Accident pe contrasens, la ieșirea din Galați. Separatoarele de drum, distruse
0Un accident grav s-a produs la ieșirea din orașul Galați. Un șofer de 68 de ani a lovit separatoarele de sens, a intrat pe contrasens și a lovit în plin o mașină. Două persoane au fost rănite.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Galați, miercuri, 11 ianuarie, la ora 07.18, Poliția Galați a fost sesizată prin Apel Unic de Urgență 112, cu privire la faptul că pe DN26, la ieșirea din municipiul Galați, a avut loc un eveniment rutier.
Din verificările preliminare, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 68 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 26, având direcția de deplasare către localitatea Vânători, ar fi acroșat separatoarele de mers și ar fi pătruns pe sensul opus de mers. A intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care era condus regulamentar de o femeie, cu vârsta de 28 de ani, domiciliată în satul Șivița, județul Galați.
„În urma impactului, cele două autovehicule au fost avariate și au fost rănite 2 persoane, conducătoarea auto de 28 de ani și soția conducătorului auto, pasageră pe bancheta din dreapta față, cu vârsta de 68 de ani. Acestea au fost preluate de echipajele de la ambulanță și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei pentru investigații medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții Poliției Galați.
Conducătorii auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri.
„Traficul nu a fost blocat, s-a circulat dirijat pe o singură bandă de mers dinspre localitatea Vânători spre municipiul Galați, până la finalizarea cercetării la fața locului”, au mai anunțat IPJ Galați.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Femeie lovită pe trotuar de o mașină
Un șofer din Galați a lovit marți, 10 ianuarie, cu mașina o femeie care se afla pe trotuar, iar apoi a fugit de la locul accidentului. El s-a ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă și părăsirea locului accidentului.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Galați, o femeie cu vârsta de 68 de ani, din municipiul Galați, s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei. Aceasta le-a declarat medicilor că a fost rănită în urma unui eveniment rutier, în timp ce se deplasa pe trotuar pe strada Feroviarilor din localitatea de domiciliu.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați s-a stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 41 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Feroviarilor, la efectuarea unei manevre de mers înapoi a acroșat-o pe femeia de 68 de ani, după care, a părăsit locul producerii evenimentului rutier, fără să anunțe organele abilitate.