Doi angajaţi pentru fiecare post la CJ Vrancea. Salariul mediu din instituţie, aproape 9.000 de lei pe lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Judeţean Vrancea FOTO: Ştefan Borcea
Consiliul Judeţean Vrancea FOTO: Ştefan Borcea

Anomalia prin care oamenii erau retribuiţi suplimentar din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Vrancea a fost descoperită de noul preşedinte al instituţiei, care a făcut un audit după preluarea postului.

Consiliul Judeţean Vrancea, in instituţie cu 158 de angajaţi, are 15 echipe de implementare a proiectelor cu fonduri europene. Asta poate însemna o notă bună pentru administraţia judeţeană, cel puţin pentru preocuparea de a accesa sumele pe care Europa ni le pune la dispoziţie pentru dezvoltare.

Culmea este că aceste echipe funcţionează cu o schemă de personal supradimensionată de personal, la dublu faţă de cât ar trebui, astfel că dintr-o analiză făcută de noua conducere, în urma unui audit, a reieşit că mulţi din funcţionari taie frunză la câini pentru a obţine un spor la salariu.  

„Există 15 echipe de implementare proiecte europene. Iniţial erau formate din vreo zece persoane, momentan media este de cinci. Ştiu că am deranjat foarte mult, am creat unele supărări, dar nu accept ca într-o astfel de echipă se fie şi responsabil tehnic, şi coordonator tehnic, şi responsabil financiar, şi coordonator financiar plus expert şi responsabil comunicare. Mai puneţi şi  managerul, mai puneţi şi asistentul, mai puneţi şi alte persoane şi ajungem la echipe formate din zece oameni. Nu vreau să acuz pe nimeni, nu vreau să pun la îndoială munca nimănui, vreau doar să atrag atenţia că nu voi plăti, nu voi accepta să dau bun de plată pentru situaţii de genul <<am redactat la detaliere>>, <<am redactat adresă către nu ştiu ce instituţie două ore>>. Dacă redactăm două ore o adresă avem o problemă. Banii pe care îi plătim pentru aceste echipe  nu sunt din fonduri europene, ci din bugetul Consiliului Judeţean Vrancea. Mai mult, unele proiecte au achiziţionate şi consultanţă, fapt care nu justifică activităţi care să fie plătite de CJ Vrancea, sub nicio formă”, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Cătălin Toma.

Şeful CJ Vrancea spune că va oferi un raport detaliat asupra acestei situaţii. Asta în condiţiile în care fondul de salarii al instituţiei de 1,4 milioane de lei pe lună, ceea ce înseamnă că fiecare salariat al Consiliului Judeţean câştigă în medie 9.000 de lei pe lună.

Spre comparaţie, la Biblioteca Judeţeană, aflate tot în subordinea Consiliului Judeţean, media salarială este de 3.000 de lei, la Muzeul Vrancei de 4.000 de lei, iar la Centrul Cultural Vrancea tot 4.000 de lei.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, aflată tot în structura CJ Vrancea, are 1.181 de angajaţi, iar media salariilor este de 4.400 de lei/lună. În total, numărul posturilor ocupate la Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate este de 1.859, iar în fiecare lună conturile de salarii sunt alimentate cu 9,7 milioane de lei, ceea ce înseamnă o medie de 5.200 de lei. Cu alte cuvinte, întreg bugetul Consiliului Judeţean pentru fondul de salarii este de 25 de milioane de euro anual.

Vă mai recomandăm:

Noul preşedinte liberal al Consiliului Judeţean Vrancea, primul pas spre formarea unei majorităţi. Cum s-a poziţionat ALDE

Ce salarii uriaşe vor încasa şefii din Primăria Focşani şi Consiliul Judeţean Vrancea. „Nu obţii performanţă de la un salariat care primeşte 3.000 de lei“

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite