Cum au dispărut cele 30 de panouri de pe linia frontului Mărăşeşti-Panciu-Mărăşti, care aminteau de Primul Război Mondial

Panourile au fost instalate acum mai bine de 90 de ani, în zonele unde s-au dat lupte crâncene, pentru a aminti de momentele glorioase ale armatei române.

În anul 1922, istoricul Nicolae Iorga, însoţit de profesorul focşănean Al. Arbore şi prozatorul I. M. Dimitrescu au vizitat fosta linie de front Mărăşeşti – Panciu - Mărăşti.

Impresionat profund de amintirile încă proaspete pe care le păstrau acele locuri intrate în conştiinţa istoriei poporului român, savantul a sugerat celor doi reprezentanţi ai intelectualităţii locale ideea plantării unor panouri care să comunice momente semnificative ale luptelor din Primul Război Mondial, în aşa fel încât să exprime, prin însăşi existenţa lor, noţiunea de muzeu istoric în aer liber.

Nu peste mulţi ani, prin eforturile personale ale celor doi focşăneni, ideea a prins contur.

Un număr de peste 30 de panouri au fost instalate pe marginea şoselei, pe panouri fiind înscrise evenimentele de război  petrecute în zona unde au fost instalate.

Erau nişte table modeste, confecţionate din lemn de brad, încheiate între doi stâlpi de stejar, vopsite în alb şi scrise cu negru.

Scopul era ca fiecare călător, de la copil la bătrân, să se oprească, să citească sau să asculte pe alţii citind, astfel încât cutremuraţi de un simţământ tainic să înveţe istoria neamului. Practic, fiecare placă era o pagină  evocatoare  şi toată valea devenea astfel un muzeu istoric în aer liber, aşa cum gândise marele cărturar Iorga cu câţiva ani înainte.

În 1933, la 16 ani după război, aceste table începuseră să dispară, iar indignat de faptul că eroii care au adus glorie ţării sunt daţi uitării, celebrul ziarist Pamfil Şeicaru s-a adresat prefectului de Putna de la acea vreme, cerând autorităţilor să-i pună la dispoziţie un teren pentru construcţia unui monument, la Ţişiţa. (foto)

"Toate amintirile războiului s-au simţit batjocorite, toată fiinţa mea s-a simţit umilită văzând locul mântuitoarei încordări a naţiei, - istoricul loc al bătăliei de la Mărăşeşti - însemnat doar cu o inscripţie pe o bucată de tablă de tinichea agăţată ridicol pe doi pari de lemn - şi cum indignarea nu este suficientă spre a îndrepta ceva, pentru a înlătura această ruşine vă rog să-mi îngăduiţi a ridica pe a mea socoteală un monument al victoriei de la Mărăşeşti, exact pe locul unde este astăzi inscripţia, adică la intersecţia drumului Focşani - Mărăşeşti cu drumul Soveja. De aceea vă rog să-mi daţi autorizaţia de a ridica pe locul indicat Monumentul Victoriei”, îi scria Pamfil Şeicaru prefectului de Putna.

Astăzi, nu mai există nici un panou care să amintească de faptele de arme de acum 100 de ani.

“Din cele 30 de table comemorative, astăzi nu mai există niciuna. Vremea le-a  distrus pe unele, iar pe cele mai multe fasciştii în iureşul retragerii dezordonate  din 1944. Era firesc. Evocau cu fiecare cuvânt, cu fiecare rând,  drama înfrângerii lor  din 1917 , lăsând-o mai simţită şi mai crudă prin evocarea ei pe aceea ce o parcurgeau  atunci în 1944. Nimic nu mai aminteşte în afară de mausolee, marea epopee a războiului pentru întregirea neamului. Generaţia actuală are nevoie de această epopee, ce însemnătate au locurile pe care le traversează  şi ce spun numele de Mărăşeşti, Răzoare, Chicera, Muncelu, Varniţa, Mărăşti, Momâia, Rachitaşu etc”, spune istoricul vrâncean Florin Dîrdală.

Istoricul are şi o sugestie pentru autorităţi, în contextul Hotărârii Guvernului nr 221 din 12 aprilie 2017, de declarare a anului 1917 drept Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz-100.  Şi anume, de repunere în acele locuri de istorie a panourilor. Florin Dîrdală spune că ideea istoricului Iorga a fost preluată acum mai bine de 50 de ani de fostul prefect Vasile Ţiroiu, care sugera la rândul său o astfel de acţiune.

“În această situaţie, apare din nou, mai vie şi mai oportună ca oricând, ideea enunţată cândva de Nicolae Iorga de a se imortaliza aceste locuri prin acele table comemorative, aşezate la punctele indicate, pe marginea şoselei  Nu ar fi numai un amănunt decorativ al şoselei, destinat a fi drumul turistic în munţi, nu ar fi numai un gest de pietate pentru cel ce a promovat această iniţiativă, ci ar fi edificarea unui mijloc de educare patriotică a unei întregi lumi  de călători din această parte a ţării. Nu prin plăci de scândură şi stâlpi de stejar ca în trecut, ci cu plăci din mozaic sau marmură, încadrate pe piloni de beton, cu text încrustat în caractere neperisabile. Şi tabelele acestea cu caracter definitiv de eternitate ar constitui de fapt adevărate monumente ale muzeului istoric în aer liber, pe care-l vedea Profesorul cu ochii săi de vizionar, în anul 1922”, arăta fostul prefect Ţiroiu.