încrederii reciproce între partenerii alianţei.

Ceremonii de deschidere ale Exerciţiului Multinaţional SG19 au avut loc simultan în cinci locaţii din ţară unde se vor desfăşura principalele activităţi: Cincu, Borduşani, Babadag, Smârdan, Râşnov.

Exerciţiul are ca principal obiectiv evidenţierea coeziunii, unităţii şi solidarităţii statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă şi concentrare a forţelor în timp scurt, oriunde în Europa.

Activităţile de instruire în comun din România includ exerciţii tactice de stat major şi cu trageri de luptă, forţări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităţilor şi secvenţe cu specific medical.

Pentru eficientizarea activităţilor de instruire în context internaţional, SG19  este conexat cu o serie de exerciţii naţionale şi multinaţionale, numărul total de militari participanţi ridicându-se la aproximativ 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina şi SUA), dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României.

Programul de instruire multinaţională Saber Guardian s-a organizat anual din 2013 până în 2017, fiind găzduit, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. Începând cu anul 2017, Saber Guardian este un exerciţiu bienal.

SG19 este inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creşterii interoperabilităţii la nivel întrunit şi multinaţional cu forţele naţiunilor aliate şi partenere.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite