Traficant de droguri din Vrancea, arestat după ce a fost prins cu un transport de trei kilograme de canabis
0Potrivit procurorilor DIICOT, Cristian Eusebiu Dura (25 ani) îşi derula afacerea cu ajutorul unei firme de curierat. Drogurile era cumpărate angro din Spania şi vândute în doze pe raza judeţelor Vrancea, Bacău şi Galaţi.
Judecătorii de la Tribunalul Vrancea au decis arestarea preventivă a lui Cristian Eusebiu Dura (25 ani), care este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri şi introducere în ţară de droguri de risc.
Decizia vine după ce lucrătorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorrism (DIICOT) au reuşit să-l reţină, vineri, pe traficant, în urma unei operaţiuni de filaj întinsă pe parcursul mai multor luni.
„S-a reţinut că, în cursul lunii august 2018, inculpatul a achiziţionat din Spania aproximativ trei kilograme de canabis, pe care le-a introdus fără drept în România printr-o firmă de curierat. Drogurile au fost comercializate către diferite persoane contra sumei de 7.000 de euro, bani pe care i-a expediat ulterior în Spania, disimulaţi într-un colet poştal, pentru achiziţionarea unei noi cantităţi”, a precizat DIICOT.
Pentru a ascunde urma tranzacţiei, Cristian Eusebiu Dura a apelat la un subterfugiu. El a expediat drogurile pe adresa unei cunoştinţe din judeţul Hunedoara, urmând să le ridice de acolo pentru a le transporta apoi la Focşani, localitatea lui de domiciliul.
„Coletul a fost ridicat de către organele de urmărire penală pe raza judeţului Hunedoara. În urma percheziţiilor ulterioare au fost ridicate cantitatea de aproximativ 100 de grame canabis, 10 grame de haşiş şi 400 de euro”, a mai informat DIICOT.
Iniţial reţinut pentru 24 de oare, tânărul a fost prezentat Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, magistraţii aprobând solicitarea DIICOT.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.
Trebuie spus şi că drogurile era cumpărate angro din Spania şi vândute în doze pe raza judeţelor Vrancea, Bacău şi Galaţi. Aparent fără legătură cu acest caz, cu doar o zi înainte un tânăr de 25 de ani, din Tecuci (judeţul Galaţi) a produs un grav accident de circulaţie pe raza judeţului Vrancea. Probele biologice au arătat că şoferul era drogat în momentul producerii accidentului soldat cu un mort şi patru răniţi.