O fetiță a reuşit să iasă singură dintr-o mașină care a căzut de pe un pod, în Vrancea. Șoferul a murit

0
Publicat:

Un accident tragic a avut loc sâmbătă dimineață din județul Vrancea, unde un autoturism a căzut de pe un pod. Șoferul a murit, iar o fetiță aflată în mașină a reușit să se autoevacueze.  

Fetița a ieșit singură din mașina care a plonjat de pe pod. FOTO: IPJ Vrancea
Fetița a ieșit singură din mașina care a plonjat de pe pod. FOTO: IPJ Vrancea

Accidentul s-a produs în localitatea Jitia, scrie Ziarul de Vrancea. Două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea tip B2, un echipaj SMURD și modulul de descarcerare și un echipaj de poliție au fost trimise să intervină.

„Au fost identificate două victime .O victimă in vârstă de 37 ani ,de sex masculin, fără semne vitale, încarcerată ,cu leziuni incompatibile cu viața. A doua victimă, în vârstă de 9 ani sex feminin, cu leziuni minore a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani”, a precizat ISU Vrancea.

Șoferul nu a supraviețuit impactului. FOTO SAJ Vrancea
Șoferul nu a supraviețuit impactului. FOTO SAJ Vrancea

Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.

„Polițiștii vrânceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Jitia. Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că din cauza neadaptării vitezei de deplasare, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, căzând de pe un pod. Din nefericire, cadrele medicale sosite la fata locului au declarat decesul conducătorului auto. În autoturism se mai afla o fetiță, de 9 ani, care a ieșit singură din mașină după impactul cu solul”, a precizat IPJ Vrancea.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Amintim că, tot sâmbătă, doi oameni au murit şi trei au fost transportați la spital în urma unui accident cu două autoturisme implicate, produs pe DN2, între Buzău și Urziceni.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite